Numerotate.indd 53Perspective politicedecembrie 2009 Strategiile de securitate din spaţiul euroatlantic şi dihotomia preempţie-prevenţie Cei mai importanţi actori de pe scena internaţională, Statele Unite şi Uniunea Europeană, au în continuare drept documente programatice strategii de securitate datând din perioada adminis- traţiei Bush. În perspectiva adoptării unei noi strategii americane de securitate specifi că viziunii administraţiei Obama, respectiv a înlocuirii / revizuirii Strategiei UE în temeiul noului Tratat de la Lisabona, se impune o privire retrospectivă asupra conceptelor- cheie specifi ce perioadei post-11 septembrie 2001 şi a relevanţei lor în lumea globalizată a riscurilor şi a ameninţărilor asimetrice. Prima strategie de securitate a Uniu- nii Europene1 poate fi considerată repli- ca diplomaţiei comunitare la documentul similar elaborat de administraţia Bush în urma atentatelor teroriste islamiste de la 11 septembrie 2001. Pregătită de Secre- tariatul general al Consiliului UE sub coordonarea Înaltului Re- prezentant PESC Javier Solana, Strategia de securitate a Uniunii Europene a fost aprobată de către Consiliul European din decem- brie 2003. Supraintitulat „O Europă sigură într-o lume mai bună”, documentul programatic al securităţii comunitare se deschide cu postulatul „Europa n-a fost nicicând atât de prosperă, de sigură sau de liberă. Violenţa primei jumătăţi a secolului XX a făcut loc unei perioade de pace şi stabilitate fără precedent în istoria eu- ropeană. Crearea Uniunii Europene stă în centrul acestei evoluţii [...]”, pentru a concluziona că „Lumea este plină de noi pericole şi oportunităţi”. George Angliţoiu The United States and the European Union continue to use security strategy made during the Bush Administration. A retrospective look over the key concepts of the post 9/11 era and their relevance in a globalized world of risks and threats is imperative with a view to the making of a Obama-like US Security Strategy and the replacement/revision of the EU Security Strategy in the wake of the Lisbon Treaty adoption. pre-emption, preventive engagement, pre-emptive engagement, security strategy 54 Teoria relaţiilor internaţionale Riscurile şi ameninţările identificate la adresa Uniunii Europene sunt similare ce- lor din Doctrina Bush2, anume terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflicte regionale, state eşuate şi crimă organizată. Analiza comparativă a Strategiei de securitate a Uniunii Europene şi a Doctrinei Bush relevă similaritatea conceptelor folosite, ceea ce implică reevaluarea diho- tomiei UE soft power – SUA hard power. Astfel, sunt identificate practic aceleaşi riscuri şi ameninţări asimetrice, instrumentul principal de ripostă reprezentându-l preempţia. Riguros vorbind, conceptul folosit în varianta finală a Strategiei este cel foarte vag de preventive engagement (angajament preventiv), introdus mai ales la presiu- nile de ultim moment ale diplomaţiei germane3. Varianta iniţială a Strategiei Solana aşa cum a fost aceasta prezentată şi validată de către Consiliul European de la Salonic din iunie 2003 foloseşte sintagma pre-emptive engagement4. Nici un alt document oficial al Uniunii Europene nu oferă o definiţie riguroasă a conceptului de preventive engagement, prevenţia din punct de vedere al variantei sale militare fiind net diferită în doctrina şi în practica de specialitate de varianta sa diplomatică. Din punctul de vedere al autorului, angajamentul preventiv militar constituie acel tip de acţiune militară descrisă în Doctrina Bush şi etichetată drept „preempţie” din raţiuni de marketing diplomatic. Desigur, Strategia de securitate a Uniunii Europene introduce un concept su- plimentar, anume cel de multilateralism efectiv5, dar nici Doctrina Bush nu neagă valenţele uzului diplomaţiei publice multilaterale6. Riscurile şi ameninţările globale la adresa securităţii Uniunii Europene (interco- nectate prin NATO cu cea a securităţii Statelor Unite) facilitează implicit materializa- rea ambiţiilor de actor global ale Bruxelles-ului. Paradoxul statutului şi al rolului de putere mondială presupune confruntarea cu probleme globale. Managementul riscurilor şi al ameninţărilor asimetrice impune Uniunii Europene trecerea de la soft la hard power. Diferenţa specifică o constituie preempţia, instru- ment controversat care nu are nici o valenţă soft. Legalitatea şi legitimitatea preempţiei reprezintă unul dintre cele mai controver- sate subiecte politice şi academice de la momentul apariţiei Doctrinei Bush încoace, la care se adaugă dilema securităţii în termenii haosului pe care l-ar instaura folosi- rea discreţionară a primei lovituri7. Din punctul de vedere al autorului, dihotomia preempţie – prevenţie constituie punctul de plecare al clarificării dilemei. Varianta favorită în literatura de specialitate este aceea a acceptabilităţii preempţiei şi a negării vehemente a prevenţiei8. Plecând de la valoarea de precedent a cazului Carolina (1837)9 se consideră că iminenţa atacului / agresiunii justifică o acţiune anticipativă, adică preempţia. Per a contrario, o acţiune similară celei efectuate de armata israeliană de bombardare a incrementelor de centrală nucleară irakiană de la periferia Bagdadului din iunie 198110 constituie o manifestare contrară dreptului internaţional. Opinia autorului este aceea că cele două concepte (indiferent de limba folosită) prezintă mari neajunsuri de conţinut şi de arie specifică. Corelaţia preempţie – pre- empţiune este greu vandabilă cât timp domeniile juridice în cauză sunt net diferi- te: agresiunea (drept internaţional public), respectiv elemente ale drepturilor reale (drept civil). 55Perspective politicedecembrie 2009 Literatura anglo-saxonă a făcut referiri extensive ante-11 septembrie 2001 la legi- timitatea preempţiei. Această linie argumentativă riscă să anuleze valoarea instituţiei diplomaţiei preventive. Nu poţi argumenta logic nelegalitatea şi ilegitimitatea preven- ţiei şi să proclami în concert internaţional necesitatea diplomaţiei preventive. Mai mult ideea că de fapt conceptul fi nal de angajament preventiv semnifi că rolul preemptiv recunoscut organizaţiilor internaţionale de către Uniunea Europeană generează con- fuzie sporită11. Viceversa, abordările politice şi publicistice „europocentriste” au negat odată cu eliminarea conceptului de angajament preemptiv din textul Strategiei de securitate a Uniunii Europene valoarea juridică şi morală a preempţiei, văzută a fi o pervertire á l’americaine de către administraţia conservatoare Bush a primatului şi a benefi ciilor prevenţiei, instrument esenţialmente soft12. Dincolo de această dispută noţională, ceea ce contează major este uzul preempţiei / prevenţiei pe scena internaţională, adică practica legalităţii, legitimităţii şi a efi cienţei intervenţiei. Raportându-ne la practica internaţională post-11 septembrie 2001, constatăm fap- tul că intervenţiile americane în Afghanistan şi în Irak nu au fost nici preemptive (în sensul de bază), nici preventive. Nu au fost preemptive fi indcă nu a existat iminenţa atacului13. Nu au fost preventive pentru că nu aveam faze incipiente de iniţiere a ris- curilor şi a ameninţărilor. Acţiunile în cauză sunt tipice Războiului Rece de identifi care şi intervenţie pentru schimbare de regim politic ostil intereselor Statelor Unite, vectorul unipolar al scenei internaţionale actuale. Misiunile de tip Petersberg întreprinse până acum de către Uniunea Europeană se situează la graniţa dintre preempţie şi prevenţie, în funcţie de situaţia concretă din teren. Astfel, cea mai importantă misiune UE, Althea, are mai degrabă caracteristicile unei acţiuni preventive, anticipatorii, a nedegradării încă o dată a mediului de securi- tate din Bosnia-Herţegovina având în vedere construcţia statală extrem de fragilă şi atipică de acolo, marcată de existenţa unei Republici Srpska. De la preluarea misiunii SFOR în decembrie 2004 nu s-au produs evenimente majore, dar starea de facto de tensiune există, mai ales în contextul conturării precedentului Kosovo. Or, pentru sârbii bosniaci proclamarea şi recunoaşterea independenţei Kosovo ar putea fi cata- lizatorul unei replici14 pe măsură la adresa marilor puteri euroatlantice percepute a fi ostile Serbiei şi naţiunii sârbe. Dimpotrivă, misiunea Artemis din Congo poartă multe din caracteristicile unei acţi- uni preemptive, menite să contribuie la eliminarea pericolului de catastrofă umanitară în Bunia ca urmare a retragerii contingentului ugandez şi a reizbucnirii confruntărilor dintre miliţiile rivale Lendu şi Hema. Un număr de 60.000 de refugiaţi s-au putut în- toarce la casele lor ca urmare a succesului acestei acţiuni limitate în timp şi spaţiu15. 56 Teoria relaţiilor internaţionale Note 1 A Secure Europe in a Better World. European Security Strategy, Brussels, 12 December 2003, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf 2 Denumire colocvială pentru Strategia de securitate naţională a Statelor Unite promovată de prima administraţie George W. Bush, la care trebuie adăugate însă Strategia SUA pentru combaterea armelor de distrugere în masă, respectiv Strategia SUA de apărare a teritoriului naţional. Strategia de securitate naţională a SUA a suferit o revizie minoră în martie 2006, iar Strategia de apărare a teritoriului naţional în octombrie 2007 (ocazie cu care conceptului de preempt i-a fost alăturat cel de disrupt). Vezi National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, September 2002, http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf /, National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, March 2006, http://www.whitehouse.gov/nsc/nss/2006/nss2006.pdf /, National Strategy to Combat Weapons of Mass Destruction, Washington: The White House, December 2002, http://www.state.gov/ documents/organization/16092.pdf /, National Security Strategy for Homeland Security, Washington: Offi ce of Homeland Security, July 2002, http://www.whitehouse.gov/homeland/book/ nat_strat_hls.pdf /, National Security Strategy for Homeland Security, Washington: Homeland Security Council, October 2007, http://www.whitehouse.gov/infocus/homeland/nshs/NSHS.pdf. 3 „Strategia de securitate a UE (ESS) conţine o abordare preventivă fi indcă «prevenirea confl ictelor şi prevenirea ameninţărilor nu poate începe prea devreme». Angajamentul preventiv este un concept mai larg decât preemţia militară. ESS plasează angajamentul preventiv în contextul preîntâmpinării deteriorării interne a ţărilor sau al acţiunii de răspuns la urgenţe umanitare fi indcă «angajamentul preventiv poate evita probleme mult mai serioase în viitor».” – Esther Brimmer, “Refl ections in the Strategic Mirror: The European Security Strategy and the U.S. National Security Strategy”, pp. 32-38, în Marco Overhaus, Hans W. Maull and Sebastian Harnisch, Part I The European Security Strategy Paper Tiger Or Catalyst for Joint Action?, German Foreign Policy in Dialogue, Volume 5, Number 13, Trier, Germany, June 24, 2004, p. 35, http://www.deutsche-aussenpolitik.de/newsletter/ issue13.pdf. 4 Versiunea din iunie 2003 nu mai este disponibilă online pe site-ul Uniunii Europene. Site-ul NATO păstrează însă aserţiunea tip „Pre-emptive engagement can avoid more serious problems in the future” care va fi înlocuită în textul fi nal al Strategiei de securitate a UE cu „Preventive engagement can avoid more serious problems in the future.” – vezi David S. Yost, Debating security strategies, NATO Review, Winter 2003, http://www.nato.int/docu/review/2003/issue4/ english/art4.html. 5 “Folosirea „multilateralismului efectiv” în EUSS (nn. acronimul pentru Strategia de securitate a UE) nu exclude recurgerea la forţă ca ultimă soluţie şi poate fi interpretat ca permiţând acţiune «preemptivă» în anumite circumstanţe” - Jocelyn Mawdsley and Gerrard Quille, The EU Security Strategy: A new framework for ESDP and equipping the EU Rapid Reaction Force, International Security Information Service, Europe (ISIS), 2003, p. 13, http://isis-europe.org/reportdefence.pdf 6 Strategia de securitate naţională a SUA foloseşte extensiv în cuprinsul său termenul de diplomaţie cu trimiteri explicite la rostul său în promovarea intereselor SUA şi în managementul efi cient al relaţiilor bilaterale şi multilaterale ale Washingtonului, inclusiv în combaterea terorismului. „Vom declanşa un război al ideilor pentru a câştiga bătălia împotriva terorismului internaţional. Acesta include: […] folosirea diplomaţiei publice efective pentru transmiterea liberă a informaţiilor şi a ideilor pentru a aprinde speranţele şi aspiraţiile de libertate în cadrul acelor 57Perspective politicedecembrie 2009 societăţi conduse de sponsori ai terorismului global” - National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, September 2002, p. 6, http://www.whitehouse.gov/nsc/ nss.pdf 7 Vezi Pierre Hassner, The United States: the empire of force or the force of empire?, Chaillot Papers, No. 54, EU Institute for Security Studies, Paris, September 2002, http://www.iss-eu.org/ chaillot/chai54e.pdf 8 De remarcat studiul profesorului Colin S. Gray în benefi ciul guvernului american şi dedicat celor două concepte – The Implications of Preemptive and Preventive War Doctrines: A Reconsideration, Strategic Studies Institute, U.S. Army War College, Carlisle, July 2007, http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffi les/PUB789.pdf. “Preempţia nu este controversată; legal, moral sau strategic. A face preempţie semnifi că să loveşti primul (sau să încerci să faci astfel) în faţa unui atac care este deja în curs de desfăşurare sau este iminent, de o manieră foarte credibilă. Decizia de a face război a fost luată de către duşman. Victima sau statul-ţintă poate încerca să dejoace atacul în curs de desfăşurare sau să aleagă să facă faţă atacului înainte de a reacţiona. În practică, preempţia militară nu va fi întotdeauna fezabilă. Prin contrast, un război preventiv este un război discreţionar. Diferă de războiul preemptiv atât din perspectivă temporală, cât şi al motivaţiei. Autorul preempţiei nu are altă variantă decât să riposteze rapid; va fi probabil prea târziu chiar şi pentru a se preda. Autorul prevenţiei alege să declanşeze războiul sau cel puţin să lanseze o acţiune militară din cauza temerilor privind viitorul său în cazul în care nu ar întreprinde nimic. În alte cuvinte, autorul prevenţiei loveşte pentru a preveni ca inamicul predictibil să schimbe balanţa de putere sau fi indcă ar considera că comportamentul inamicului ar fi intolerabil. Evident, cu cât ameninţarea este mai îndepărtată cu atât gradul de ghicire este mai mare în termeni de gravitate şi moment de producere.” 9 Atacarea şi scufundarea de către armata britanică în apele Statelor Unite (în zona cascadei Niagara) a vasului cu aburi SS Caroline care aproviziona cu bani, alimente şi arme mişcarea de rebeliune anti-britanică condusă de William Lyon Mackenzie. Negocierea Tratatului bilateral anglo-american Webster-Ashburton (1843) va duce la consacrarea principiului autoapărării anticipative doar în situaţia în care se arată de către guvernul în cauză “că necesitatea autoapărării era instantanee, copleşitoare, nelăsând nici loc de alte mijloace, nici timp de deliberare”. Vezi corespondenţa dintre secretarul american de Stat Dan Webster şi Lordul Ashburton [Enclosure 1-Extract from note of April 24, 1841] în Hunter Miller (ed.), Treaties and Other International Acts of the United States of America. Volume 4, Government Printing Offi ce, Washington, 1934 reprodusă online în Webster-Ashburton Treaty - The Caroline Case, The Avalon Project at Yale Law School, 1997, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/britain/ br-1842d.htm 10 Un număr de 8 avioane israeliene de vânâtoare F-16 susţinute de 6 avioane F-15 au efectuat bombardamentul asupra reactorului irakian Tammuz 1 / Osirak (de fabricaţie franceză) în ziua de 7 iunie 1981 – operaţiunea Opera. Vezi Jon Grinspan, „Attack on Iraq’s Nuke Plant”, American Heritage, June 7, 2006, http://www.americanheritage.com/places/articles/web/20060607-israel- iraq-nuclear-weapons-baghdad-saddam-hussein-alexander-haig-menachem-begin-osirak- preemptive-strike.shtml. Dincolo de valoarea informaţională a articolului, este deopotrivă de relevant faptul că autorul consideră acţiunea în cauză a fi una preemptivă, în loc de preventivă, semn al confuziei instalate în mediul politic, în doctrină şi în presa internaţională din cauza defi nirii şi a uzului defectuoase ale celor două concepte. Pentru teza care identifi că atacul israelian drept acţiune preventivă vezi Peter Scott Ford, Israel’s Attack on Osiraq: A Model for Future Preventive 58 Teoria relaţiilor internaţionale Strikes?, Naval Postgraduate School, Monterey, California, September 2004, http://www.fas.org/ man/eprint/ford.pdf 11 Vezi Judy Dempsey, “Words of war: Europe’s fi rst security doctrine backs away from a commitment to US-style pre-emption”, Financial Times, Dec 05, 2003, p. 2 reprodus de fostul website ofi cial al Uniunii Europene http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/ pressdata/EN/pressReview/78247.pdf 12 Vezi, de exemplu, Allison J.K. Bailes, The European Security Strategy. An Evolutionary History, SIPRI Policy Paper No. 10, Stockholm International Peace Research Institute, February 2005, http://books.sipri.org/fi les/PP/SIPRIPP10.pdf 13 Atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 vor fi fost ordonate de liderii Al Qaeda adăpostiţi de regimul taliban în Afghanistan, dar teroriştii implicaţi nu erau cetăţeni afghani, nu purtau uniforme militare afghane şi nu executau ordinele guvernului de la Kabul. În majoritatea lor, cei 19 terorişti (dintre care un număr de 15 – cetăţeni ai Arabiei Saudite, stat aliat al SUA) erau rezidenţi ai unor state europene sau ai Statelor Unite. Vezi celula de la Hamburg condusă de Mohamed Atta în Richard Bernstein, “On Path to the U.S. Skies, Plot Leader Met bin Laden”, The New York Times, September 10, 2002, http://www.nytimes.com/2002/09/10/national/10PLOT.html?ex=1192 075200&en=9e948a030cedec9f&ei=5070 14 Vezi declaraţiile liderului sârb kosovar Oliver Ivanovic citat de o depeşă a agenţiei Taniug din 31 ianuarie 2007 –, Ivanovic: Serbs To Proclaim Independence As Well, Daily Survey, Belgrade, January 31, 2007. http://www.mfa.gov.yu/Bilteni/Engleski/b310107_e.html 15 Vezi Kees Homan, Operation Artemis in the Democratic Republic of Congo în European Commission, Faster and more united? The debate about Europe’s crisis response capacity, May 2007, pp. 151-155, http://www.clingendael.nl/publications/2007/20070531_cscp_chapter_homan. pdf Bibliografi e Bailes, Allison J.K. 2205. The European Security Strategy. An Evolutionary History, SIPRI Policy Paper No. 10, Stockholm International Peace Research Institute, http://books.sipri.org/fi les/PP/SIPRIPP10.pdf Brimmer, Esther, “Refl ections in the Strategic Mirror: The European Security Strategy and the U.S. National Security Strategy”, pp. 32-38, în Marco Overhaus, Hans W. Maull and Sebastian Harnisch, Part I The European Security Strategy Paper Tiger Or Catalyst for Joint Action?, German Foreign Policy in Dialogue, Volume 5, Number 13, Trier, Germany, June 24, 2004, p. 35, http://www.deutsche-aussenpolitik.de/ newsletter/issue13.pdf. Judy Dempsey. 2003. “Words of war: Europe’s fi rst security doctrine backs away from a commitment to US-style pre-emption”, Financial Times Ford, Peter Scott. 2004. Israel’s Attack on Osiraq: A Model for Future Preventive Strikes?, Naval Postgraduate School, Monterey, California, September 2004, http://www.fas.org/man/eprint/ford.pdf Gray, Colin S. The Implications of Preemptive and Preventive War Doctrines: A Reconsideration, Strategic Studies Institute, U.S. Army War College, Carlisle, July 2007, http://www.strategicstudiesinstitute.army.mil/pdffi les/PUB789.pdf. Grinspan, Jon. 2006. „Attack on Iraq’s Nuke Plant”, American Heritage, http://www.americanheritage. com/places/articles/web/20060607-israel-iraq-nuclear-weapons-baghdad-saddam-hussein-alexander- haig-menachem-begin-osirak-preemptive-strike.shtml. Hassner, Pierre. The United States: the empire of force or the force of empire?, Chaillot Papers, No. 54, EU Institute for Security Studies, Paris, September 2002, http://www.iss-eu.org/chaillot/chai54e.pdf 59Perspective politicedecembrie 2009 Homan, Kees. 2007. Operation Artemis in the Democratic Republic of Congo în European Commission, Faster and more united? The debate about Europe’s crisis response capacity, pp. 151-155, http://www. clingendael.nl/publications/2007/20070531_cscp_chapter_homan.pdf Mawdsley, Jocelyn și Quille, Gerrard, The EU Security Strategy: A new framework for ESDP and equipping the EU Rapid Reaction Force, International Security Information Service, Europe (ISIS), 2003, p. 13, http:// isis-europe.org/reportdefence.pdf Miller, Hunter (ed.), Treaties and Other International Acts of the United States of America. Volume 4, Government Printing Offi ce, Washington, 1934 (online în Webster-Ashburton Treaty - The Caroline Case, The Avalon Project at Yale Law School, 1997, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/britain/br- 1842d.htm) *** National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, September 2002, p. 6, http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf *** National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, September 2002, http://www.whitehouse.gov/nsc/nss.pdf /, *** National Security Strategy of the United States, Washington: The White House, March 2006, http:// www.whitehouse.gov/nsc/nss/2006/nss2006.pdf /, *** National Strategy to Combat Weapons of Mass Destruction, Washington: The White House, December 2002, http://www.state.gov/documents/organization/16092.pdf /, *** National Security Strategy for Homeland Security, Washington: Offi ce of Homeland Security, July 2002, http://www.whitehouse.gov/homeland/book/nat_strat_hls.pdf /, *** National Security Strategy for Homeland Security, Washington: Homeland Security Council, October 2007, http://www.whitehouse.gov/infocus/homeland/nshs/NSHS.pdf. Yost, David S., Debating security strategies, NATO Review, Winter 2003, http://www.nato.int/docu/ review/2003/issue4/english/art4.html. *** A Secure Europe in a Better World. European Security Strategy, Brussels, 12 December 2003, http:// www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf