Numerotate.indd 73Perspective politicedecembrie 2009 Distribuţia mandatelor la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 La alegerile parlamentare din noiembrie 2008 din România am putut observa un fenomen curios pentru mulţi alegători: în unele cazuri, candidaţii care câştigau cele mai multe voturi în colegii „nu erau aleşi” şi nu primeau mandat, iar candidaţii care câştigau mai puţine voturi „erau aleşi” şi primeau mandat. Sigur, această situa- ţie nu depăşeşte cadrul prevederilor legale şi ţine de sistemul electoral adoptat ce urmăreş- te alocarea proporţională a mandatelor pentru partidele politice, în condiţiile unui scrutin în colegii unino- minale. Şi totuşi, de ce mulţi oameni au considerat această situaţie o anomalie, dacă totul s-a desfăşurat „corect”? Cât de răspândit a fost acest fenomen şi de ce doar unii candidaţi aflaţi pe locul 2 sau 3 au câştigat mandatul, iar alţii nu? Scurt preambul Demersul Asociaţiei Pro Democraţia pentru adoptarea unui nou sistem electoral a avut ca justificare principală rezolva- rea unei probleme centrale a sistemului politic din România: lipsa de responsabilitate a parlamentarilor faţă de electorat. Acest aspect se manifesta la nivelul percepţiei publice prin lip- sa acută de încredere în parlament, iar la nivel procedural prin incapacitatea alegătorilor de a sancționa direct şi individual parlamentarii1. Costel Popa The new electoral system used in parliamentary election in Romania in 2008 raised some questions about the allocation of mandates to candidates placed on 2nd, 3rd and even 4th place in their constituency. In my article I show what was the scale of this phenomenon and I argue that it is both a problem of categorizing the electoral system as well as a problem o apparently breaching one of Arrow’s condition: the independence of irrelevant alternatives. Finally, I explore in more detail one of the “irrelevant alternatives”, the size of the uninominal constituency. Elections, electoral system, constituency, K. J. Arrow, social choice 74 Analiză electorală Acest aspect este important deoarece modul în care Asociaţia Pro Democraţia a dat startul campaniei pentru schimbarea sistemului electoral nu a fost centrat pe dez- baterea asupra alternativei modelului consensualist, generat de sistemele electorale proporţionale, sau a celui majoritar pe care doreşte să-l adopte România. Opţiunea pentru modelul consensualist, pentru sistem proporţional fi ind asumată de la început, eforturile şi propunerile de sisteme electorale avansate de Pro Demo- craţia s-au concentrat mai degrabă asupra găsirii unei formule de responsabilizare a aleşilor prin vot direct în condițiile păstrării reprezentării proporţionale a partidelor în parlament. Doar la începutul anului 2008 s-a pus serios în dezbatere ideea adoptării unui sistem electoral majoritar, odată cu propunerea de referendum a preşedintelui Traian Băsescu. Având ca numitor comun intenţia de a introduce „votul uninominal”, în ciuda dife- rențelor de opinie privind modul de repartizare a mandatelor, soluția adoptată în fi nal de partidele politice, numită „de compromis”, a fost o variantă modifi cată a sistemului propus de Asociaţia Pro Democraţia, un sistem electoral proporţional cu scrutin în colegii uninominale, aşa cum îl numesc iniţiatorii lui. Sistemul nu este o noutate ab- solută, o variantă asemănătoare fi ind folosită în Italia, pentru alegerea Senatului, în perioada 1994-20052. Caracteristicile sistemului electoral: atribuirea mandatelor și modalitatea de votare Deşi avem de-a face cu un scrutin în colegii uninominale, în cadrul sistemului electoral adoptat în 2008 nu se foloseşte regula pluralităţii la nivelul colegiilor unino- minale, iar distribuţia mandatelor se face la nivel de circumscripţie (judeţ), în funcţie de numărul de voturi primite de fi ecare candidat, în limita numărului de mandate ce revin fi ecărui partid la nivelul acelei circumscripţii electorale. Astfel, candidaţii formează un fel de listă-clasament, iar cei cu cele mai multe voturi din partea unui partid la nivelul judeţului vor primi mandate până când se epuizează numărul de mandate ce revin partidului respectiv. Mai întâi, se determină câte man- date revin fi ecărui partid în judeţul respectiv şi, apoi, acestea se distribuie candidaţilor din colegiile uninominale. Noutatea sistemului electoral presupune şi anumite probleme de clasifi care. În ce- lebra sa carte, Modele ale democraţiei, Arend Lijphart3 împarte sistemele electorale în două mari categorii: majoritare şi proporţionale. Sistemele electorale proporţionale sunt la rândul lor de mai multe tipuri: - reprezentare proporţională pe listă de partid - formula proporţională mixtă (combinaţie între proporţional pe listă şi majoritar in circumscripţii uninominale) - votul unic transferabil4 Aparent, noul sistem electoral din România, nu se încadrează în nici una din aces- te sub-categorii din cadrul sistemelor electorale proporţionale. Nu este vorba de sis- temul cu vot unic transferabil, nu este vorba nici de un sistem mixt (deşi foarte multă lume l-a etichetat astfel) şi cu atât mai puţin pare a fi un sistem pe listă de partid, având în vedere faptul că se votează direct candidaţii. Totuşi, datorită modului de distribuire a mandatelor la nivel de circumscripţie, ceea 75Perspective politicedecembrie 2009 ce se votează este de fapt o listă, chiar dacă nu este prezentată ca atare pe buletinul de vot. Votul pentru un candidat este în primul rând un vot pentru partidul candidatului respectiv şi mai precis este un vot pentru toţi candidaţii partidului respectiv din acel judeţ. Votul direct pentru un candidat contează doar în măsura în care astfel vor fi ierarhizați candidaţii din judeţul respectiv. De fapt, sistemul de atribuire a mandatelor, iar nu modalitatea de votare a candidaţilor, este similar unui sistem proporţional cu vot preferenţial obligatoriu, în care candidaţii sunt ordonaţi în cadrul listei partidului respectiv în funcţie de numărul de voturi obţinute de fiecare, cel care a primit cele mai multe fiind clasat primul ş.a.m.d. La fel, în actualul sistem electoral din România, procedura de alocare a mandatelor presupune constituirea unei liste în care candidaţii unui partid dintr-o anumită circumscripţie vor fi ordonaţi în funcţie de numărul de vo- turi primite5. Cum s-au acordat mandatele în 2008? Datorită acestui sistem de atribuire a mandatelor, un număr semnifi cativ de candi- daţi, clasaţi pe locul 1 în colegiile uninominale nu au primit mandate, chiar dacă au câştigat alegerile în acel colegiu. În schimb, aproximativ 25% la Camera Deputaţilor şi peste 30% la Senat dintre candidaţii clasaţi pe locurile 2, 3 sau chiar 4 au primit mandate: Distribuirea mandatelor la Camera Deputaților Locul pe care s-a clasat candidatul în colegiul uninominal Mandate atribuite candidaţilor % 1 238 75.32 2 41 12.97 3 31 9.81 4 6 1.90 Distribuirea mandatelor la Senat Loc Mandate % 1 95 69.34 2 29 21.17 3 12 8.76 4 1 0.73 Figura 1. În ceea ce priveşte situaţia detaliată pe partide politice, se poate constata că partidele clasate pe primele două locuri au cele mai puţine redistribuiri, în vreme ce partidul pozi- ţionat pe locul trei are cele mai multe mandate primite datorită distribuirii proporţionale a mandatelor. 76 Analiză electorală Distribuirea mandatelor la Camera Deputaților pe partide Loc în colegiu Mandate % PNL 1 32 50.79 2 11 17.46 3 18 28.57 4 2 3.17 Total PNL 63 UDMR 1 17 77.27 2 0 0.00 3 1 4.55 4 4 18.18 Total UDMR 22 PDL 1 96 82.05 2 16 13.68 3 5 4.27 4 0 0.00 Total PDL 117 PSD_PC 1 93 81.58 2 14 12.28 3 7 6.14 4 0 0.00 Total PSD_PC 114 Distribuirea mandatelor la Senat pe partide Loc în colegiu mandate % PNL 1 12 42.86 2 8 28.57 3 8 28.57 4 0 0.00 Total PNL 28 UDMR 1 9 100.00 2 0 0.00 3 0 0.00 4 0 0.00 Total UDMR 9 77Perspective politicedecembrie 2009 PDL 1 37 72.55 2 13 25.49 3 1 1.96 4 0 0.00 Total PDL 51 PSD_PC 1 37 75.51 2 8 16.33 3 3 6.12 4 1 2.04 Total PSD_PC 49 Figura 2. Distribuţia mandatelor la nivelul partidelor politice arată în mod clar că partidul clasat pe locul trei are cea mai mare proporţie de mandate obţinute dintre candidaţii care nu s-au clasat pe primul loc în colegiile respective. Aceştia nu ar fi obţinut mandatul respectiv dacă s-ar fi folosit regula pluralităţii, aşa cum ar părea fi resc în cazul unui scrutin în colegii uninominale. Putem folosi cuvântul „fi resc” pentru că ne referim inclusiv la percepţia pu- blica, la modul în care alegatorii dintr-un colegiu resimt în mod natural faptul că persoana care a întrunit cel mai mare număr de voturi trebuie să câştige. Intuiţia ne spune că aici e o problemă, iar această problemă nu este doar la nivelul a ceea ce pare fi resc pentru percepţia publică. Din perspectiva teoriei alegerii sociale, problema ar putea fi explicată prin modul în care defi nim domeniul în care se desfăşoară alegerile. Dacă privim din perspectiva modului în care votăm, al scrutinului, domeniul în care se desfăşoară alegerile este dat de alternativele prezente în faţa alegătorului: candidaţii în colegiile uninominale. Dacă privim din perspectiva modului de alocare a mandatelor, domeniul în care se desfăşoară alegerile este dat de partidele politice concurente (pentru care candidaţii can- didează) la nivelul circumscripţiei electorale judeţene. Partidul înseamnă, în acest al doi- lea caz, lista candidaţilor din judeţul respectiv. Defi nirea domeniului de desfăşurare a alegerilor este importantă pentru a vedea în ce măsură se aplică sau nu anumite principii general acceptate, cum ar fi cele propuse de K.J. Arrow, în Values and Collective Decision-Making6. În acest caz, relevant este mai ales principiul independenţei alternativelor irelevante, conform căruia: “Dacă elementul ales din orice domeniu este determinat complet de cunoaşterea pre- ferinţelor dintre elementul ales şi orice alt element din acel domeniu, rezultă că alegerea depinde doar de ordonarea elementelor în acel domeniu. În particular, alegerea nu tre- buie să depindă de preferinţa pentru alternative care de fapt nu sunt disponibile într-un anumit domeniu şi – ceea ce este şi mai important – nici de preferinţa pentru elemente din domeniu şi elemente din afara domeniului” (Arrow, 1967, p. 120). În cazul sistemului electoral pentru alegerea parlamentarilor însă, alegerea socială într-un anumit colegiu uninominal, alegerea candidatului care primeşte mandatul aferent acelui colegiu va depinde şi de alte elemente, afl ate în afara domeniului colegiului unino- minal respectiv7. Astfel, determinarea alegerii sociale dintr-un colegiu uninominal depinde de: 78 Analiză electorală - cât de multe voturi câştigă partidul în judeţul respectiv – pentru că astfel partidul din care fac parte candidaţii respectivi va avea mai multe sau mai puţine mandate; - cât de multe / puţine voturi primeşte fi ecare candidat din partea aceluiaşi partid din alte colegii uninominale – pentru că astfel un candidat se poate afl a mai sus sau mai jos în clasamentul la nivel judeţean al partidului său; - cât de mare / mic este colegiul uninominal respectiv – pentru că mărimea determină şansa de a intra la redistribuiri sau nu. Acest aspect este explicat pe larg în cele ce ur- mează. Cum infl uențează dimensiunea colegiului uninominal obținerea mandatelor? În primul rând, trebuie precizat că prin dimensiunea unui colegiu se înţelege numărul de alegatori din acel colegiu, spre deosebire de „magnitudine”, care se referă la numărul de mandate dintr-o circumscripţie. În cazul alegerilor din 2008, dimensiunea lor a fost atât de lipsită de echilibru, încât în multe cazuri există colegii de două ori mai mari decât altele chiar şi în cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale (de exemplu în Bucureşti, Sectorul 1). Având în vedere faptul că alocarea mandatelor la nivelul unui judeţ depinde de or- donarea candidaţilor în funcţie de numărul de voturi obţinute şi ţinând cont de faptul că dimensiunile colegiilor uninominale variază foarte mult între ele, rezultă că acei candidaţi clasaţi pe primul loc într-un colegiu mai mare vor avea în general mai multe voturi decât candidaţii aceluiaşi partid clasaţi pe primul loc în colegii mai mici. Pe de altă parte, în cazul candidaţilor afl aţi pe poziţia 3 sau 4 în colegiul uninominal, va fi cu atât mai difi cil să primească mandatul (cuvenit partidului respectiv, conform alocării proporţionale a mandatelor) cu cât dimensiunea colegiului este mai mare, deoarece co- legiile mari vor fi luate de candidaţii afl aţi pe primele locuri, în partidele afl ate pe primele locuri. Pentru a verifi ca acest lucru, am realizat o corelaţie între dimensiunea colegiului uni- nominal şi locul ocupat în colegiu de candidatul care a obţinut mandatul. În primul rând, pentru fi ecare judeţ s-a calculat media dimensiunii colegiilor raportată la numărul de ale- gători înscrişi pe liste. Apoi, am ordonat candidaţii câştigători astfel: deasupra liniei 0 sunt colegiile peste medie, sub linia 0 sunt colegiile sub media pe judeţ, împărţite pe grupe de candidaţi care au primit mandat în funcţie de locul pe care s-au plasat (fi gura 1). Camera Deputaţilor: 79Perspective politicedecembrie 2009 Senat: Figura 3 Ceea ce putem observa este că, datorită modului de distribuire a mandatelor la nivel judeţean, candidaţii clasaţi pe locul 3 şi 4 trebuie să fi e foarte aproape de medie sau, mai ales, într-un colegiu sub medie pentru a obţine mandatul. Un caz exemplar pentru această situaţie se poate constata la nivelul colegiului numă- rul 1 pentru Camera Deputaţilor, unul dintre cele mai mici colegii din Bucureşti, unde a candidat Bogdan Olteanu, coodonatorul politic al campaniei electorale. Acesta a câştigat un mandat de deputat, deşi s-a clasat pe locul 3, cu 3793 voturi. colegiu alegatori lp prezenţi la vot PNL UDMR PDL PSD+PC mandat poziţie 1 38948 14679 3793 59 4828 4182 PNL 3 2 38702 14704 3653 69 4778 3931 PNL 3 3 44808 16961 4749 83 5431 4711 PNL 2 4 85643 28135 5195 102 10845 8093 PDL 1 5 56472 18705 3249 86 6577 6013 PSD_PC 2 6 86544 22988 2393 84 7070 8790 PSD_PC 1 7 65555 20441 2690 75 6930 6711 PSD_PC 2 8 59474 23181 3370 91 7936 5809 PDL 1 9 60818 21510 3781 74 8531 6069 PDL 1 10 56140 16649 2837 69 7004 4659 PDL 1 11 58634 17069 2394 69 8127 4379 PDL 1 12 62340 18446 2246 100 8362 5445 PDL 1 13 69731 17582 1700 52 8160 5429 PDL 1 14 65469 18622 2333 66 8019 5656 PDL 1 15 68177 15283 1188 30 8723 3616 PDL 1 16 46447 15809 2639 95 5730 5128 PSD_PC 2 17 52054 13653 2011 28 4607 4773 PSD_PC 1 18 70792 22625 3441 89 7066 9038 PSD_PC 1 19 104178 27215 2599 87 9774 11530 PSD_PC 1 80 Analiză electorală 20 89106 25186 1543 67 5301 12214 PSD_PC 1 21 53239 15775 2593 42 4853 5557 PSD_PC 1 22 40546 14460 3315 28 3323 3938 PNL 3 23 66338 21269 2144 45 4907 10415 PSD_PC 1 24 65148 22837 3819 98 8729 7023 PDL 1 25 76028 27188 4313 63 11385 7471 PDL 1 26 65086 17412 3642 38 6234 4919 PSD_PC 2 27 58931 16685 3069 58 6291 4706 PNL 3 28 68231 18090 2452 71 7546 5213 PDL 1 Total 83151 1918 197067 175418 Figura 4. Circumscripţia electorală Bucureşti Se poate observa din Figura 4 că, în cazul candidaţilor unui partid afl at pe locul III, cei mai avantajaţi sunt cei care candidează în colegiile mici: toţi cei cinci candidaţi care au primit mandat din partea PNL fi ind candidaţi în colegii mici, afl ate sub media pe Bucureşti în ceea ce priveşte dimensiunea acestor colegii (numărul de alegători înscrişi pe listele electorale). În acelaşi timp, candidaţii partidului afl at pe locul I, PD-L, sunt evident avantajaţi dacă intră în competiţie în colegii mari şi nu au aproape nici o şansă dacă aleg să candideze în colegii mici. În Bucureşti, însă, apar o serie de anomalii care conduc mai degrabă la întrebarea dacă, în unele cazuri, nu a fost vorba de un calcul precis al politicienilor atunci când au fost dese- nate colegiile uninominale. Cazul sectorului 1 şi cazul sectorului 5 sunt foarte interesante. În sectorul 1, avem trei colegii uninominale foarte mici (între 38.702 şi 44.808 alegători) în care au candidat şi au primit mandat doi reprezentanţi marcanţi ai PNL, Bogdan Olteanu şi Ludovic Orban. În acelaşi sector avem însă şi un colegiu de două ori mai mare decât ce- lelalte (85.643 alegători) în care a candidat unul dintre cei mai vechi membri PD-L, Costică Canacheu. În acelaşi timp, trebuie subliniat faptul că în colegiul mare nu a candidat nici o persona- litate a PNL (acolo unde PNL avea şanse foarte mici să ia mandat), iar în colegiile mici nici o personalitate a PD-L, unde candidaţii acestui partid aveau şanse foarte mici să prindă mandat, chiar dacă au ieşit pe primul loc (colegiile 1-4 din Figura 4).8 Un alt exemplu foarte interesant este Sectorul 5, unde în colegiul nr. 22, cel mai mic din acest sector şi unul dintre cele mai mici din Bucureşti (40.546 de alegători) a candidat de asemenea o persoană infl uentă în PNL, Alina Ştefania Gheorghiu. Ceilalţi candidaţi PNL din Sectorul 5 şi din Bucureşti în general nu sunt personalităţi ale PNL. Situaţii similare se pot întâlni şi în alte circumscripţii electorale în care există diferenţe majore între dimensiu- nea colegiilor electorale din acele judeţe şi indică un anumit dezechilibru în ceea ce priveşte şansele fi ecărui candidat de a fi ales. Cu cine am votat, de fapt, în 2008? Chiar dacă în aproximativ 75% din cazuri, mandatul a fost atribuit candidatului care s-a plasat pe primul loc în colegiul uninominal, totuşi 25% dintre mandate au fost atribuite 81Perspective politicedecembrie 2009 unor candidaţi care nu au fost aleşi în colegiul lor, nefi ind pe prima poziţie. În acelaşi timp, evident, aproximativ 25% dintre cei clasaţi pe primul loc în colegiile uninominale, care au fost aleşi în acele colegii, nu au primit mandat. Acest fenomen a apărut din cauza faptului că, deşi în cadrul colegiilor uninominale am votat persoane, candidaţi în mod individual, alegerea socială din acele colegii nu a depins doar de numărul de voturi primite de un candidat, ci şi de o serie de „alternative” care au devenit relevante: - numărul de voturi primite de partid în acea circumscripţie electorală / judeţ - numărul de voturi primite de alţi candidaţi din alte colegii uninominale - dimensiunea colegiului uninominal De fapt, în cadrul scrutinului din 2008, votul a contat în primul rând pentru partidul reprezentat de acel candidat şi doar în mod secundar sau terţiar pentru candidatul re- spectiv. Note 1 Asociaţia Pro Democraţia (APD) a avut cea mai constantă campanie de promovare a votului uninominal începând cu anul 2001 (http://www.apd.ro/proiect.php?id=8, accesat la 20.02.2009). Conform materialelor APD (www.apd.ro/votuluninominal, accesat la 20.02.2009) scopul schimbării sistemului electoral era dat de necesitatea resposabilizării aleșilor, prin alegerea lor directă. 2 Adrian Sorescu, Cristian Pîrvulescu, 2006. 3 Arend Lijphart, 2006, 143. 4 Votul unic transferabil sau sistemul Hare a fost primul sistem proporţional utilizat, chiar dacă nu pentru alegeri politice. Una din condiţiile esenţiale este ca sistemul Hare să fi e folosit în circumscripţii cu un număr relativ mic (3 - 5) de locuri de atribuit, utilizând candidaturi individuale. Fiecare alegator trebuie sa claseze candidaţii din circumscripţia electorală în ordinea preferinţei, ca în cazul scrutinelor uninominale alternative, putând include, în „clasament”, candidaţi reprezentând partide diferite. Toţi candidaţii care au atins coefi cientul sunt declaraţi aleși (se utilizează coefi cientul Droop). Dacă un candidat a depășit coefi cientul, voturile suplimentare se împart între ceilalţi candidaţi conform preferinţelor următoare. Dacă în urma numărării voturilor nici un candidat nu a obţinut un număr de voturi egal cu coefi cientul și au mai rămas locuri de acordat, se elimină candidatul de pe ultimul loc, repartizându-se voturile sale între ceilalţi candidaţi, ţinând seama de preferinţele următoare de pe buletinele candidatului eliminat. Se pot pierde voturi (netrasferabile), deoarece alegătorii nu sunt obligaţi să indice mai mult de o preferinţă, pentru ca buletinele să rămână valabile. Dacă, în fi nal, rămân numai doi candidaţi pentru un loc, îl primește acela care are mai multe voturi repartizate, chiar dacă nu atinge coefi cientul. (A. Sorescu, C. Pîrvulescu, 2006, 4) 5 Simulare sistem electoral 2008, Asociaţia Pro Democraţia, http://www.apd.ro/votuluninominal/fi les/ Prezentare_sistem_electoral_2008.pdf, accesat la 20.02.2009. 6 În P.Laslett și W.G. Runcinam (eds), 1967. 7 Goodin și List (2006) demonstrează cum, dacă avem un domeniu unde pentru alegerea elementului preferat se dă un singur vot pentru fi ecare alegător, atunci singura regulă care respectă condiţiile lui May (1952) este regula pluralităţii. Altfel spus, dacă scrutinul are loc în colegii uninominale, atunci singura regulă care respectă principiile lui May este regula majoritară. 8 Datele cu privire la candidaţii din București și din ţară pot fi afl ate și de pe site-ul www.thinkopolis.eu, care are avantajul unei grafi ci interactive prietenoase și prezintă și date biografi ce despre candidaţi. 82 Analiză electorală Bibliografi e: Arrow, K.J. 1967. În P.Laslett şi W.G. Runcinam (eds), Values and Collective decision-making în, Philosophy, Politics and Society, Blackwell Goodin, Robert E., List. 2006 Christian, A Conditional Defense of Plurality Rule: Generalizing May’s Theorem în a Restricted Informational Environment Lijphart, Arend. 2006. Modele ale democraţiei, Iași: Polirom. May, Kenneth O. 1952. „A Set of Independent Necessary and Suffi cient Conditions for Simple Majority Decision”, Econometrica, Vol. 20, No. 4: 680-684 Sorescu, Adrian, Pîrvulescu, Cristian. 2006. 25+2 Modele electorale. I. Sisteme electorale, Asociaţia Pro Democraţia, București Asociaţia Pro Democraţia, Simularea sistemului electoral 2008, www.apd.ro Institutul Naţional de Statistică, Rezultatul alegerilor parlamentare din România, noiembrie 2008