Numerotate.indd 1Perspective politicedecembrie 2009 Instituţionalismul sociologic Primele argumente ale neoinstituţionalismului sociologic au fost formulate de către John Meyer împreună cu Brian Rowan, de Lyn- ne Zucker şi Richard Scott. Această nouă orientare formula ideea că structurile organizaţionale refl ectă nu doar cerinţele tehnice sau dependenţa de resurse, ci că sunt modelate de forţe instituţionale incluzând aici miturile raţionale, cunoaşterea legitimată prin siste- mul educaţional, sistemul legislativ. Ideea de bază era că structuri- le şi practica organizaţională pot fi refl exii sau răspunsuri la reguli, credinţe şi con- venţii existente în mediul social şi politic. Argumentele lor au pus în evidenţă proe- minenţa sistemelor simbolice, a cadrelor culturale şi modelelor mentale în modela- rea instituţiilor. Preocupările pentru efectele identifi cate aveau în centrul lor stabilitatea socială atrăgând atenţia asupra procesului reproductiv care funcţionează. Instituţionalizarea a fost defi nită drept procesul prin care un pattern stabil atinge o fi xitate normativă şi cognitivă şi devine considerat ca de la sine înţeles. Contribuţii ulterioare au fost aduse pentru a arăta mecanismele care susţin instituţionalizarea. DiMaggio şi Powell în 1983 au pus în evidenţă procesele coercitive, normative şi mimetice de reproducţie. Factorii coercitivi implică presiunea politică şi forţa statului care furnizea- ză reglementarea şi controlul. Factorii normativi apar din infl uen- ţa puternică a corpurilor profesionale şi din rolul educaţiei. Forţele There has been a substantial revival of interest in institutional analysis. The sociological neoinstitutional theory supposed that formal organizational structure resource was shaped by institutional forces, rational myths, knowledge and by the legislative system. The sociological approaches provide an alternative to the rationalist and individualistic ideas and by essential economic explanation that dominate contemporary theory. There is a strong tradition of institutional analysis going back to Weber, Durkheim and Parsons. More recently arguments for the orientation were formulated by John Meyer, Brian Rowan, Lynne Zucker and by Richard Scott. Organizational practices and structures are seen as refl ections of or responses to rules, beliefs and conventions built into social and political environment. Their arguments emphasized inherent limits of the basic functionalist/economic explanatory framework and the salience of cultural scripts, symbolic systems, and mental models in shaping institutions. Accounts identifi ed institutional eff ects as concerned principally with social stability. It underlines the importance of conformity and legitimacy imperatives. Institutionalization was defi ned as the processes of habitualization, objectifi cation and sedimentation by which a stable pattern achieve cognitive and normative fi xity and become taken for granted. DiMaggio and Powell in 1983 highlighted mimetic, normative and coercive processes of reproduction. methodology, habitualization, pattern, sociological institutionalism Monica Chiffa 2 mimetice se nasc din răspunsul la incertitudine prin copierea practicilor, rutinelor. Neo- instituţionalismul sociologic a explicat considerând cadrul instituţional ca fi ind monolitic şi unifi cat neglijând acţiunea individuală şi supraevaluând efectele deterministe. Doar recent a apărut un curent care ia în considerare natura pluralistă şi concurentă a presiunii instituţionale. Instituționalismul sociologic Abordarea sociologică a instituţiilor îşi focalizează atenţia asupra dimensiunilor simbo- lice, cognitive şi valorice ale organizaţiilor. Aceasta poate fi văzută ca o reacţie la orien- tarea raţionalistă din sociologie care susţinea că organizaţiile şi structurile pot fi explicate prin sarcinile pe care acestea le duc la îndeplinire şi prin resursele afl ate la dispoziţia lor. În tradiţia raţionalistă organizaţiile erau văzute ca pur utilitare şi orientate spre acţiune deşi difi cultatea acţiunilor raţionale au fost arătate de către Simon şi March1. Instituţionalismul sociologic este mult mai dezvoltat decât celelalte tipuri de institu- ţionalism, organizaţiile şi instituţiile fi ind o preocupare majoră a sociologiei. Concepţia sociologică asupra instituţiilor şi-a menţinut legătura cu tradiţiile sale mai colectiviste2. Studiile instituţionalismului sociologic pot fi împărţite în două mari categorii: o parte care se concentrează pe efectele introduse de forma diferită a instituţiilor şi o altă parte care se ocupă de procesul de creare şi de modifi care al instituţiilor. Instituţionalismul sociologic explică mai bine procesul de instituţionalizare, procesul în sine de creare al instituţiilor, decât poate explica caracteristicile instituţionale care rezultă din acel proces. În contra- pondere ştiinţa politică explică mai bine efectele instituţiilor (ex: instituţionalismul empiric) decât poate explica procesul de apariţie sau dispariţie al instituţiilor3. Teoreticienii clasici ai sociologiei Weber, Durkheim, Parsons au fost preocupaţi de instituţii şi de legătura dintre forţele sociale şi natura instituţiilor. Munca lui Weber a avut în centrul ei instituţiile şi preocuparea pentru dezvoltarea unor instituţii raţionale care să îndeplinească cerinţele unor societăţi în curs de modernizare. Pentru Weber modelul birocratic raţional-legal, ca ideal-tip, reprezenta forma cea mai înaltă a raţionalităţii, chiar dacă acest model de raţio- nalitate nu putea fi atins în lumea reală. Weber analizează modul în care valorile culturale pătrund şi modelează organizaţiile formale. El a susţinut că există o legătură directă între valorile culturale dintr-o societate şi structurile formale. Emil Durkheim a fost şi el preo- cupat de organizaţiile raţionale dar interesul său s-a îndreptat spre rolul caracteristicilor societale obiective (în special diviziunea muncii) asupra instituţiilor. Aceste fapte societale erau convertite în sisteme simbolice care deveneau valori colective. Talcott Parsons a fost unul dintre promotorii funcţionalismului în ştiinţele sociale. Argumentul de bază era că societăţile trebuiau să îndeplinească anumite funcţii pentru a supravieţui (spre exemplu de a extrage resurse din natură). Aceste funcţii au fost „legate” de existenţa instituţiilor/ structurilor. Compararea diferitelor societăţi fi ind posibilă prin compararea diferitelor mo- dalităţi de relaţionare dintre funcţie şi structură4. Mai recent, Selznick a avut o infl uenţă profundă asupra teoriei instituţionale. Selznick a văzut structura organizaţională ca un vehicul care se adaptează şi se modifi că atât ca urmare a infl uenţelor participanţilor (caracteristicile şi pasiunea acestora), cât şi ca urma- re a infl uenţelor şi constrângerilor venite din afara organizaţiei5. Studiul clasic al lui Philip Selznick din Tenessee Valley a evidenţiat procesul prin care o organizaţie constituită în scopul de a îndeplini atribuţii pur tehnice se transformă într-o instituţie. Selznick a fost Paradigme actuale 3Perspective politicedecembrie 2009 interesat atât de procesul de instituţionalizare în sine cât şi de rezultatul procesului, insti- tuţia, dar, de asemenea, de rolul conducătorilor organizaţiei în a crea şi a apăra sistemul de valori născut în cadrul procesului de instituţionalizare. Cercetările lui Selznick au fost duse mai departe de către studenţii lui, care i-au continuat programul de cercetare. Zucker (1988) s-a concentrat asupra procesului de adaptare instituţională şi a de- monstrat capacitatea unei instituţii de a persista chiar şi după ce scopurile iniţiale au fost atinse sau au dispărut şi în ciuda unor condiţii obiective care păreau să îi nege utilitatea. Cercetarea lui Zucker a arătat că instituţiile au capacitatea de a-şi apăra valorile de bază şi, în primul rând, propria existenţă. Spre exemplu schema complicată de alegere a pre- şedintelui în SUA este un exemplu convingător de supravieţuire instituţională6. Sistemul de alegere prin intermediul colegiilor electorale a fost, la bază, un compromis. Iniţiatorii se temeau de două lucruri: alegeri populare directe şi alegerea preşedintelui de către congres7. Frica faţă de democraţia populară şi frica de subordonare a autorităţii executi- ve faţă de autoritatea legislativă a dus la adoptarea sistemului de alegere respectiv. Cu toată infl uenţa pe care constituţia americană a avut-o în lume, nici o altă ţară nu a adoptat acel sistem idiosincratic. Dar sistemul a supravieţuit deşi anxietăţile de la început au fost demult uitate8. Instituţionalizarea este văzută de Zucker9 drept un proces prin care actorii individuali transmit ceea ce este defi nit de către societate drept real iar acest proces are ca urma- re faptul că înţelegerea, semnifi caţia anumitor acţiuni să fi e considerată „ca de la sine înţeles”. Un actor sau un set de actori au dezvoltat empiric un anumit tip de compor- tament pentru a rezolva anumite probleme ce apar în mod repetat, anumite acţiuni au fost transformate în obicei (habitualized action). Acest comportament se transformă într- un obicei, într-o rutină în sensul că respectivul comportament este evocat cu un minim de efort ca răspuns la stimuli particulari. Tipizarea reciprocă implică dezvoltarea unor defi niţii comune, înţelesuri comune între indivizi care devin conectate cu aceste acţiuni repetate / obişnuinţe. Tipizările implică dezvoltarea unor clasifi cări, categorii de actori cu care respectivele acţiuni sunt asociate – ceea ce înseamnă că acţiunile transformate în obicei, obişnuinţă ajung să fi e generalizate, respectiv să devină independente de indivizii specifi ci care pun în practică acţiunea10. Ea se referă la acest proces de generalizare a înţelesului unei acţiuni drept „obiectivare” şi identifi că acest proces drept componenta cheie a procesului de instituţionalizare11. Actele instituţionalizate sunt percepute de către indivizi drept obiective şi, în acelaşi timp, exterioare. Instituţionalizarea, susţine ea, îşi are rădăcinile în conformism, un conformism provenit din acceptarea lucrurilor aşa cum sunt. Instituţionalizarea operează în înţelegerea comună formulând ceea ce reprezintă un comportament adecvat12. Autoarea susţine că instituţionalizarea îşi are rădăcinile în acceptare, în conformare. O conformare cu situaţia care provine din acceptarea lucrurilor „aşa cum sunt” şi nu o conformare obţinută în urma unor stimulente, fi e ele negative sau pozitive. Există două secvenţe care pot fi deduse din procesul de formare şi răspândire a instituţiilor13. Prima secvenţă o reprezintă obişnuinţa, acţiunea repetată (habitualization) care este prezentată drept dezvoltarea unui pattern de comportament în procesul de rezolvare a problemelor iar acest pattern este asociat cu anumiţi stimuli particulari. A doua secvenţă o reprezintă obiectivarea, dezvoltarea unor concepţii comune generale care sunt ataşate la acest pat- tern de comportament. Această dezvoltare ulterioară este necesară pentru ca acţiunile respective să poată fi reproduse în alte contexte, dincolo de punctul lor de origini. Institu- 4 ţionalizarea implică şi un alt aspect, cel numit de Zucker „exterioritate”. Exterioritatea se referă la gradul în care tipizările sunt percepute ca posedând o realitate de sine stătătoa- re şi sunt în legătură cu continuitatea în timp a tipizărilor şi în particular cu transmiterea acestor tipizări unor noi membri care, fără să cunoască originea lor, sunt gata să le trate- ze drept „fapte sociale”. Zucker numeşte acest proces prin care o acţiune capătă calitatea de exterioritate drept sedimentare14. Acest concept interesant refl ectă caracteristicile activităţii umane de a construi prac- ticile curente pe baza celor din trecut. Astfel sub practica curentă dintr-o organizaţie pot exista valori şi concepţii din trecut, întărite, sedimentate, acoperite dar prezente încă. Ideea de sedimentare refl ectă clar natura cumulativă şi istorică a instituţiilor. Aceste struc- turi se pot transforma în timp dar, în acelaşi timp, reţin mult din istoria lor trecută, fără însă a fi captive ale istoriei precum în instituţionalismul istoric15. Zucker a demonstrat prin teste empirice de laborator că subiecţii supuşi experimentelor aveau un comportament mai stabil şi mai conform cu cerinţele dacă aceste cerinţe proveneau de la o persoană percepută drept ofi cială. De asemenea, studiind împreună cu Tolbert procesul prin care anumite reforme administrative s-au răspândit în perioada 1880-1932, în Statele Unite, a ajuns la concluzia că anumite municipalităţi, respectiv ultimele care au adoptat reformele, au acţionat ca răspuns la o legitimitate percepută a respectivelor practici instituţionale dar fără legătură cu caracteristicile demografi ce ale oraşelor respective. Această legitimitate apărea ca urmare a numărului mare de municipalităţi care au adoptat respectivele refor- me administrative16. Legitimitatea este percepţia generală că un obiect (organizaţie, procedură, structură) este valid şi potrivit cu împrejurările, că acţiunea unei entităţi este validă, dezirabilă. Le- gitimitatea justifi că cine are puterea şi autoritatea şi justifi că accesul la resurse17. Zucker şi Tolbert nu au stipulat anumiţi indicatori obiectivi prin care să putem verifi ca cele trei stagii: obişnuinţa, obiectivarea şi sedimentarea, ale unei instituţii dar analiza lor este utilă deoarece ne arată cum trebuie să gândim dezvoltarea unei structuri instituţionale. Există şi o altă concluzie care poate fi dedusă din teoria lui Zucker şi Tolbert şi anume, că exis- tenţa continuă a instituţiilor ca fapt al vieţii organizaţionale conduce la o acceptare, de către indivizi, a valorilor instituţionale respective18. Această concepţie asupra instituţiilor are consecinţe interesante pentru conceptualizarea schimbării în teoria instituţională. Mai degrabă decât să fi e o chestiune de design şi creare, o acţiune care apare o dată pentru totdeauna, schimbarea instituţională, la Zucker şi Tolbert, implică dezvoltarea unor noi înţelegeri şi simboluri care nu sunt incompatibile cu cele care existau înainte şi care au fost înlocuite. Schimbarea se petrece extrem de lent dar, în acelaşi timp, este văzută ca fi ind mult mai posibilă şi probabilă decât ar putea fi ea în cazul unei înlocuiri complete a unei instituţii cu o altă instituţie, cu valori complet diferite. Acest din urmă model, implică un proces total diferit şi anume, un proces de dezinstituţionalizare urmat, ulterior, de un proces de reinstituţionalizare şi, prin care, un set de structuri este înlocuit de alte alter- native, structuri, sisteme de valori, simboluri19. Această din urmă perspectivă este exact opusă faţă de perspectiva sedimentării formulată de Tolbert şi Zucker. O contribuţie marcantă pentru neoinstituţionalismul sociologic a avut-o John Meyer. El a argumentat că raţionalitatea este un mit dominant şi că organizaţiile obţin legitimitate prin adoptarea unei forme exterioare de raţionalitate. Această legitimitate este în mod par- ticular importantă pentru asigurarea supravieţuirii într-un mediu în care organizaţiile sunt evaluate atât prin standardele specifi ce de performanţă cât şi prin conformarea simbolică Paradigme actuale 5Perspective politicedecembrie 2009 la mitul dominant. John Meyer a oferit o concepţie radical diferită de modelul convenţio- nal în care erau gândite, la momentul respectiv, structurile formale. Cadrul explicativ al vremii era dominat de modelul funcţionalist / economic ale cărui tradiţii proveneau din management, având în vedere că studierea organizaţiilor a fost preluată, de sociologi, de la şcolile de business. Modelul funcţionalist / economic presupunea că structurile formale refl ectă efortul raţional al decidenţilor de a maximiza efi cienţa prin asigurarea coordonării şi a controlului activităţilor. Modelul presupunea, în esenţă, o autonomie în luarea decizii- lor într-o organizaţie, un model în care procesele de infl uenţă socială precum imitaţia sau conformarea normativă nu operau20. Meyer şi Rowan, în clasicul lor articol din 1977, Institutionalized Organization: Formal Structure as Myth and Ceremony, susţin că organizaţiile formale nu apar, neapărat, ca răspuns la complexitatea relaţiilor şi a proceselor de schimb, cât mai ales ca rezultat al existenţei unui „mit raţional / mit al raţionalităţii” prin existenţa unei concepţii împărtăşite, a unei încrederi în raţionalitate, în structurile formale şi, care funcţionează precum o cre- dinţă, dar care nu are o legătură directă cu criteriile de efi cienţă sau efi cacitate. Meyer şi Rowan susţin că organizaţiile formale au devenit endemice în societăţile moderne şi că există o altă explicaţie la această proliferare în afară de încrederea oarbă că aceste orga- nizaţii cu adevărat ar coordona şi controla activităţile21. Ei reneagă explicaţiile funcţiona- liste de tipul dependenţei de resurse sau modelul accidentului / apariţiei din întâmplare, susţinând că organizaţiile adoptă practicile şi procedurile prevalente / instituţionalizate la momentul respectiv în mediul organizaţional pentru a -şi creşte şansele de supravieţuire, pentru a câştiga legitimitate şi resurse. În societăţile moderne, susţin cei doi autori, structurile formale raţionalizate sunt adânc înrădăcinate şi ajung să devină, într-o anumită măsură, dincolo de puterea de pătrundere şi posibilitatea de alegere a participanţilor individuali sau a organizaţiei22. Cei doi arată că structurile instituţionale raţionale continuă să se răspândească şi dau exemplu de astfel de structuri: structurile de reglementare, corpurile profesionale, sistemele educaţionale, agenţiile de reglementare şi acreditare, sistemul legislativ care contribuie la multiplicarea surselor de propagare a încrederii în formalizare şi în modelul birocratic. Elemente ale structurilor formale sunt văzute de către Meyer şi Rowan drept manifestări ale regulilor instituţionale, care funcţionează drept mituri raţionalizate, răspândindu-se rapid dincolo de orice calcul al efi cienţei, devenind obligatorii pentru organizaţii. Astfel, organizaţiile formale sunt în acelaşi timp mai uşor de creat şi mai necesare pentru că sunt considerate legitime. O practică particulară efectivă într-un anumit loc, o specialitate ocupaţională sau un anumit principiu de coordonare pot fi codifi cate într-o formă de tip „mit raţional” pentru ca apoi să apară în aceeaşi formă în altă parte. Meyer şi Rowan au oferit o concepţie radical diferită faţă de modelul convenţional de a privi structurile formale şi natura luării deciziilor din care rezultă structurile. Cercetările asupra organizaţiilor erau dominate de explicaţiile funcţionalist / economice, în special de cele care aveau în vedere preocupările pentru o producţie efi cientă23. Analiza lor a fost ghidată de o viziune-cheie: structurile formale au şi proprietăţi simbolice, nu sunt simple generatoare de acţiuni, cu alte cuvinte structurile formale pot fi învestite cu înţe- lesuri sociale împărtăşite. Noţiunea aspectelor simbolice ale structurilor formale nu era în întregime nouă. Un număr de autori au arătat funcţiile simbolice cheie ale liderilor organizaţiilor, ale obiectivelor declarate. Dar în tradiţia funcţionalistă aceste elemente erau considerate critice doar pentru a obţine suportul pentru scopurile organizaţiei prin 6 afi şarea demonstrativă a valorilor de bază. Meyer şi Rowan au adus în discuţie faptul că evaluarea socială poate să rezide în observarea structurilor formale, care pot să funcţi- oneze sau nu, mai degrabă decât în observarea performanţelor reale24, ceea ce implică posibilitatea apariţiei şi supravieţuirii unor organizaţii permanent inefi ciente („permanently failing organizations”)25. În analiza lor ei folosesc conceptul de „structură instituţională”26: o structură care a devenit instituţionalizată este cea care a devenit ceva de la sine în- ţeles pentru membrii unui grup social, fi ind considerată efi cace şi necesară, servind ca importantă cauză pentru stabilitatea comportamentului individual. Dar analiza lui Berger şi Luckmann s-a concentrat asupra apariţiei procesului de instituţionalizare între actorii individuali. Această concepţie a servit ca bază atât pentru munca lui Zucker, cât şi pentru cea a lui Meyer şi Rowan, teoreticieni care au dezvoltat şi aplicat aceste idei la studiul formelor organizaţionale27. Meyer şi Rowan susţin că regulile instituţionale sunt clasifi cări construite în societate, sunt interpretări şi tipizări reciproce. Instituţionalizarea implică procesul prin care obliga- ţiile şi procesele sociale obţin un statut de regulă în concepţia socială28. Meyer şi Rowan susţin că instituţiile sunt în primul rând manifestările simbolice ale nevoii de legitimare şi pot să fi e decuplate de acţiunea propriu-zisă. Ei au sugerat că regulile instituţionale, care tind să fi e categorice şi generale, pot să intre în confl ict cu logica efi cienţei pentru că activităţile tehnice necesită de multe ori soluţii diverse. Recent, bazându-se pe munca celor doi autori, au apărut teorii care au luat în conside- rare posibilitatea existenţei unor multiple, suprapuse, întrepătrunse presiuni instituţionale şi nu doar simplitatea unui cadru monolitic, coherent şi omogen29. Meyer şi Rowan nu au privit procesul de instituţionalizare ca pe un proces distinctiv, fi e că acesta constituia „realitatea”, fi e că reprezenta conformarea la o anumită ordine pentru că „aşa se face” sau „aşa este”. Conceptul de „instituţionalizare” nu mai era legat de un singur proces iar, ulterior, analiştii au început să fi e preocupaţi de varietatea de procese care pot cauza conformarea la un anumit pattern instituţional30. Cea mai cunoscută clasifi care este cea dezvoltată de DiMaggio şi Powell, care au distins trei tipuri de procese instituţionale care duc la similaritate / izomorfi sm şi anume procesele de tip coercitiv, mimetic şi normativ. DiMaggio şi Powell31, în tradiţia lui Meyer şi Fennel, susţin că există două tipuri de izomorfi sm: cel competitiv şi cel instituţional. Izomorfi smul competitiv este cel descris de Weber în Etica protestantă şi spiritul capi- talismului şi rezultă în principal din competiţia economică ce a dus la apariţia şi răspân- direa birocraţiei şi a organizării birocratice raţionale. Izomorfi smul instituţional vine să suplinească izomorfi smul competitiv şi este cel care a fost studiat de către DiMaggio şi Powell32. Odată ce organizaţii disparate, dar aparţinând aceluiaşi domeniu de activitate, sunt structurate într-un câmp organizaţional (ce conţine organizaţii care produc servicii similare) atunci apar anumite forţe care fac ca aceste organizaţii să devină extrem de asemănătoare unele cu altele. DiMaggio şi Powell au folosit conceptul de „câmp” al lui Bourdieu, cel care a arătat că există două aspecte, unul cultural şi altul relaţional, pentru membrii unui astfel de câmp / sector33. Câmpul organizaţional a fost defi nit drept o comu- nitate de organizaţii care se angajează în activităţi comune, fi ind supuse unor presiuni de reglementare similare şi fi ind subiectul unei reputaţii similare. Procesul prin care un astfel de câmp se organizează a fost împărţit în patru etape. Prima etapă a fost descrisă drept creşterea în număr a interacţiunilor dintre organizaţii, în cadrul unui astfel de sector / câmp. A doua, ca apariţie a unui model bine defi nit de Paradigme actuale 7Perspective politicedecembrie 2009 ierarhie şi coaliţie. Cea de a treia etapă fi ind înmulţirea informaţiilor specifi ce iar, cea de a patra etapă şi ultima, fi ind dezvoltarea unei recunoaşteri mutuale reciproce, între par- ticipanţi, a faptului că sunt implicaţi într-o întreprindere comună34. Izomorfi smul coercitiv rezultă din presiunile formale şi informale exercitate asupra organizaţiilor de către alte organizaţii de care acestea sunt dependente (în speţă statul) precum şi de aşteptările culturale existente în societate. Mecanismele identifi cate sunt infl uenţa politică şi proble- ma legitimităţii35. Presiunile, argumentează cei doi autori pot fi resimţite ca o forţă directă, ca persuasiune sau ca o simplă invitaţie de a face parte dintr-un club. Ele pot îmbrăca numeroase înfăţişări: reglementări şi legi statale, standarde, proceduri, programe impuse de stat, standarde de performanţă impuse de alte organizaţii (prin intermediul granturilor etc), diferite monopoluri existente, interacţiunea cu alte organizaţii etc. Aceste presiuni au ca rezultat apariţia unui format instituţional şi organizaţional comun în cadre sociale şi politice diferite. Apar instituţii similare ca formă dar, susţin cei doi autori, în domenii parti- culare şi nu o singură formă, cea raţional legală în toate domeniile, aşa cum a fost văzută de Weber. Convergenţa tinde să fi e mai diferenţiată, mai structurată şi apare dintr-o va- rietate de motive la DiMaggio şi Powell36. Corpurile profesionale sunt principalii agenţi ai izomorfi smului normativ. Procesul de educare în principalele arii de cunoaştere face din experţi purtătorii unor norme similare, norme care sunt perpetuate în instituţiile la care aceştia aderă. Standardele carierelor profesionale, procesul de fi ltrare a personalului în cadrul angajărilor produc indivizi asemănători / interschimbabili în multe privinţe37. Cel de al treilea mecanism care duce la convergenţă şi identifi cat de către cei doi teoreticieni este procesul mimetic considerat răspunsul standard la incertitudine. Când tehnologiile nu sunt înţelese, când obiectivele sunt neclare, când mediul este incert atunci organizaţiile se modelează după forma şi asemănarea altor organizaţii. Organizaţiile co- piază atât din spirit de economie cât şi pentru a-şi spori legitimitatea pentru a arăta că doresc să răspundă cerinţelor, să îmbunătăţească ceva. Această versiune a teoriei insti- tuţionaliste a reorientat atenţia de la elemente cum ar fi piaţa, localizarea resurselor, nu- mărul şi puterea competitorilor pentru a o canaliza spre alte tipuri de actori precum statul şi asociaţiile profesionale. Mecanismele descrise de Walter W. Powell şi Paul J. DiMaggio drept fi ind motivele şi forţele care susţin difuzarea trăsăturilor structurale izomorfe (simi- lare) în cadrul unor contexte, câmpuri specifi ce sunt procesele prin care regulile, catego- riile, normele difuzează. Acestea sunt structuri simbolice difuzate prin intermediul interac- ţiunii sociale (fi e ea ierarhică, competitivă sau comunitariană) şi a căror înţelesuri încep să fi e împărtăşite de către participanţi. Din cauza acestei înţelegeri comune („sharing of meanings”) procesele izomorfi smului coercitiv, cognitiv şi normativ sunt procese similare cu procesul externalizării aşa cum se găseşte el defi nit în Berger & Luckmann. Diferă de procesul externalizării prin faptul că nu produce ci difuzează înţelesuri împărtăşite. La fel ca în cazul externalizării acestea devin instituţii doar dacă obiectivarea are loc38. Tipologia dezvoltată de DiMaggio şi Powell nu este consistentă cu defi niţiile prece- dente ale instituţionalizării, nici una nu a acordat atenţie deosebită conformării bazate pe faptul că modelul adoptat era considerat de la sine înţeles. Există o recunoaştere, susţine Scott, a faptului că în societăţile moderne, raţionalizate formele şi sursele credinţelor sociale şi a altor tipuri de sisteme simbolice au devenit ele însele raţionalizate. Legiti- mitatea apare din sistemul raţionalizat al legilor şi din interiorul corpurilor profesionale şi nu din obiceiuri şi tradiţii39. Powell şi DiMaggio au identifi cat sursa neoinstituţionalismului sociologic în munca lui Philip Selznick dar au distins versiunea lor printr-o atitudine mai 8 cognitivă şi mai puţin normativă faţă de instituţii. Vechiul instituţionalism, susţin ei, scotea în relief importanţa socializării prin mecanismul de internalizare a valorilor ca mecanism- cheie al instituţionalizării dar noul instituţionalism, însă, vede mecanismele cognitive ca fi ind mult mai importante. Un lucru important care trebuie reţinut din concepţia izomorfi că asupra instituţiilor este că aceasta stipulează probabilitatea existenţei unui număr limitat de posibile tipuri de or- ganizaţii în cadrul unui domeniu de activitate40. Teoria instituţională a fost criticată pentru că, deşi putea să explice persistenţa şi omogenitatea fenomenelor, nu era în stare să se descurce cu rolul interesului şi al intervenţiei în modelarea acţiunii41. Munca lui DiMaggio şi Powell a arătat cum organizaţiile se schimbă din cauza mecanismelor coercitive, a forţelor mimetice şi a presiunii normative. Aceste procese implică faptul că organizaţiile dintr-un câmp organizaţional specifi c (cum ar fi o industrie sau un sector de activitate) vor deveni foarte asemănătoare. Deşi cei doi autori sunt capabili să explice schimbarea, ei pot să explice doar schimbarea în aceeaşi direcţie în cadrul unui câmp organizaţional. Concepţia lor nu ia în calcul posibilitatea unicităţii datorată unor interese specifi ce sau a acţiunii umane42. Ideea dominantă era că efectele instituţionale obligă organizaţiile să se conformeze sectorului din care fac parte, un fel de determinism instituţional. Dar concep- ţia că presiunea omogenizatoare exercită o infl uenţă similară într-un câmp organizaţional a fost pusă sub semnul întrebării de către mulţi autori43. Spre exemplu, Friedland şi Alford44 au pus în evidenţă existenţa unor diferite logici instituţionale, care pot să ducă la presiuni instituţionale diferite, chiar confl ictuale. Ei se întreabă retoric: accesul la sănătate trebuie să fi e reglementat de stat sau de piaţă? Edu- caţia copiilor cade în sarcina statului, a familiei, a bisericii? Reproducerea trebuie să fi e decisă de familie, biserică sau stat? Ei defi nesc logica instituţională ca fi ind atât sistem de simboluri, mod de a concepe realitatea cât şi ca pattern supraorganizaţional prin care indivizii, organizaţiile produc şi reproduc existenţa materială. Friedland şi Alford identifi că câteva logici instituţionale: logica pieţei, logica statului birocratic, logica democraţiei, cea a familiei şi a creştinătăţii. Cei doi au susţinut că instituţiile majore ale societăţii contempo- rane occidentale: piaţa capitalistă, familia nucleară, statul birocratic, democraţia liberală şi tradiţia iudeio-creştină au contradictorii, dar mutual interdependente, logici centrale: seturi de practici materiale şi construcţii simbolice care constituie principiile lor de organi- zare şi care, devin surse pentru indivizi şi organizaţii45. Cercetările ulterioare s-au canalizat spre a vedea cât de fragmentate sunt câmpuri- le organizaţionale şi dacă există infl uenţe instituţionale multiple. Astfel, studiind modul de reglementare al relaţiilor de muncă, Edelman46 a descoperit că legislaţia muncii era atât produsul statului, ca forţă exogenă cât şi produsul forţelor endogene organizaţiilor. Edelman, ulterior şi Dobbin şi Sutton47 (1998) au arătat că organizaţiile nu erau simple subiecte ale unei presiuni instituţionale la care răspundeau într-un mod relativ omogen, şi că existau răspunsuri complexe şi variate la presiunea statală, şi că oameni din interiorul organizaţiilor au contribuit la conceperea respectivei legislaţii a muncii. Această nouă pre- ocupare pentru infl uenţele endogene şi pentru posibila eterogenitate a răspunsurilor la presiunea statală a readus în atenţie rolul individului şi a acţiunii individuale. Cercetătorii au început să se uite la schimbarea instituţională dar, de această dată, având în vedere atât posibilitatea unui răspuns comun, cât şi infl uenţele multidirecţionale sau confl ictuale, atât continuitatea, cât şi schimbarea de direcţie, atât natura endogenă, cât şi natura exo- genă a infl uenţelor. Paradigme actuale 9Perspective politicedecembrie 2009 Concluzii Teoria sociologică subliniază elementele cognitive, elementele cognitive au de a face mai mult cu percepţia decât cu evaluarea. Concepţia cognitivă ne spune cum indivizii, care aparţin unei instituţii, interpretează datele primite din mediul înconjurător. Perspec- tiva sociologică susţine că indivizii sunt afectaţi în modul în care primesc informaţiile din exterior. La fel cum apartenenţa la un anumit grup profesional poate crea, prin învăţare, o anumită incapacitate de a percepe evidenţa şi problemele într-un alt mod decât în cel al profesiei respective, similar, apartenenţa la o instituţie produce acelaşi tip de per- cepţie încadrată48. Scott49 descria teoria instituţională cognitivă ca una în care instituţiile sunt defi nite de folosirea simbolurilor şi a înţelesurilor pentru a intermedia între mediu şi comportamentul individual din cadrul instituţiilor. Acest lucru înseamnă că instituţiile sunt construite social prin percepţia şi cunoaşterea individuală şi nu sunt entităţi obiective. Concepţia sociologică propune o alternativă la ideile individualiste şi raţionaliste care domină cea mai mare parte a ştiinţei politice contemporane. DiMaggio50 a argumentat că noul instituţionalism, în mod necesar, cuprinde o respingere a modelului actorului ra- ţional, un interes în instituţii ca variabilă independentă şi o întoarcere spre explicaţiile cognitive şi culturale, un interes în proprietăţile de analiză supraindividuale care nu pot fi reduse la agregarea sau la consecinţele directe ale motivelor sau atributelor individuale. March şi Olsen51, de asemenea, au pornit campania lor tocmai împotriva acestor per- spective argumentând că tendinţa spre individualism din teoria politică conduce spre o direcţie greşită. În particular, concepţia normativă şi cognitivă asupra instituţiilor este în directă opoziţie cu teoria alegerii raţionale. Regulile jocului şi autoritatea pot să fi e conce- pute drept instituţii doar dacă sunt sunt considerate legitime şi „luate aşa cum sunt” (taken for granted) sau, dacă existenţa lor este internalizată, drept un fapt obiectiv nechestiona- bil. Internalizarea poate avea loc când presiunea reglementării nu este subiectul unei cer- cetări, examinări raţionale refl exive. Credinţele sociale, normele şi regulile au o infl uenţă stabilizatoare atunci când sunt internalizate, când sunt considerate constrângeri obiective dar şi atunci când sunt impuse de alţii. Dar, în acest din urmă caz, nu pot fi considerate instituţii52. Internalizarea poate avea loc când presiunea reglementării nu este subiectul unui scrutin raţional refl exiv. După cum demonstrează următorul exemplu amuzant din teoria instituţională care spune că lumina roşie a semaforului nu stimulează un proces de deci- zie raţional pentru un şofer german care, în mod aproape automat, va opri şi va aştepta. Însă, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul unui şofer dintr -o ţară din sudul Europei, în cazul căruia procesul de decizie porneşte cu întrebarea: oare respectivul semafor îşi are rostul în respectiva intersecţie (examinare raţională); este urmată de probabilitatea ca un poliţist să fi e prin preajmă (probabilitatea coerciţiei) şi se mai include în cadrul deciziei (dacă să oprească sau nu la culoarea roşie a semaforului) cât de tare şoferul respectiv se grăbeşte (interes). O instituţie există, ne spun instituţionaliştii, atunci când un număr sufi cient de oameni consideră ca de la sine înţeles defi nirea unei anumite instituţii şi consecinţele care derivă din aceasta. Credinţele, normele, regulile trebuie să fi e conside- rate ca de la sine înţelese sau să fi e considerate constrângeri obiective pentru a putea fi instituţionalizate. Neoinstituţionalismul sociologic explică stabilitatea şi persistenţa acţiunilor sociale în cadrul unor contexte specifi ce. Dincolo de regularităţile ce se nasc din procesul compe- 10 titiv dintre indivizi, prezenţa instituţiilor este cea care explică stabilitatea acţiunilor între actori, fi e ei indivizi, organizaţii, state. Dar, după cum ne spun DeJordy şi Candace Jo- nes53 există insufi ciente analize asupra procesului de legitimare şi chiar şi mai puţine care investighează relaţia dintre procesul de legitimare şi legitimitate, fi ind nevoie de cercetări empirice şi teoretice care să ne ajute la înţelegerea evoluţiei instituţiilor şi a autorităţii (operaţionalizarea multidimensională a legitimităţii). Elementele cultural cognitive ale in- stituţiilor sunt componente ale realităţii sociale luate „aşa cum este” şi îşi au rădăcinile în stabilitatea interpretării şi a cunoaşterii. A lua „aşa cum este” nu înseamnă a fi iraţional, înseamnă că o realitate socială construită este experimentată ca un fapt obiectiv extern pentru conştiinţa individuală şi existenţa acestuia nu este pusă la îndoială, chiar dacă se bazează în reproducerea ei pe interacţiunea socială. În general, teoria instituţonalistă este capabilă să ofere mai multe explicaţii asupra procesului de stabilitate instituţională decât asupra procesului de schimbare instituţiona- lă54. Dacă instituţiile, prin defi niţie, sunt înrădăcinate şi sunt luate „aşa cum sunt” atunci cum sunt create noile instituţii iar cele existente îşi schimbă forma în timp55? La încerca- rea de a tempera determinismul instituţional cu ideile de alegere strategică, interes, acţi- une individuală, Goodrick şi Salancik56 au atras atenţia că, prin încorporarea perspectivei alegerilor strategice, a rolului interesului (adică a concepţiei actorului raţional) în teoria instituţională se ajunge la diminuarea unei premise esenţiale a neoinstituţionalismului sociologic, respectiv calitatea de fapt social a instituţiilor. Instituţionaliştii susţin cel puţin un punct de vedere comun şi anume, că, din punct de vedere analitic trebuie început prin analizarea instituţiilor şi nu cu cea a indivizilor. De asemenea, curentele instituţionaliste arată că structurile au un rol în determinarea comportamentului individual precum şi un rol în determinarea rezultatelor procesului politic57. Regulile, rutina, normele, identităţile unei instituţii sunt unităţile de bază ale analizei. Totuşi se încearcă de a privi drept com- plementare perspectivele alternative. Există multe de făcut până când diferitele concepţii asupra instituţiilor politice, asupra acţiunii sau a schimbării să poată fi reconciliate. Faptul că practica politică din sistemele politice contemporane pare să preceadă înţelegerea şi justifi carea poate să ducă la noi perspective58. Este nevoie de noi încercări pentru a descrie cum autoritatea, drepturile, obligaţiile, interacţiunea şi resursele sunt organizate dincolo de ierarhie, competiţie economică, design raţional sau determinism instituţional. Paradigme actuale 11Perspective politicedecembrie 2009 Note 1 Peterson, 2006, Barkanov, 2006. 2 Peters, 1999. 3 Peters, 1999, 97. 4 Peters, 1999, 98. 5 Scott, 1987, 493-494. 6 Shane, 2008, 198. 7 Rakove, 2004. 8 Keysar 2003. 9 Zucker 1977, 728. 10 Zucker, 1993, 5. 11 Zucker, 1977. 12 Zucker, 1983, 5. 13 Zucker, 1993, 15. 14 Zucker, 1993, 16. 15 Peters, 1993, 104. 16 Tolbert și Zucker, 1983. 17 DeJordy & Jones, 2007. 18 Peters, 1999, 104-108. 19 Greenwood and Hinings, 1996. 20 Zucker, 1994, 1-6. 21 Această asumpţie a superiorităţii modelului birocratic derivă din Weber (1930, 1946, 1947), dar studiile empirice (Dalton 1959, Downs 1967, Homans 1950) au demonstrat că există o distanţă între regulile formale ale organizaţiei și comportamentul real al participanţilor 22 Meyer și Rowan, 1977, 343-344. 23 În special cele ce aveau in vedere preocupările pentru o producţie efi cientă și in care dominau noţiunile de coordonare, control, specializare, complexitate, mărimea organizaţiilor etc. 24 Meyer și Rowan, 1977, 352. 25 Meyer & Zucker, 1989. 26 Concept preluat de la Berger și Luckmann, 1967. 27 Scott, 1987, 496. 28 Meyer și Rowan, 1977, 341. 29 Delmestri G.2007, Myeong-Gu & Douglas, 2002. 30 Scott, 1987, 498. 31 DiMaggio și Powell, 1983, 149. 32 DiMaggio și Powell 1983, 1991. 33 Colyvas & Powell, 2007. 34 DiMaggio & Powell, 1983. 35 Idem, 1983, 150. 36 Peters, 1999, 103. 37 DiMaggio & Powell, 1983, 152-153. 38 Delmestri, 2007. 39 Scott, 498-499. 40 Peters, 109. 41 Dacin et.al. 2002, 45-7. 12 42 Jaap Paauwe & Paul Boselie, 2008, 173-180. 43 Colyvas & Powell, 2006. 44 Friedland și Alford, 1991. 45 Friedland & Alford, 1991, 256. 46 Edelman, 1992. 47 Dobbin și Sutton, 1998. 48 Peters, 103. 49 Scott 1987, 1994. 50 DiMaggio 1991, 8. 51 March și Olsen, 1989. 52 Delmestri, 2007. 53 DeJordy și Candace Jones, 2007. 54 Clemens & Cook, 1999. 55 DiMaggio & Powell, 1991. 56 Goodrick și Salancik, 1996. 57 Peters, 1999. 58 March & Olsen, 2008, 16. Bibliografi e Boslie P. Paauwe J. în Boxall, P.F.,Purcell, J.,Patrick M, The Oxford handbook of human resource management, Oxford Press Bourdieu, Pierre, Wacquant, J.D. (1992) An Invitation to refl exive Sociology, Chicago: University of Chicago Press Campbell, J L. (1998).” Institutional analysis and the role of ideas in political economy”. Theory and Society, Kluwer Academic Publishers. 27:377-409 Campbell, J. L. (2004). Institutional change and globalization. Princeton, NJ: Princeton University Press. Clemens, E.S., Cook, J.M. (1999) ”Politics and institutionalism: Explaining durability and change” Annual Review of sociology 25:441-66 Colyvas, J. A. and Powell, W. W.(2006) ”Roads to institutionalization: The remaking of boundaries between public and private science”. Research in Organizational Behavior , 27 : 305–353. Dacin, M.T., Goodstein, J., Scott, W. R. (2002), ”Institutional Theory and Institutional change Introduction to special research forum”, Academy of Management Journal,45/1:45-57 Davis,G.F., MacAdam D, Scott W.R., Zald N.M., eds.(2005) Social Mouvements and Organization Theory. New York: Cambridge University Press DiMaggio, P. J. and Powell, W. W., 1991, “Introduction”, în: W. W. Powell and P. J. DiMaggio (eds), The New Institutionalism in Organizational Analysis: 1-38. Chicago: Chicago University Press DiMaggio, P., & Powell, W. (Eds.). 1991. The new institutionalism in organizational analysis. Chicago: University of Chicago Press. DiMaggio, Paul and Walter Powell. 1983. “The iron cage revisited: Institutional isomorphism and collective rationality in organizational fi elds.” American Sociological Review 48: 147-60. Drezner, D. W., 2001, Globalization and policy convergence, The International Studies Review, 3, 53–78. Edelman, Lauren B.(1992) ”Legal ambiguity and symbolic structures: Organizational mediation of civil rights,” American Journal of Sociology 97:1531-1576 Evans, P., ed., Rueschemeyer, D., ed., & Skocpol, T. (Eds.). (1985). Bringing the state back in. Cambridge, UK: Cambridge University Press. Paradigme actuale 13Perspective politicedecembrie 2009 Friedland, R., Alford R.R.,(1991),” Bringing society back in: symbols, practices and institutional contradiction” în The New Institutionalism in Organizational analysis, Walter Powell& Paul J.DiMaggio, Chicago: University of Chicago Press Graham, K. A., Maslove, A. M. and Phillips, S. D., 2001, “Learning from experience? Ottawa as a cautionary tale of reforming urban government”, Journal of Comparative Policy Analysis, 3(1), 251–269. Greenwood, R, Hinings, C. R.,1996, ”Understanding radical organizational change: Bringing together the old and the new institutionalism” Academy of Management Review, 21/4:1022-1055 Goodrick, E., Salancik, G. R. (1996) ”Organizational discretion in responding to institutional practices: Hospitals and cesarean births”, Administrative Science Quaterly,41:1-28 Haas, P., 1992. “Introduction: epistemic communities and international policy coordination”, International Organization, 46, 1–35. Hall, P. și Taylor, R.1996. “Political science and the three new institutionalisms.” Political Studies vol. 44 no. (5) pp. 936–957 . Keysar, A. 2003. Shoring up the right to vote for president.A modest proposal. Political Science Quarterly,118:181-204 Lindström, A.1999.”The comparative study of local government a research agenda”, Journal of Comparative Policy Analysis,1:95-115. Lindström, A. 2007.”Teritorial Governance in Transition”, Regional&Federal Studies, 77:499-508 McAuley, J., Duberley,J., Johnson, P.,2004. Organization Theory.Challenges and Perspectives, Printece Hall Meyer, J. și Rowan, B., 1977. Institutional Organizations: formal structure as myth and ceremony, The American Journal of Sociology, 83, 340–360. Meyer, J. W., & Scott, R. 1983. Organizational environments: Ritual and rationality. Beverly Hills, CA: Sage. Meyer, Marshall și Lynne Zucker. 1989. Permanently Failing Organizations. Newbury Park CA: Sage. Myeong-Gu Seo,W.E. Douglas Creed, “Institutional Contradictions, Praxis, and Institutional Change: A Dialectical Perspective” The Academy of Management Review, Vol. 27, No. 2 (Apr., 2002), pp. 222-247 Rakove, J. 2004. „Presidential selection: electoral fallacies”. Political Science Quarterly,119:21-37 Rose, R., 1991.” What is lesson-drawing?”, Journal of Public Policy, 11, 3–30. Scott, Richard și John Meyer, 1994. Institutional Environments and Organizations. Structural Complexity and Individualism. , Thousand Oaks, CA: SAGE. Scott, Richard. 1987. “The adolescence of institutional theory.” Administrative Science Quarterly, 32, 493-5 11. Shane,P. 2008. „Analyzing constitutions” în The Oxford Handbook of political institutions, eds Rhodes R.A, Binder S.,Rockman BA Simmons, B. A. și Elkins, Z., 2003. Competition, communication or culture? Explaining three decades of foreign economic policy diff usion, mimeo, University of California, Berkeley. Stoker, G. 2008. „Comparativ local governance” în The Oxford Handbook of political institutions, eds Rhodes R.A, Binder S.,Rockman BA Tolbert, P.și Zucker,L .1994. „Institutional Analyses of organizations: Legitimate but not institutionalized.” Biotechnology Studies,1:1-47 Williamson, O. 1989. Operationalizing the new institutional economics: The transaction cost economics imperative. Berkeley: Center for Research in Management, University of California, Berkeley School of Business. Zucker, L. 1988. ”Where do institutional patterns come from? Organizations as actors in social systems” în Lynne G.Zucker(ed), Institutional patterns and organizations: Culture and environment. Cambridge,MA :Ballinger Delmestri,G.2007.”Institutional Theory”,International Encyclopedia of Organization Studies.Sage Publication 14 Oliver, C.1992. “The antecedents of institutionalization”. Organization Science vol. 13 no. (4). pp. 563–588. Clemens, E. S. și Cook, J. M.1999.” Politics and institutionalism: Explaining durability and change”. Annual Review of Sociology vol. 25 no. (1) pp. 441–466. Suddaby, R. și Greenwood, R.2005.” Rhetorical strategies of legitimacy”. Administrative Science Quarterly vol. 50 no. (1)(2005). pp. 35–67 On-line “Institutionalism.” Encyclopedia of Governance. 2006. SAGE Publications. 15 Sep. 2009. . “Sociology of Governance.” Encyclopedia of Governance. 2006. SAGE Publications. 15 Sep. 2009. . “Logic of Appropriateness.” Encyclopedia of Governance. 2006. SAGE Publications. 15 Sep. 2009. . “ Institutional Theories and Public Institutions: Traditions and Appropriateness.” Handbook of Public Administration. 2003. SAGE Publications. 30 Sep. 2009. . Paradigme actuale