Politica de mediu ºi rolul statului în ameliorarea condiþiilor de mediu Abstract: Given the increasingly decaying environment on which our very existence relies upon and our unabashed ignorance, more so displayed by political office-holders and key, global economic actors, I set out in this article to summarize the current relevant debates on the topic, and why environmental is- sues rarely do gain salience in the political arena using a cross-disciplinary framework that I believe is most capable of providing a justification for our current state of affairs concerning the environment. To this end, I am using multiple concepts and arguments, while arguing that if we ever are to expect any sig- nificant betterment of our climate, it is going to be first and foremost the responsibility of nation-states to coordinate their efforts in order to improve and avert a potential devastating catastrophe. Keywords: climate change; global policy; ecology; theory Încãlzirea globalã, fenomenele meteorologice extreme, deºertifi- carea anumitor zone care pânã de curând erau fertile, creºterea nivelu- lui mãrilor ºi al oceanelor, specii întregi aflate pe cale de dispariþie, toate acestea par sã nu fie asociate prea uºor cu politica, fiind perce- pute mai degrabã ca parte a ºtiinþelor naturii. În realitate însã, proble- matica condiþiilor de mediu este una cât se poate de politicã, amelio- rarea acestora fiind dependentã de deciziile politice. Mai mult decât atât, schimbãrile de mediu sunt în strânsã legãturã cu alte teme sociale abordate în literatura de specialitate, precum: inegalitãþile socio-eco- nomice, comportamentul uman, evoluþia pieþelor, alegeri publice sau colaborarea internaþionalã. În acest articol îmi propun sã conturez un mic portret al dezbaterii despre ameliorarea condiþiilor de mediu ºi principalii actori re- sponsabili, dar mai mult, vreau sã investighez cât de viabilã este opþiunea în care statul este actorul cu cea mai mare responsabilitate ºi ca- pacitate de implicare pentru a îmbunãtãþi schimbãrile de mediu. Voi folosi o abordare mixtã, cu argumente din mai multe sfere ale ªtiinþelor Politice: Public ºi Rational Choice Theory1, cooperare internaþionalã, inegalitãþi etc. Deºi argumentele folosite sunt destul de diferite, pe alocuri chiar an- tagonice, consider cã problematica de mediu este atât de complexã, încât cauzele situaþiei actuale nu pot fi identificate folosind o singurã perspectivã explicativã, fiind aºadar necesar apelul la un ansamblu de factori: economici, sociali ºi mai ales, politici. De asemenea, am ales conceptul de condiþii de mediu ºi nu cel de schimbãri climatice, din simplul motiv cã mediul include mai multe el- Cristina STÃICULESCU Studentã anul II la Masteratul de Teorie ºi Analizã Politicã, Facultatea de ªtiinþe Politice, SNSPA staiculescu_cristina96@yahoo.ro Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 105 emente comparativ cu cel de climã, iar efectele nu sunt doar creºterea temperaturii globale sau fenomene meteorologice extreme, ci ºi la nivel de ecosistem, dispariþia anumitor specii de plante ºi animale, deºertificarea unor soluri bogate, agriculturã, gestionarea resurselor natu- rale, condiþiile de trai, sãnãtate publicã, chiar ºi posibilitatea izbucnirii unor conflicte pentru hranã ºi resurse. Din aceste motive, consider cã termenul de condiþii de mediu este mai apropi- at ºi mai potrivit pentru ceea ce îmi propun în continuare. Anthony Giddens îºi începe cartea The Politics of Climate Change prin metafora SUV-ului, un autoturism mare, sport cu unul dintre cele mai mari consumuri de carburant, comparativ cu un autoturism mai mic ºi mai puþin spaþios, întrebându-ne de ce încã mai conducem o astfel de maºinã. Rãspunsul este simplu ºi dezamãgitor: pentru cã nu vrem sã renunþãm la toate benefici- ile pe care un SUV ni le oferã (siguranþã, spaþiu, poate chiar ºi statut social) ºi pentru cã încã nu suntem conºienþi de efectele produse (deºi cartea este scrisã în 2009, nu pare cã astãzi suntem mai atenþi ºi atente la tipul de maºinã pe care o conducem din perspectiva emisiilor de gaz), dar, în principiu, pentru cã ni se permite sã poluãm, constrângerile lipsind cu desãvârºire. (Giddens 2009) Un alt factor este ºi comportamentul uman; indivizii, în ciuda aparenþelor, nu îºi fac pla- nuri de lungã duratã ºi nu sunt preocupaþi de chestiuni politice pe termen lung. Din acest motiv, nici strategiile politice nu sunt realizate pe mai mulþi ani, nu spun cã acest lucru este intrinsec bun sau nu, ci doar este un factor al lipsei de atenþie ºi de importanþã acordate mediului. „Preocuparea” politicã pentru mediu începe în jurul anilor ’50 dupã un studiu american de- spre impactul dezvoltãrii industriale ºi economice asupra mediului, în urma cãruia s-a desco- perit cã generaþiile viitoare vor avea de suferit din cauza poluãrii produse ºi cã statele indus- trializate afecteazã dramatic mediul înconjurãtor. De ce, dupã aproape 70 de ani de la constatarea efectelor industrializãrii ºi exploatãrii ire- sponsabile a resurselor, nu facem progrese semnificative în reducerea poluãrii ºi în ameliorarea condiþiilor de mediu? Este întrebarea apãsãtoare la care încearcã sã rãspundã de mai mulþi ani, cercetãtori din domenii diferite. „Paradoxul lui Giddens” se referã la ”provocarea politicilor de mediu conform cãreia, pentru cã încãlzirea globalã nu este tangibilã, imediatã sau vizibilã în viaþa de zi cu zi, majoritatea nu vor lua mãsuri, pânã când efectele acesteia vor deveni viz- ibile ºi acute, fiind deja prea târziu”. (Giddens 2009, 2-3) Victimele acestui paradox sunt toþi stakeholderii politicilor de mediu: cetãþeni, politicieni, agenþi economici, companii, state ºi or- ganizaþii internaþionale, de aceea, implicarea ºi mãsurile pentru a remedia condiþiile de mediu sunt, aproape integral, târzii, ineficiente ºi fãrã o planificare asumatã. Întrebarea anterioarã se adânceºte, mai ales dacã analizãm ºi inovarea tehnologicã care fa- ciliteazã implementarea politicilor de mediu. În ultimii ani, au fost descoperite o serie de tehnologii „verzi” de la energie produsã din resurse regenerabile ºi nepoluante (energie eo- lianã, solarã, bioenergie), reciclare ºi refolosire, desalinizarea apelor maritime, astfel încât sã fie potabilã, biocombustibil, autoturisme electrice, printarea tridimensionalã a diferitelor bunuri. Toate acestea pot fi folosite pentru a reduce emisiile de carbon ºi a îmbunãtãþi calita- tiv mediul înconjurãtor, bineînþeles, încã nu cunoaºtem durabilitatea acestora ºi cât de mult se încadreazã în ceea ce numim dezvoltare sustenabilã. Existã însã adepþi ai viziunii conform cãreia tehnologia a fost cea care ne-a adus în punctul critic din prezent ºi tot aceasta va fi in- strumentul ameliorãrii, viziune numitã tehno-optimism. Ian Scoones analizeazã actorii ºi transformãrile pe care aceºtia trebuie sã le facã pentru a trece la un model de dezvoltare sustenabil, plecând de la definiþia Comisiei Brutland: „dezvol- tarea sustenabilã întâlneºte nevoile din prezent fãrã a compromite capacitatea viitoarelor gen- 106 Perspective politice Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 106 eraþii de a-ºi satisface propriile nevoi”. (Scoones 2016) El identificã patru mari categorii de transformãri necesare dezvoltãrii sustenabile: 1. Transformãri tehnologice – inovaþia tehnologicã sã fie folositã pentru protejarea mediu- lui înconjurãtor ºi îmbunãtãþirea condiþiilor de trai, (economie digitalã, energie verde); 2. Transformãri la nivelul pieþei – preþuri corecte, motivate de conservarea ºi protejarea mediului, reguli noi de exploatare a resurselor ºi de comerþ; 3. Transformãrile conduse de stat – investiþii în inovare tehnologicã, intervenþie pe piaþã aºa încât sã fie „verde”, statul investitor; 4. Transformãri la nivel individual – dependente cel mai mult de schimbãrile pieþei ºi ale statului, se referã la reþele sociale, miºcãri colective, activism, mobilizare. Politica transformãrilor cu scopul de a proteja ºi conserva mediul se aflã de fapt, susþine Scoones, la intersecþia celor 4 tipuri de responsabilitãþi enumerate mai sus. În general, statele par sã fie actorii cei mai vizaþi când se încearcã identificarea celui mai puternic actor, ºi în modelul lui Scoones pare sã aibã o oarecare responsabilitate: trebuie sã investeascã mai mult în cercetare ºi sã reglementeze piaþa pentru a fi cât mai eco-friendly. Intuiþiile noastre par sã ne indice cã statul ar fi motorul cãtre un mediu mai bun, mai ales cã apare dilema lui Foucault amintitã ºi de Scoones, conduct of conduct, avem nevoie de o in- stituþie cu instrumentele potrivite pentru a controla ºi stimula aceste transformãri. Care sunt stimulentele statului sã ia mãsurile necesare îmbunãtãþirii mediului? Care sunt motivaþiile politicienilor petnru a-ºi asuma o agenda ecologicã? Teoria Alegerii Raþionale (TAR) poate oferi unele concepte cheie ce ne pot ajuta sã formulãm rãspunsurile acestor între- bãri. Aceasta pleacã de la douã mari asumpþii despre indivizi: 1. sunt raþionali ºi îºi cunosc in- teresele/preferinþele; 2. Indivizii raþionali îºi urmãresc interesele ºi maximizarea utilitãþii. În completarea acesteia, Teoria Alegerii Publice, preocupatã fiind de eficienþa guvernãrii, dis- tribuþia bunurilor comune sau agregarea intereselor/preferinþelor cetãþenilor, analizeazã con- ceptul de „tragedia bunurilor comune” propus de Garrett Hardin în anul 1968 pentru a arãta cã bunurile comune, în general finite, sunt dificil de gestionat. Indivizii au interesul de a a-ºi maximiza partea, fiind astfel o problemã de distribuþie. Tragedia apare din douã mari motive: proprietarii bunurilor publice comune sunt greu de definit, iar mulþi indivizi participã în pro- cesul de luarea deciziilor. Hardin oferã chiar un exemplu legat de mediu, în care un agent eco- nomic îºi calculeazã costurile comportamentului ecologic faþã de costurile deversãrii diferite- lor deºeuri în naturã, constatând cã poluarea îi produce o utilitate financiarã pe termen scurt, alege varianta a doua, însã tragedia apare pentru cã utilitatea colectivã scade semnificativ, bunul comun fiind astfel degradat pentru toatã comunitatea. Acesta susþine un sistem de taxare ºi crearea unor costrângeri mai clare pentru a proteja bunurile comune ºi mediul. (Hardin 1968) Bineînþeles, dacã am avea un stat cu instituþii mai puternice, care sã funcþioneze pe baza unui sistem rigid de constrângeri care sã fie mai mari decât utilitatea pe care poluarea i-o aduce agentului economic, mediul nu ar mai fi atât de des victima calculului economic. Politica globalã de mediu depinde de deciziile statelor de a se implica ºi de a colabora la nivel internaþional, dar exemple recente de state mari, în topul poluatorilor mondiali retrase din acordurile internaþionale (SUA retrasã din Acordul de la Paris semnat în 2015) nu ne dau sper- anþe mari cã statele au incentive-uri reale. Astfel, teoria alegerii publice ne oferã câteva expli- iunie-decembrie 2019 107Perspective politice Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 107 caþii pentru lipsa de implicare, principala cauzã fiind: incentive-urile politicienilor sunt foarte mici pentru a pune pe agenda lor electoralã probleme de mediu. Dupã cum spunea si Anthony Giddens, efectele schimbãrilor de mediu nu sunt vizibile, ce- tãþenii nefiind preocupaþi de impactul lor, astfel cã politicienii folosesc uneori dezastrele nat- urale într-un mod populist pentru a câºtiga voturi. Russell Sobel ºi Peter Lesson ne propun studiul de caz al uraganului Katrina din 2005 care a afectat coasta vesticã a SUA pentru a ev- idenþia incapacitatea statului american de a-ºi proteja cetãþenii. În acest caz, FEMA a ezitat sã intervinã cu mãsuri de ameliorare a efectelor uraganului, politicienii având de pierdut dacã se concentreazã pe prevenirea dezastrelor, mai ales când nu apar sau nu sunt vizibile, cum sunt ºi schimbãrile de mediu, fiind sancþionaþi de electorat. (Sobel ºi Lesson 2006) Atât timp cât condiþiile de mediu nu sunt un element mainstream pe agenda publicã, cetãþenii nu vor acor- da importanþã studiilor care atenþioneazã politicul cu privire la situaþia criticã în care se aflã mediul, politicienii nu vor aborda aceastã problema decât dacã vor avea stimulente reale sã o facã sau dacã vor fi constrânºi. Mai mult, nici media nu trateazã problematica de mediu core- spunzãtor. Având în vedere cã preocupãrile ºi preferinþele cetãþenilor nu sunt foarte uºor de schimbat, iar interesul faþã de mediu se construieºte în general prin educaþie, intervenþia politicã pentru amelioarea condiþiilor de mediu depinde deci, de constrângerile care apar. Dacã luãm exem- plul Uniunii Europene care impune statelor membre diferite constrângeri: colectarea selectivã a deºeurilor, exploatare agricolã responsabilã, interzicerea evacuãrii deºeurilor în ape sau în soluri (Ohliger 2019), iar în cazul nerespectãrii statele membre sunt sancþionate. Mai mult, ex- istã un sistem de taxare ºi impozitare european având la bazã principiile: – Poluatorul plãteºte – suportã cheltuielile ºi este obligat sã acopere daunele produse; – Principiul acþiunii preventive; – Principiul precauþiei; – Principiul protecþiei ridicate a mediului; – Principiul integrãrii; – Principiul proximitãþii. De asemenea, datoritã normelor clare de mediu o parte din statele membre UE sunt destul de avansate în ceea ce priveºte protecþia mediului. Principala problemã care apare atunci când existã asemenea acorduri sau tratate sunt statele mici, sãrace fãrã resurse necesare implemen- tãrii acestor norme, dar ºi comportamentul de free-rider al altor state. Mai mult de atât, fenomenul de rent seeking întãreºte ºi mai mult dorinþa politicienilor de a nu interveni în problematicile de mediu, crescând de fapt, stimulentele de a nu da norme de mediu. Cãutarea de rente este definitã în Teoria Alegerii Publice prin activitãþi legitime, real- izate prin non-vot care au drept scop schimbãri legislative sau administrarea unor legi, în urma cãrora, un individ sau grup câºtigã pe baza unor cheltuieli suportate de un alt individ sau grup (Gunning 2003). Fenomenul apare atunci când costurile de a fi concurent pe piaþã sunt mai mari decât cumpãrarea de rente, în cazul problemelor de mediu, agenþii economici sunt cei mai mari poluatori, prin diferite activitãþi, aceºtia preferând sã nu îºi modifice activitatea eco- nomicã astfel încât sã nu dãuneze mediului, sunt în cãutarea rentelor. Situaþie în care, politi- cienii, în schimbul diferitelor servicii primite (nu trebuie sã fie obligatoriu ilegale), care devin stimulente pentru inacþiune, aleg sã nu intervinã în politica de mediu. Rent seeking face parte, astfel, tot dintr-o explicaþie de tipul alegerii publice, statul nefiind capabil sã gestioneze efi- cient situaþii de crizã, precum schimbãrile de mediu. 108 Perspective politice Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 108 Pe lângã explicaþiile din TAP, pentru ineficienþa statului în politica de mediu, existã ºi ex- plicaþii de tip etic sau normativ, din sfera filosofiei politice. O astfel de abordare este ºi cea a autoarei Adrian Parr care analizeazã schimbãrile de mediu dialectic, considerând cã modelul economic capitalist este principalul factor explicativ al degradãrii mediului. Mai mult, afirmã ea, în capitalismul neoliberal persistã o condiþie intrinsec violentã ce ne rãpeºte de un viitor. Întrebarea la care autoarea îºi propune sã rãspundã este urmãtoarea: „Cum putem face schim- bãrile dramatice ºi necesare pentru o adaptare echitabilã a mediului fãrã sã existe revendicãri puternice economice legate de proprietate?” Argumentul ei, pe care de altfel îl susþin este cã politica de mediu este concentratã prea mult pe piaþa liberã ºi pe transformarea pieþei pentru a fi „verde”, în timp ce categoriile vulnerabile sunt lãsate din nou, în urmã ºi neglijate: sãracii, alte specii de animale, ecosisteme, generaþiile viitoare. (Parr 2013) Astfel, politica de mediu ºi statul ar trebui sã se concentreze pe eliminarea inegalitãþilor pentru cã aceste categorii vul- nerabile au fost întotdeauna neglijate ºi exploatate, iar costurile pentru a nu mai polua sunt im- posibil de acoperit. În acest sens, propunerile lui Adrian Parr sunt în concordanþã cu Green New Deal propus de Alexandria Ocasio Cortez, membrã a Camerei Reprezentanþilor din SUA, în care susþine implicarea guvernului american printr-un un ecologism social (denumirea îmi aparþine), deoarece poluarea ºi schimbãrile climatice îi vor afecta tot pe cei mai nevoiaºi, neavând resursele necesare sã se mute din zonele afectate. Ocasio Cortez numeºte „Frontline and vul- nerable communities” grupurile care au suferit nedreptãþi sistemice din partea guvernului american ºi a capitalismului, în care include: afro-americanii, comunitãþile indigene, femeile, comunitãþile dezindustrializate, emigranþii, sãracii, muncitorii cu venituri mici, vârstinicii, per- soanele fãrã locuinþã ºi cu dizabilitãþi. Pentru Ocasio Cortez schimbãrile climatice sunt foarte legate de inegalitãþile economice sistematice create de pe urma unui model economic insensi- bil la probleme de mediu ºi/sau sociale. (https://www.congress.gov/116/bills/hres109/BILLS- 116hres109ih.pdf ) Diferenþa fundamentalã dintre cele douã este abordarea dinspre care sunt fãcute aceste propuneri: New Green Deal are o viziune antropocentrica asupra mediului, în timp ce Adrian Parr abordeazã problemele mediului dintr-o perspectivã holistã. Pentru antropocentriºti, pro- tecþia mediului, diminuarea poluãrii, reducerea biodiversitãþii, riscurile schimbãrilor climatice, epuizarea resurselor naturale etc, sunt chestiunile de interes, ce necesitã o atenþie sporitã, deoarece toate acestea afecteazã activitãþile umane ºi prosperitatea omenirii. (Cochrane) Prin- cipala criticã la adresa antropocentrismului este supra-exploatarea naturii în interesul uman, de cele mai multe ori interesul economic fiind cel acuzat, ºi reducerea naturii la ceva ce poate fi folosit doar de om, chiar creat pentru a-i satisface toate nevoile. Deºi New Green Deal nu este un document care propune atât de multe pe cât a fost medi- atizat, sunt de acord cu relaþia dintre problemele mediului, economie ºi inegalitãþi sociale. Consider cã statul va trebui sã intervinã în rezolvarea acestor probleme, dar nu tratându-le sep- arat cum o face acum, ci ca pe o singurã problemã, mai ales pentru cã sunt într-o anumitã mã- surã, interdependente. Adrian Parr susþine mai departe în cartea sa, cã politicile de mediu tre- buie sã aibã la bazã schimbãri echitabile ºi sã renunþe la a mai privi transformãrile pieþei drept esenþiale. (Parr 2013, 11) Transformãrile pieþei pe care Parr le criticã sunt, de cele mai multe ori considerate de pub- licul larg benefice, fiind legate, dupã cum am vãzut anterior ºi de folosirea tehnologiilor ca in- strumente de protecþia mediului ºi de îmbunãtãþire a condiþiilor de viaþã. Însã autoarea identi- ficã neoliberalismul ca fiind cel responsabil de degradarea mediului prin scopul sãu de a obþine iunie-decembrie 2019 109Perspective politice Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 109 profit cu orice preþ, chiar cu preþul distrugerii planetei, iar pentru ea, modificãrile pieþei de a fi mai „verde” poartã denumirea de climate capitalism criticat ºi acesta pentru cã are de fapt, acelaºi scop: obþinerea profitului. Mai mult de atât, climate capitalism nu ar avea scopul ultim de a salva planeta, ci de a obþine profit, existând din nou riscul ca mediul sã sufere, dar ºi de a produce în continuare inegalitãþi socio-economice. (Parr 2013, 24) Toate aceste teorii ºi explicaþii pentru diferite soluþii de îmbunãtãþire a condiþiilor de mediu sunt, mai mult sau mai puþin, legate direct de stat. Deºi nu sunt argumente suficiente care sã îmi confirme ipoteza acestei lucrãri consider cã statul fãrã un sistem de constrângeri clar nu va reuºi sã soluþioneze problemele de mediu. Sistem de constrângeri care poate fi adoptat la nivel internaþional, pentru cã, dacã un anumit numãr de state respectã principiile dezvoltãrii susten- abile, având un model economic verde, dar existã în continuare state ce adoptã comportament free-rider, toate fiind pe aceeaºi planetã, vor avea de suferit, distrugând mediul. Mai mult de atât, propun ca statele mari ºi puternice sã susþinã statele incapabile sã gestioneze problemele de mediu, din aceleaºi raþiuni, dar ºi pentru cã au o responsabilitate moralã de a se preocupa de situaþia acestor state mai slabe; istoric vorbind, unele dintre aceste state mari au creat situa- þiile de incapacitate ale statelor mici ºi slabe ºi, chiar ºi astãzi unele dintre acestea încã inter- vin într-un mod sau altul similar cu activitãþile din istoria imperiilor. De asemenea, abordarea de ameliorare a schimbãrilor climatice trebuie sã fie una holistã, acordând aceeaºi importanþã ºi celorlalte specii, nu doar având în vedere bunãstarea umanã care de fapt ne-a adus în situa- þia actualã. Pentru cã evoluþia umanitãþii de pânã acum s-a produs prin educaþie ºi parþial din întâm- plare, statul ar trebui sã investeascã tot mai mult în educaþie ºi cercetare, iar una dintre princi- palele activitãþi sã fie reglementarea pieþei astfel încât agenþii economici sã nu urmãreascã obþinerea profitului cu orice costuri sociale, ecologice ºi de mediu, dar ºi în domeniul con- sumului iraþional ºi iresponsabil de resurse. Concluzionând, speranþele mele în ceea ce priveºte problematica de mediu sunt destul de mici, schimbarea de care are nevoie mediul pentru a se reface depinzând de prea mulþi factori pentru a fi realistã, cel puþin în acest moment. Notã 1 Teoria Alegerii Raþionale ºi Teoria Alegerii Publice Referinþe Cochrane, Alasdair. n.d. Internet Encyclopedy of Philosophy . Accessed iunie 7, 20119. https://www.iep.utm. edu/envi-eth/#SH2a. Giddens, Anthony. 2009. Politics of Climate Change. Cambridge: Polity Press. Gunning, James Patrick. 2003. Understanding Democracy: An Introduction to Public Choice. Nomad Press. Hardin, Garrett. 1968. Science. decembrie 13. Accessed iunie 5, 2019. https://science.sciencemag.org/con- tent/162/3859/1243. Ohliger, Tina. 2019. Parlamentul European. mai. Accessed iunie 7, 2019. http://www.europarl.europa.eu/fact- sheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-cadrul-de-baza. Parr, Adrian. 2013. The Wrath of Capital. Columbia University Press. Scoones, Ian. 2016. Research Gate. noiembrie. Accessed iunie 4, 2019. https://www.researchgate.net/publica- tion/305801984_The_Politics_of_Sustainability_and_Development. Sobel, Russel, and Peter Lesson. 2006. “Government’s response to Hurricane Katrina: A public choice.” Pu- blic Choice 127: 55-73. 110 Perspective politice Perspective_politice_2019_1_si_2.qxd 1/21/2020 7:18 PM Page 110