Perspective_politice_2020_1_si_2_cu_coperte.pdf Evoluþia partidelor din familia Frãþiei Musulmane în nordul Africii: Egipt, Tunisia, Maroc, Algeria, Libia, Sudan (1928-2020). Poligonul de încercare al islamismului politic (I) Deºi nãscut în Peninsula Arabicã ºi conturat în marile capitale ale Ori- entului Mijlociu (Damasc, Bagdad – reperele puterii omeiade ºi abba- side), islamul ºi-a fixat dupã Cruciade centrele de forþã intelectualã în zone periferice în raport cu Mecca ºi Medina: Istanbul, în perioada Califatului otoman, respectiv nordul Africii în perioada modernã. Importanþa nordului african în etapa târzie a islamului intelectual vine atât din moºtenirea culturalã clasicã a acestei zone, cât ºi din pu- ternica influenþã pe care Occidentul a exerci- tat-o aici dupã expediþia lui Napoleon în Egipt ºi Palestina. Egiptul a pãstrat, chiar ºi în pe- rioadele sale de decadenþã, orgoliul unei mari civilizaþii, astfel încât Universitatea al-Azhar, inauguratã încã din anul 989, a devenit în mod natural cel mai important centru teologic al is- lamului sunnit. Un alt centru major a fost Universitatea tunisianã Ez- Zitouna, aºezatã la rândul sãu într-un spaþiu care se revendica dintr-o mare putere a lumii antice: Cartagina. În perioada modernã, marile imperii europene – Marea Britanie ºi Franþa – îºi vor exercita cu precãdere influenþa asupra acestor douã culturi solide – cea egipteanã ºi cea tunisianã, fãcând din nordul Africii o zonã de „avangardã” pentru tendinþele din interiorul islamului. În ra- port cu ele, celelalte state nord-africane, cu centre urbane mult mai diluate ºi cu spaþii deºertice mai vaste (Libia, Algeria, parþial Marocul, Sudanul) vor fi doar cutii de rezonanþã ale inovaþiilor din Egipt ºi Tunisia. Acelaºi lucru se va întâmpla însã ºi cu statele din Orientul Mijlociu ºi Golful Arab – supuse la rândul lor influenþelor care veneau dinspre Cairo ºi Tunis. Chiar ºi ultraconservatoarea putere sauditã, solid închisã în propriul wahhabism, va resimþi dupã 1970 forþa de se- ducþie a ideilor salafiste care iradiau peste Marea Roºie. Rezultatul ciocnirii dintre islam ºi modernitatea politicã occiden- talã a fost Frãþia Musulmanã (al-Ikhwan al-Muslimin), o organizaþie religioasã, caritabilã ºi politicã fondatã în Egipt, în anul 1928, de învã- Ovidiu RAEÞCHI Doctorand în ºtiinþe politice, SNSPA raetchi@cdep.ro þãtorul Hassan al-Banna. Anul înfiinþãrii Ikhwan este extrem de important pentru a înþelege dubla înrâurire ideologicã pe care Europa a exercitat-o asupra egiptenilor; aceasta nu s-a limi- tat doar la imperialismul civilizator-utilitarist al Londrei, ci ºi la reacþia fascistã care se contu- ra la Roma ºi München. Din acest motiv, ideologia Frãþiei Musulmane va fi un amestec com- plex între apelul modernizator la o participare politicã amplã, pe de o parte, militarism ºi etatism, pe de altã parte, ºi obiectivul islamic clasic de a fonda un Califat universal bazat pe aplicarea stricã a Shariei. Sfâºiatã de contradicþiile culturale constitutive, Frãþia Musulmanã a pendulat în primele douã decenii de existenþã între trei direcþii ireconciliabile: – participare politicã în cadrul sistemului pseudo-pluralist din Egipt; – refuzul oricãrei implicãri politice pentru a se dedica exclusiv misiunii de reeducare isla- micã a societãþii (dawa); – rãsturnarea regimului pe cale revoluþionarã pentru a fonda la Cairo un Califat sunnit. Aceste trei direcþii vor continua sã reprezinte o continuã sursã de frãmântare pentru Fraþii Musulmani pânã în anul 2011, când Primãvara Arabã va pulveriza pentru scurt timp regimul autoritarist egiptean, oferind o oportunitate de a prelua puterea pe care Ikhwan nu o va refuza. Contribuþia nordului african, prin centrele intelectuale din Egipt ºi Tunisia, la dezvoltarea gândirii politice arabe nu include doar o dimensiune islamistã, ci ºi oferta ideologicã opusã islamului politic. Astfel, putem identifica în Maghreb ºi Egipt naºterea a patru direcþii doc- trinare majore: a. Panarabismul socialist al lui Nasser; b. Bourguibismul dezvoltat de preºedintele Habib Bourguiba în Tunisia, un naþionalism laic mai degrabã izolaþionist, care urmãrea instaurarea unui welfare state pe calea corporatismului ºi etatismului. Bourguibismul tunisian ºi kemalismul turc au asigurat cele mai profunde pro- cese de secularizare din spaþiul sunnit în secolul XX; c. Salafismul fojat de aripa radicalã a Frãþiei Musulmane în anii 1960 (prin scrierile lui Sayyid Qutb), care va deveni pilonul ideologic al organizaþiei jihadiste al-Qaeda; d. Islamismul moderat-participativ al Frãþiei Musulmane din Egipt între anii 1980-2012 ºi al grupãrii tunisiene en-Nahda din 1990 pânã azi, Dupã cum vom observa urmãrind evoluþia grupãrilor de tip Ikhwan din nordul Africii, aici s-a nãscut islamismul politic (Egipt, 1928), aici el a ajuns pentru prima datã la putere, încer- când sã instaureze un regim teocratic bazat pe Sharia (Sudan, 1989), aici a deviat cãtre ji- hadism (Egipt, 1954-1981) ºi aici a inspirat prima miºcare politicã islamicã sunnitã care a reuºit sã câºtige alegerile ºi sã guverneze fãrã sã se radicalizeze ºi sã piardã puterea (En- Nahda, Tunisia, 2011-2020). E un motiv solid pentru a urmãri cu atenþie, din perspectivã is- toricã ºi ideologicã, evoluþia grupãrilor Ikhwan al-Muslimin nord-africane. Frãþia Musulmanã în Tunisia. Renaºterea. En-Nahda Scurtã istorie În deceniile care au urmat celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, dimensiunea europeanã (francofonã) a identitãþii tunisiene a fost prioritarã, elitele formate în Franþa având un acces privilegiat la putere. Conducând partidul Neo-Destour, Habib Bourguiba preluase conducerea þãrii în anul 1956, duce ce negociase cu Franþa ºi primise binecuvântarea acesteia. În discursul 36 Perspective politice de investiturã, Bourguiba, educat la Sorbona, a proclamat: „Nu putem sã uitãm cã suntem arabi, suntem înrãdãcinaþi în civilizaþia islamicã, la fel cum nu putem neglija faptul cã trãim în a doua jumãtate a secolului al XX-lea. Dorim sã participãm la marºul civilizaþiei ºi sã avem un loc în centrul epocii noastre.”1 În realitate, Bourguiba era un inamic convins al islamismului, forþând laicizarea þãrii. În anii 1960, a apãrut o primã rezistenþã articulatã împotriva acestei strategii, pe lângã moscheea Ez-Zitouna (Moscheea Mãslinilor) din Tunis luând fiinþã mici cercuri de lecturã islamicã care se vor uni sub numele Jama’a Islamiyya (Grupul Islamic). În primii ani de existenþã, Jama’a Islamiyya a fost toleratã ºi chiar finanþatã de guvernul tunisian, încercând astfel sã se asigure un echilibru religios în raport cu puternicele sindicate socialiste pe model francez. Destinul islamismului tunisian s-a schimbat profund odatã cu accesul la conducere, în anul 1979, în poziþia de emir Jama’a Islamiyya, a lui Rashid Ghannouchi, care condusese pânã atunci Association pour la Sauvegarde du Coran. Ghannouchi este, alãturi de Erdogan, de ºeicul palestinian Ahmed Yassin ºi de Murºidul egiptean Hassan al-Banna, unul dintre cei mai influenþi lideri din istoria islamistã. Redactor al revistei Al-Ma’arifa ºi profesor de filosofie, Ghannouchi studiase la rândul sãu la Paris, înainte de 1969, dar ºi în Damasc ºi Cairo, de- venind un adept al Frãþiei Musulmane.2 Ajutat de teologul Abdel Fattah Mourou, Ghannouchi va începe misiunea de dawa, predicând în moscheile tunisiene. Imediat dupã preluarea frâielor Jama’a Islamiyya, Rashid Ghannouchi va încerca transformarea organizaþiei într-un partid po- litic, speculând tentativa lui Bourguiba de a testa oportunitatea unui regim pluripartidist în- cepând cu 1980. În iunie 1981, fondatorii Jama’a Islamiyya vor anunþa transformarea acestei societãþi religioase într-un partid politic: MTI, Mouvement de la Tendance Islamique (Miºca- rea de Orientare Islamicã). Mobilitatea intelectualã a lui Rashid Ghannouchi i-a permis acestuia sã îmbine o ideologie oficialã acceptabilã pentru Occident (evitând toate capcanele unui islamism antiliberal) cu o practicã socialã specificã Ikhwan al-Muslimin: fonduri de întrajutorare, acþiuni umanitare, mici dispensare pentru sãraci. Habib Bourguiba îl considera însã pe Ghannouchi un inamic extrem de periculos ºi va face un obiectiv personal din distrugerea Mouvement de la Tendance Isla- mique. Ghannouchi e în mai multe rânduri arestat ºi i se revocã dreptul de a cãlãtori. În 1987, Bourguiba cere condamnarea sa la moarte, islamiºtii tunisieni cunoscând un moment de repre- siune severã. E un episod de mare încordare, în acest context conturându-se grupuri de mili- tari islamiºti care luau în calcul o loviturã de stat împotriva bãtrânului lider tunisian (fãrã a putea fi însã doveditã implicarea lui Ghannouchi în aceste planuri). Într-un final, în noiembrie 1987, premierul Ben Ali salveazã situaþia: dã chiar el lovitura de stat, îl declarã pe Bourguiba inapt medical pentru exercitarea funcþiei ºi îi elibereazã pe islamiºti, încercând sã îi aducã în tabãra sa prin gesturi de pioºenie ostentative (face pelerinajul la Mecca). În anul 1988, Rashid Ghannouchi alege sã transforme Mouvement de la Tendance Islamique într-un partid care pune mai mult accent pe patriotismul arab: En-Nahda (Renaºterea). En- Nahda constituie un succes imediat. În aprilie 1989, au loc alegeri în care miºcarea lui Rashid Ghannouchi primeºte dreptul de a participa – e drept, numai prin intermediul candidaturilor in- dividuale, reunite sub culoarea violet, care semnificã En-Nahda. „Violeþii” lui Ghannouchi câºtigã peste 25% din voturi, deºi oficial vor obþine doar 13%.3 Rezultatul real îl sperie pe Ben Ali, care lanseazã propria campanie împotriva islamiºtilor – pe care îi salvase de Bourguiba cu doi ani înainte. Rashid Ghannouchi este condamnat la închisoare pe viaþã în 1992, fiind totuºi lãsat sã se refugieze la Londra. Experienþa din capitala Marii Britanii va fi utilã pentru liderul iunie 2020 37Perspective politice En-Nahda, care va continua sã îºi modereze viziunile politice în aceastã perioadã. În etapa exi- lului, adepþii sãi din Tunisia, deºi numeroºi, nu vor recurge la revolte ºi rezistenþã armatã, atât pentru cã Ghannouchi a descurajat aceastã abordare, cât ºi pentru cã Tunisia este o þarã com- pactã ºi relativ îngustã în comparaþie cu Algeria sau Libia, fiind mult mai greu de asigurat o bazã de rezistenþã a rebelilor în acest spaþiu concentrat. În 17 decembrie 2010, Mohamed al-Bouazizi, un negustor sãrac din orãºelul Sidi Bouzid, ºi-a dat foc în semn de protest faþã de abuzurile regimului Ben Ali. Dupã mai puþin de o lunã, în 14 ianuarie 2011, protestele deveniserã atât de violente încât preºedintele Ben Ali a fost nevoit sã fugã din þarã, renunþând la putere ºi refugiindu-se în Arabia Sauditã. Deºi En-Nahda nu fusese implicatã decisiv în revoluþie, acþionând în continuare prudent ºi moderat, pe 29 ia- nuarie 2011 Rashid Ghannouchi putea în sfârºit sã revinã la Tunis, fiind aºteptat la aeroport de mii de adepþi. În martie 2011, partidul lui Ghannouchi era recunoscut oficial de statul tunisian. La alegerile din octombrie 2011 pentru Adunarea Constituantã tunisianã, En-Nahda obþinea 89 de mandate dintr-un total de 217 (37% din sufragii). Programul electoral propus era pragma- tic, modern ºi satisfãcãtor pentru rigorile occidentale, evitând ideile cu potenþial islamist. „Nu suntem dogmatici. Suntem extrem de pragmatici”, explica Said Ferjani, unul din liderii miº- cãrii.4 Liderii En-Nahda insistau asupra faptului cã nu erau islamiºti, ci liberali sau sociali-con- servatori dupã modelul AKP (Partidul Justiþiei ºi Dezvoltãrii) din Turcia. Ei încercau sã ocoleascã referirile la al-Banna ºi la centrul intelectual din Cairo, fãcând în schimb trimitere la tradiþia Renaºterii (En-Nahda) arabe din Tunisia, care a avut un caracter parþial iluminist. Gannouchi îºi definea miºcarea ca o „extensie a ºcolii de reforme elaborate în þara noastrã în secolul al nouãsprezecelea, þintind la o reformã politicã, socialã ºi culturalã ºi opunându-se colonialismului… Miºcarea considerã cã gândirea islamicã are o nevoie constantã de inovaþie, astfel încât sã þinã pasul cu progresul ºi sã contribuie la el”.5 Din anul 2011, En-Nahda a exercitat relativ stabil puterea în Tunisia, fiind tentatã în mai multe rânduri sã apeleze la mãsuri legislative ºi guvernamentale cu caracter islamist. Totuºi, Rashid Ghannouchi a blocat constant, dupã proteste interne ºi internaþionale, astfel de iniþia- tive, reuºind sã pãstreze miºcarea departe de erorile Partidului Justiþiei ºi Libertãþii din Egipt. Rãmâne de vãzut dacã dispariþia liderului charismatic ºi autoritar Ghannouchi va afecta acest sistem de autoreglare ºi dacã nu cumva doar personalitatea dominantã a acestuia explicã capa- citatea En-Nahda de a sta departe de discursul salafist. Din punct de vedere formal, Ghannouchi ºi-a rezervat pentru sine doar poziþia de preºedinte al Adunãrii Reprezentanþilor Poporului, camera legislativã unicã din sistemul tunisian, evitând poziþii executive mai pregnante. Aceastã poziþie i-a permis sã se menþinã în centrul sistemului politic tunisian, în ciuda erodãrii constante a En-Nahda. Preºedintele Tunisiei, ales în 2019, este Kais Saied, un independent so- cial-conservator care se bucurã atât de sprijinul En-Nahda, cât ºi de cel al stângii. Mizând pe un discurs anti-corupþie, Saied pare un modernizator graþie refuzului de a discuta despre in- cluderea Shariei în constituþie, dar ºi insistenþei cu care vorbeºte despre descentralizare. Pe de altã parte, preºedintele Tunisiei cultivã publicul En-Nahda prin mesaje anti-israeliene (refuzã discutarea unui acord de pace, în ciuda tendinþei accelerate a statelor arabe de a-ºi normaliza relaþia cu Israelul), prin ieºiri împotriva minoritãþilor sexuale ºi prin pledoaria pentru pedeap- sa cu moartea. 38 Perspective politice Ideologie. Programul Miºcãrii En-Nahda, 20166 „Programul miºcãrii En-Nahda face parte din procesul renaºterii politice, economice, so- ciale ºi culturale a Tunisiei. Propunem tunisienilor instituirea unui sistem politic care sã dis- trugã rãdãcinile dictaturii care ne-a otrãvit mult sfera politicã ºi reducerea rolul statului în pro- tejarea corupþiei ºi în suprimarea libertãþilor. Programul nostru îºi propune sã stabileascã un model de dezvoltare naþionalã care sã reconcilieze dimensiunile economice, sociale, culturale ºi ecologice, având în acelaºi timp în vedere valorile islamice ºi realizãrile experienþei noastre tunisiene ºi a experienþei umane în general.” „Dorim extinderea utilizãrii alegerilor pentru funcþii de responsabilitate ºi acordarea de prerogative mai largi consiliilor regionale alese. Crearea unei instanþe constituþionale supreme care sã controleze constituþionalitatea legilor.” „Înfiinþarea unei înalte autoritãþi independente care supravegheazã ºi dezvoltã sectorul mass- media. Crearea unui organism naþional independent care sã supravegheze procesul electoral.” „Formarea unui guvern de unitate naþionalã, pe baza consensului, respectând rezultatele alegerilor adunãrii constitutive ºi rãsplãtind competenþa. Guvernul va avea misiunea atingerii obiectivelor Revoluþiei prin prioritizarea problemelor urgente” „Constituirea unei înalte autoritãþi independente pentru combaterea corupþiei ºi clientelis- mului ºi activarea procedurilor de declarare cu privire la integritatea proprietãþilor înalþilor funcþionari” „Stabilirea unei rate de creºtere medie anualã de 7% pe întreaga perioadã 2012/2016, per- miþând trecerea în 2016 la un venit naþional disponibil pentru fiecare locuitor de 10.000 de di- nari, faþã de 6.300 de dinari în 2011.” „Îmbunãtãþirea treptatã a ratei de integrare în cadrul companiilor, permiþând absolvenþilor sã beneficieze de programe pentru a-ºi îmbunãtãþi abilitãþile ºi cunoºtinþele pentru a-ºi creºte ºansele de admitere în viaþa profesionalã. ” „Crearea unui secretariat de stat responsabil pentru afacerile tunisienilor din strãinãtate, pen- tru a le apãra drepturile, a le asigura participarea la efortul de dezvoltare a þãrii ºi a facilita re- integrarea lor.” „Protejarea tunisienilor din strãinãtate, consolidarea legãturii cu identitatea lor arabã-musulmanã, precum ºi cu istoria ºi limba þãrii, prin crearea de ºcoli ºi licee în þãrile gazdã.” „Consolidarea descentralizãrii culturale prin dezvoltarea de strategii pentru animarea ºi do- tarea instituþiilor culturale ºi crearea de complexe culturale în oraºele mari ºi centrele culturale.” „Includerea drepturilor copiilor în Constituþie.” „Miºcarea En-Nahda aduce din nou un omagiu poporului nostru, precum ºi revoluþiei sale care a iniþiat o mare miºcare de emancipare în lumea arabã. La fel cum aduce un omagiu luptei purtate de tunisieni cu orice inclinaþie, în special a celei promovate de martiri ºi a tuturor celor care au suferit represiunea vechiului regim.” Frãþia Musulmanã în Maroc. Partidul Justiþiei ºi Dezvoltãrii. Hizb Al-Adala wa at-Tanmia Scurtã istorie În Maroc, venirea la putere a lui Hassan al II-lea a adus evoluþii sociale ºi ideologice im- portante. Fiind un suveran a cãrui dinastie se revendicã din Profet ºi care se proclamã, pe mo- delul Califului, „conducãtor al credincioºilor”, regele Hassan nu putea fi decât un lider conserva- iunie 2020 39Perspective politice tor, care anuleazã sensul unei miºcãri islamice antisistem. Pe de altã parte, însã, Hassan era un jurist educat în Franþa, cu viziuni revoluþionare privind „frãþia semitã” a arabilor cu Israelul, el fiind unul dintre negociatorii acordului de pace israeliano-egiptean din 1979. Chiar ºi în aces- te condiþii, inspirat de Frãþia Musulmanã, Abdelkarim Muti a fondat Asociaþia Tineretului Musulman (Jamiyyat al-Shabiba al Islamiyya) în anul 1972, propunându-ºi sã punã în practicã ideile lui Sayyd Qutb, atât de influente dupã executarea acestuia în Egipt. Însã ideologia qut- bistã nu putea duce, aplicatã cu stricteþe, decât la asasinat politic, ceea ce s-a ºi întâmplat în anul 1975, când un lider al stângii a fost ucis de islamiºti, miºcarea Shabiba fiind interzisã. Între anii 1980 ºi 1996, un grup de tineri proveniþi din Shabiba a încercat sã convingã monarhia marocanã sã accepte un nou experiment islamist. În anul 1980 a apãrut Grupul Is- lamic, cu centrul la Rabat ºi cu viziuni mai moderate, care a încercat în anul 1992 sã înregis- treze, fãrã succes, un Partid al Înnoirii Naþionale. Într-un final, dupã ce au utilizat un partid minor al berberilor pentru a fi acceptaþi pe scena politicã, islamiºtii marocani au stabilit un sis- tem dublu de tip „asociaþie-partid” pe model egiptean: Miºcarea pentru Unitate ºi Reformã (MUR) a devenit asociaþia de bazã utilizatã pentru recrutare ºi dawa, în timp ce partidul isla- mist a devenit (din 1998), Partidul Justiþiei ºi Dezvoltãrii (PJD). Partidul marocan al Justiþiei ºi Dezvoltãrii reprezintã unul dintre cele mai relevante cazuri de moderare progresivã a islamiºtilor. Partidul a evitat sã candideze în toate circumscripþiile disponibile, ocolind (dupã lecþia algerianã) un succes masiv, care sã îl punã în conflict cu re- gimul. De asemenea, partidul s-a deplasat constant dinspre temele morale înspre platformele practice, locale. Dupã mai multe poziþii ideologice rigide, prin care a încercat (fãrã succes) sã transpunã în legislaþie idei specifice Sharia, PJD a lãsat în grija asociaþiei islamiste MUR acest tip de dez- batere, orientându-se cãtre soluþii pragmatice pentru probleme electorale concrete. Ales pre- ºedinte al PJD în anul 2008, dupã ce partidul acumulase o importantã experienþã parlamentarã, Abdelilah Benkirane a dus partidul islamist marocan la guvernare în anul 2011, dupã ce a ob- þinut peste o sutã de locuri în Parlamentul marocan. În mod semnificativ pentru un politician de orientare islamicã, Benkirane prioritizeazã dezvoltarea relaþiilor cu Uniunea Europeanã ºi creºterea economicã, evitând dezbaterile cu caracter religios. Ideologie (Program electoral, 2011)7 1. „Restaurarea sistemului valoric în cadrul identitãþii musulmane ºi al identitãþii marocane, în toatã diversitatea sa.” 2. „Reforma eficientã a sistemului naþional de educaþie.” 3. „Reforma globalã a Justiþiei.” „Revizuirea sistemului de valori actual ºi consolidarea acestuia în concordanþã cu Islamul, plasând religia în centrul identitãþii marocane” „Stabilirea ºi adoptarea unei Carte Naþionale pentru promovarea acestor valori” „Tratarea problemelor economice în acord cu dreptul musulman pentru promovarea ºi diversificarea produselor financiare la nivelul Ministerului pentru Habous (Waqf) ºi Afaceri Islamice. În programele formulate de alte ministere sã se acorde atenþie sporitã consolidãrii identitãþii naþionale ºi promovãrii cunoaºterii religioase. Iniþierea unui dialog naþional privind punerea în aplicare a zakatului (taxa islamicã pentru acte de caritate), precum ºi conceperea ºi punerea în aplicare a unui regim naþional de solidaritate” „Implicarea, de asemenea, în cadrul Organizaþiei Conferinþei Islamice” 40 Perspective politice „Implicarea activã în cadrul organelor ºi instituþiilor Ligii Arabe” „Instituirea unei noi ere a libertãþilor ºi a drepturilor omului.” „O politicã în domeniul sãnãtãþii care sã asigure dreptul ºi accesul la îngrijire pentru toþi.” „Stabilirea unui cadru juridic ºi instituirea de noi instituþii constituþionale, bazate pe meto- da participativã ºi pe o viziune democraticã.” „Incriminarea încãlcãrilor egalitãþii de ºanse ºi a criteriilor de merit.” „Reforma cadrului juridic al organismelor naþionale pentru drepturile omului, în conformi- tate cu criteriile de bunã guvernanþã.” „Asigurarea garanþiilor unei justiþii echitabile prin consolidarea principiului egalitãþii în faþa legii.” „Revizuirea sancþiunilor de privare de libertate pentru presã.” „Incriminarea nerespectãrii legii, care are ca rezultat o limitare sau o ingerinþã în principiul libertãþii de întrunire, de întrunire ºi de protest.” „Clarificarea ºi publicarea cadrului juridic al autoritãþilor de securitate, de informaþii ºi ad- ministrative responsabile cu asigurarea ordinii publice ºi coordonarea forþelor de ordine.” „Incriminarea tuturor actelor care încalcã siguranþa persoanelor – fizicã, moralã, spiritualã – sau care le afecteazã demnitatea. Introducerea celor mai dure pedepse pentru crime de rãpire, încarcerare sau arestare arbitrarã, pentru acte de torturã fizicã sau moralã, pentru acte de ra- sism în toate formele sale ºi pentru crime împotriva umanitãþii, fãrã a fi supuse unor graþieri individuale sau colective. Neaplicarea principiului prescripþiei pentru infracþiunile menþionate anterior. Adoptarea unei abordãri integrate a reabilitãrii persoanelor din penitenciare.” „Reforma eficientã a sistemului naþional de educaþie.” „Înfiinþarea unei direcþii pentru învãþãmântul Amazigh (berber) în cadrul Ministerului Edu- caþiei.” „Crearea unui departament Amazigh în universitãþile marocane.” „Adoptarea unei noi discipline în programele regionale, intitulatã Culturã Regionalã, care reflectã diversitatea þãrii în cadrul fundaþiilor religioase ºi istorice marocane.” „Consolidarea învãþãrii limbii franceze ºi engleze cu metode de predare îmbunãtãþite ºi o creºtere a numãrului de ore dedicate acestora, adaptarea conþinutului cursurilor în ambele limbi la particularitãþile marocane ºi promovarea unei deschideri echilibrate faþã de alte culturi.” „Reconsiderarea culturii naþionale, într-un efort de dezvoltare ºi reformã, prin încurajarea gândirii critice în abordarea problemelor culturale, a problemelor legate de mass-media (au- diovizualã ºi scrisã), precum ºi introducerea acestor preocupãri în programele educaþiei funda- mentale. Educaþia ºi formarea copiilor în utilizarea mass-mediei, asigurând în acelaºi timp pro- tecþia reglementatã a acestor copii de pericole (incitare la rasism, radicalism ºi extremism, pedofilie, pretexte pentru violenþã). Crearea unui Institut Cultural ºi Educaþional Marocan cu prezenþã în principalele capitale europene ºi internaþionale.” Frãþia Musulmanã în Algeria. Miºcarea Societãþii pentru Pace. Harakat Mujtama’ as-Salam Scurtã istorie În anii care au urmat celui de-al Doilea Rãzboi Mondial – când miºcarea islamistã era for- jatã ca soluþie anticolonialã în state precum Egipt, Siria sau Transiordania – zona Maghrebu- lui era consumatã de o luptã pentru eliberare mai durã, în cadrul cãreia Parisul era înfruntat de iunie 2020 41Perspective politice pe poziþii naþionaliste. În Algeria, Rãzboiul de Independenþã dus între 1954 ºi 1962 împotriva Franþei a concentrat toate energiile, nepermiþând Fraþilor Musulmani sã îºi creeze o bazã solidã la Algiers sau Oran. Dupã un conflict care a fãcut 800.000 de victime, încheiat prin acordul din 8 martie 1962, de la Évian-les-Bains, Front de Libération Nationale (Jabhat al-Tahriri al- Watani) a preluat durabil controlul asupra þãrii, care va fi condusã pe baza unor principii naþionaliste, autoritariste ºi socialiste ce nu vor permite Ikhwan al-Muslimin sã capete o voce relevantã. Aºa se face cã, în Algeria, celula Fraþilor Musulmani organizatã de ºeicul Ahmad Sahnoun începând cu 1953 era practic necunoscutã. Pe parcursul anilor de glorie ai liderilor Front de Libération Nationale – Ahmed Ben Bella ºi Houari Boumedienne – discreþia Frãþiei Musulmane s-a menþinut, abia în anul 1966 înregis- trându-se un protest al grupului islamist condus de rãzboinicul pentru independenþã Mustafa Bouyali (numit „Grupul Valorilor”) împotriva deciziei lui Gamel Abdel Nasser de a-l condam- na la moarte pe ideologul Ikhwan, Sayyid Qutb. Totuºi, Bouyali nu era reprezentativ pentru Fraþii Musulmani, el fiind mai degrabã un wahhabist cu conexiuni în Arabia Sauditã. Revista societãþii din jurul lui Bouyali susþinea, în conformitate cu învãþãturile shahidului Sayyid Qutb, cã „toate partidele politice, toate regimurile ºi toþi liderii care nu se bazeazã pe Islam sunt declarate ilegale ºi periculoase”.8 Dupã dispariþia longevivului lider Houari Boumedienne, noul preºedinte algerian, Chadli Bendjedid, s-a vãzut nevoit de valul favorabil democratizãrii în regiune, cât ºi de criza economicã, sã deschidã sistemul electoral: pe 3 noiembrie 1988 a intrat în vigoare legea care permitea existenþa unor partide aflate în concurenþã cu Front de Libération Nationale. La acel moment, islamistul Bouyali îºi organizase deja, la începutul anilor 1980, o Mouvement Islamique Arme, care va lansa un rãzboi jihadist împotriva armatei alegeriene. Dupã moartea sa, survenitã în 1987, continuatorii lui Bouyali vor lansa Groupe Islamique Armé (GIA), o miliþie jihadistã extrem de sângeroasã. Pentru a contrabalansa aceste grupãri jihadiste, preºedintele algerian Bendjedid gândise un proces accelerat de reislamizare ºi rearabizare a þãrii, propunându-ºi sã elimine orice element francofon sau cosmopolit din viaþa publicã, dar ºi sã educe poporul al- gerian în limitele unui islam non-violent. În acest scop, el a mizat masiv pe Fraþii Musulmani din Cairo, care în acea perioadã nu mai erau însã cei din Egiptul anilor 1940, ci generaþiile care trãiau în exil în Arabia Sauditã ºi care începuserã deja sã elaboreze sinteza între doctrina Ikhwan ºi, pe de altã parte, wahhabismul saudit – generaþii reprezentate cel mai bine de predi- catorul-vedetã Yusuf al-Qaradawi. Pe 18 februarie 1989, în capitala Algiers a fost fondat Front Islamique du Salut, partid con- dus de veteranul relativ moderat Abbassi Madani ºi de mai tânãrul ºi radicalul Ali Belhadj. FIS ºi-a anunþat intenþia de a participa la alegerile locale ºi parlamentare pregãtite de preºedintele Chadli Bendjedid pentru 1990, respectiv 1991. Fiind un partid cu ideologie salafisto-wah- habitã, sprijinit de Arabia Sauditã, FIS nu reprezenta o miºcare aflatã sub umbrela Fraþilor Mu- sulmani. FIS milita – uneori ambiguu, alteori deschis – pentru sharia, unipartidism, instituirea vãlului pentru femei, segregare sexualã, eliminarea limbii franceze din viaþa publicã. Dupã ce FIS a câºtigat categoric alegerile locale din anul 1990, obþinând 54% din voturi ºi s-a conturat câºtigãtor detaºat ºi la parlamentare (cu un scor mai mic cu aproape un milion de voturi, dupã scurta exercitare a puterii locale), armata algerianã a anulat procesul electoral ºi reformele democratice – care se dovedeau o platformã pentru islamiºti. Rãzboiul civil început acum între armatã ºi miliþiile jihadiste se va prelungi între 1991 ºi 2002, ducând la peste 150.000 de morþi. 42 Perspective politice Fraþii Musulmani algerieni nu au dorit sã meargã pe calea salafismului ºi a jihadului, fondându-ºi în 1990 propriul partid, distinct de FIS: Miºcarea pentru o Societate Islamicã (Hamas), care va deveni ulterior, pentru a evita implicaþiile islamiste, Mouvement de la société pour la paix (Harakat mujtama’ as-silm), rãmânând însã cunoscut sub vechiul acronim – Ha- mas. Condus de fondatorul Mahfoud Nahnah ºi, ulterior, de Boudjerra Soltani, Hamas-ul al- gerian a ales sã rãmânã în interiorul sistemului politic, susþinând regimul preºedinþilor Liamine Zeroual ºi Abdelaziz Bouteflika, folosiþi de armatã împotriva revoluþionarilor jihadiºti. Dupã ce a obþinut 5% la alegerile parlamentare anulate din 1991, Hamas a atins 15% în 1997, de- venind partener minor de guvernare. Fondatorul Ikhwanului algerian, Mahfoud Nahnah, a obþinut în 1995 un scor de 25.38% la alegerile prezidenþiale, fiind al doilea clasat. Totuºi, el a continuat sã sprijine regimul militar condus de contracandidatul sãu – în Algeria Fraþii Musul- mani reprezentând forþa islamicã pro-sistem. Afectat de trei sciziuni majore, care au dus la for- marea unor formaþiuni de tip Ikhwan alternative (al-Nahda, al-Islah ºi al-Bina), Hamas ºi-a re- unit dizidenþii, în anul 2012, sub cupola Alianþei Algeria Verde, obþinând numai 7% din voturi (dupã ce, în 2007, obþinuse singur 10%). Din acel moment, aflat într-o puternicã crizã elec- toralã, Hamas a ales sã boicoteze, sub diferite pretexte, procesul electoral. Ideologie. Programul Politic, 20189 „Miºcarea pentru Societatea Pãcii este o miºcare politicã reformistã popularã, bazatã pe o schimbare centristã moderatã, menitã sã construiascã individul, familia ºi societatea ºi sã par- ticipe la procesul politic pentru a finaliza construirea unui stat suveran social-democrat algeri- an în cadrul principiilor islamice, prin transferul paºnic de putere prin mijloace democratice.” 1. “Islamul este doctrinã ºi lege. 2. Unitatea naþionalã este reprezentatã de pãmânt, moºtenire ºi oameni. 3. Algeria este parte a civilizaþiilor amazigh-arabe. 4. Sistemul republican ºi pluripartidismul existã în lumina transferului paºnic al puterii. 5. Libertate ºi drepturile omului. 6. Dreptate ºi egalitate de ºansã pentru cei cu cetãþenie. 7. Abordare moderatã ºi paºnicã. 8. Responsabilitate legatã de transparenþã ºi de elementele bunei guvernãri. 9. Respect pentru celãlalt, politicã de bunã vecinãtate ºi dreptul popoarelor la autodeterminare.” Islam „Poporul algerian este un popor musulman unit de componentele identitãþii sale de bazã – ºi anume islam, arabism ºi cultura amazigh (berberã). Adoptarea principiilor dreptului islamic constituie o sursã esenþialã de legislaþie.” „Finalizarea construcþiei statului social-democrat suveran al Algeriei în cadrul principiilor islamice, aºa cum este prevãzut în declaraþia din 1 noiembrie 1954.” „Construirea de blocuri politice naþionale, islamice ºi democratice, în conformitate cu prin- cipiile miºcãrii ºi cu interesul naþional cel mai bine conturat.” „Promovarea limbii ºi culturii amazigh.” „Ne propunem sã dezvoltãm sistemul educaþional pentru a contribui la formarea individu- lui productiv, a bunului cetãþean, a familiei stabile ºi a unei societãþi coezive, care contribuie la renaºterea naþiunii. Sprijinirea cercetãtorilor ºi a elitelor intelectuale ºi promovarea rolului lor în societate ºi în stat.” iunie 2020 43Perspective politice „Finalizarea cursului de apãrare a limbii arabe ºi de promovare a acesteia ca simbol al su- veranitãþii, încercarea de a anula limitãrile legale privind generalizarea utilizãrii limbii arabe în administraþie ºi educaþie.” „Reformarea sistemului educaþional ºi promovarea acestuia în conformitate cu principiile islamice, astfel încât sistemul sã producã buni cetãþeni. Rãspândirea virtuþii în familie, ºcoalã ºi societate, combaterea pornografiei ºi protejarea societãþii de degradare.” „Promovarea rolului moscheii ºi acceptarea rolului sãu religios ºi comunitar, precum ºi pro- tejarea imamului pentru opiniile ºi poziþiile sale ºi eliberarea sa de presiunile administrative. Dez- voltarea cãilor gândirii libere, a comportamentului democratic, acceptarea altora, a diferenþei faþã de ceilalþi ºi dezvoltarea unui spirit de concurenþã pentru totdeauna. Protejarea societãþii de cam- paniile de dezmembrare, dizolvare ºi creºtinare, care exploateazã sãrãcia poporului. „Apãrarea drepturilor omului ºi a demnitãþii cetãþeanului.” „Încurajarea femeilor sã joace un rol civilizator în cadrul familiilor, societãþii ºi naþiunii. Promovarea cauzelor umanitare juste, cauze arabe ºi islamice.” „Susþinerea drepturilor oamenilor la autodeterminare ºi dreptul la alegeri fãrã interferenþe strãine. Apãrarea valorilor, recompenselor ºi principiilor poporului ºi combaterea tuturor tipu- rilor de nedreptate, birocraþie ºi marginalizare. Sprijinirea eforturilor de pluralism mediatic în presa scrisã ºi audiovizualã, stabilirea de practici jurnalistice ºi mediatice corecte ºi sprijinirea luptei jurnaliºtilor ºi profesioniºtilor din domeniul mass-media.” „Algeria, locul în care rasele s-au topit de-a lungul veacurilor sale în adâncurile sale ber- bere, arabe ºi africane, este un cadru pentru unitatea destinului, reprezentând astfel o unitate teritorialã, istoricã, spiritualã, religioasã ºi culturalã. Acest creuzet unificat rãmâne îmbogãþit de creativitatea algerienilor în interacþiunea lor constantã cu vecinãtãþile imediate ºi teritoriile în care trãiesc. Prin urmare, aceastã bogãþie ar trebui vãzutã ca o extensie a creuzetului respec- tiv, nu ca o ameninþare la adresa sa. Note 1 Tahar Belkhodja, Les trois décennies Bourguiba, Témoignage. éd. Publisud, Paris, 1998, p. 15. 2 Dominique Lagarde, Tunisie: d’où vient le mouvement Ennahda?, LExpress, 31.01.2011 3 Ibid 4 Angelique Chrisafis, Tunisia elections: An-Nahda party on course to win, The Guardian, 24.10.2011 5 Ovidiu Raeþchi, Avangarda Califatului: o istorie intelectualã a jihadismului, Editura Litera, Bucureºti, 2019, p. 216 6 Le Programme du Mouvement Ennahda, Document resume, Pour une Tunisie de la liberte, de la justice et du deleloppement. 7 Programme electoral du Parti de la Justice et du Developpement: Pour un Maroc Nouveau, https://jali leloutmani.files.wordpress.com/2011/11/lc3a9gislatives-2011-programme-pjd-fr.pdf 8 Michael J. Willis, Politics and Power in the Maghreb: Alegeria, Tunisia and Marocco form Indepen- dence to the Arab Spring, C. Hurst & Co. Publishers, London, 2012, p 286 9 Referinþe de Bellaigue Christopher, The Islamic Enlightment, The Modern Struggle Between Faith and Reason, Vintage, London, 2017. Belkhodja Tahar, Les trois décennies Bourguiba, Témoignage. éd. Publisud, Paris, 1998. 44 Perspective politice Chrisafis Angelique, Tunisia elections: An-Nahda party on course to win, The Guardian, 24.10.2011. Esposito John L., Political Islam: Revolution, Radicalism or Reform, Lynne Rienner Publishers, Boulder, Col- orado, 1997. Hourani Albert, Istoria popoarelor arabe, Polirom, Iasi, 2015. Lagarde Dominique, Tunisie: d’où vient le mouvement Ennahda?, LExpress, 31.01.2011. Mansoor Moaddel, Islamic Modernism, Nationalism and Fundamentalism: Episode and Discourse, The Uni- versity of Chicago Press, Chicago, 2005. Pargeter Alison, Return to the Shadows: The Muslim Brotherhood and An-Nahda since the Arab Springs, Saqi, London, 2016. Pargeter Alison, The Muslim Brotherhood: From Opposition to Power, Saqi Books, 2013. Programme electoral du Parti de la Justice et du Developpement: Pour un Maroc Nouveau, https://jalilelout- mani.files.wordpress.com/2011/11/lc3a9gislatives-2011-programme-pjd-fr.pdf. Programme du Mouvement Ennahda, Document resume, Pour une Tunisie de la liberte, de la justice et du deleloppement. Raeþchi Ovidiu, Avangarda Califatului: o istorie intelectualã a jihadismului, Editura Litera, Bucureºti, 2019. Sitaru Laura, Gândirea politicã arabã: concepte-cheie între tradiþie ºi inovaþie, Polirom, 2009. Wickham Carrie Rosefsky, The Muslim Brotherhood: Evolution of an Islamist Movement, New Jersey: Princeton University Press, 2013. Willis Michael J., Politics and Power in the Maghreb: Alegeria, Tunisia and Marocco form Independence to the Arab Spring, C. Hurst & Co. Publishers, London, 2012. iunie 2020 45Perspective politice