The Rent Seeking Society Revisited: An extensive overview Abstract: This article aims to serve as an introduction to the main theoretical framework concern- ing the economic and political phenomena of rent-seeking, which entails a dynamic ensemble of market entities that wish to alter its configuration by institutional means such as lobbying or import tariffs. The main contribution of this theoretical approach is that it has resurged the research interests of economists regarding the true social costs of this type of activity, which, prior to Tullock’s (1967) insights, have been widely considered as uncontrollable side effects of market failures and externalities, while simultaneous- ly diminishing the role government plays in this complex institutional exchange. Keywords: rent-seeking, institutional exchange, free market 1. Context istoric Un punct de plecare solid în încercarea de a înþelege fenomenul cãutãrii de rente este articolul din 1974 al lui Anne. O. Krueger denu- mit The Political Economy of the Rent-Seeking Society1 – în ciuda fap- tului cã G. Tullock publicase cu 7 ani în urmã pe tema aceasta – au- toarea expune câteva trãsãturi esenþiale procesului de cãutare de rente, argumentând cã atunci când pe plan domestic se impun niºte restricþii guvernamentale asu- pra cantitãþii de bunuri destinate importului sau exportului, anumiþi producãtori sunt moti- vaþi raþional sã concureze pentru obþinerea unei licenþe cu caracter de comoditate pre- þioasã, concurenþã care incumbã costuri atât din partea birocraþilor responsabili de acor- darea legitimã a acestora, cât ºi din partea producãtorilor pentru a ma- ximiza profitul ca rezultat al rentei de monopol, determinând pierderi pe plan social suplimentare celor deja implicate de cãtre reglementarea importurilor ºi exporturilor, cum ar fi: costurile angajãrii vameºilor ºi paznicilor de coastã pentru a preveni contrabanda sau costurile an- chetelor demarate de inspectori fiscali pentru a preveni evaziunea fis- calã (Tullock 1967). Concluzia articolului lui Krueger susþine cã, în contextul unei pieþe relativ libere, competiþia pentru rente este inevitabilã, ºi, mai mult decât atât, parte dintr-un proces circular alcãtuit din încercarea guver- nului de a stãvili tendinþele competitive ale firmelor, paradoxul fiind cã prin însãºi aceastã acþiune se perpetueazã existenþa monopolurilor prin favorizarea unor producãtori/firme în detrimentul altora. O întrebare de cercetare care poate fi desprinsã din finalul articolului, la care doresc ºi eu sã contribui în aceastã lucrare, ar putea fi formulatã astfel: Alexandru Marian TUDORACHE 3rd year BA in Political Science, National University of Political and Administrative Studies (NUPAS), Bucharest, email: alexandru.tudorache.15@politice.ro Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 49 În ce condiþii ale pieþei putem optimiza raportul dintre firme ºi instituþiile guvernamentale? Datã fiind observaþia pertinentã a lui Krueger referitoare la „continuumul” pieþei, care exprimã imposibilitatea acesteia de a avea fie restricþii perfecte, fie absenþa lor completã, în ce mãsurã ne putem aºtepta la rezultate satisfãcãtoare a eficienþei alocãrii resurselor ºi veniturilor cât timp suntem conºtienþi de propensiunea producãtorilor de a perturba echilibrul pieþei? 2. Cãutarea de rente ºi relevanþa sa în societate Pentru început, este important de menþionat cã aproape toatã literatura de specialitate a teoriei alegerii publice, cu excepþia scrierilor timpurii care priveau cãutarea de rente într-un context foarte specific al anumitor companii, se concentreazã pe comportamentul cãutãtor de rente în mãsura în care acesta se manifestã în spaþiul public, examinând mai degrabã procesul instituþional ºi ce parcurs urmeazã acesta. De asemenea, cãutarea de rente poate lua multe forme ºi poate fi o strategie pe care nu numai producãtorii o pot adopta, aºa cã am sã enumãr mai multe definiþii în vederea dobândirii unei înþelegeri mai cuprinzãtoare. Punctul de plecare cel mai adecvat în acest sens este analiza lui Tullock (1967), care relevã faptul cã estimãrile lui Harberger cu privire la pierderile sociale – considerate drept surplusul situat în „dedesub- tul” axelor cererii ºi ofertei – cauzate de tarife, monopoluri sau jafuri sunt incomplete. Tri- unghiul lui Harberger nu ia în calcul profiturile obþinute de pe urma tarifelor, surplusul de monopol sau transferul de avere cauzat de furturi (Aretz 1990, 31), or, în contextul unei com- petiþii intre actori, fiecare dintre cãutãtorii de rente sunt stimulaþi sã maximizeze veniturile sau averile, fapt ce implicã costuri suplimentare. Tullock criticã, prin urmare, gândirea economicã mainstream de la acea vreme conform cãreia transferurile de resurse sau avere nu implicã nici- un cost, argumentând cã simpla posibilitate a existenþei acestora ex post determinã anumite costuri, motivând cã aceste transferuri nu se realizeazã de la sine, reprezentând acþiuni raþionale deliberate ale unor grupuri fie în scopul obþinerii unui transfer, sau, din contrã, pre- venirea acestuia. Sintetizând, raþionamentul lui Tullock este dupã cum urmeazã: agenþii eco- nomici au stimulente puternice de a concura pentru obþinerea rentelor pe care le considerã cel puþin egale cu valoarea investiþiei propriu-zise, circumstanþele ºi sistemul instituþional per- miþându-le asemenea demersuri costisitoare, ale cãror consecinþe se vor rãsfrânge asupra unor grupuri anume din societate sub formã de pierderi de utilitate. Restricþiile guvernamentale stimuleazã competiþia între agenþii economici pentru obþinerea rentelor ºi de a-ºi maximiza profiturile cu un minim de investiþie. Resursele folosite în aceastã activitate sunt percepute de cãtre economiºti ca fiind dãunãtoare pentru „binele comun”, fiindcã nu sunt folosite în scopul îmbunãtãþirii procesului de producþie propriu-zis sau generãrii de capital sau avere – plecând de la asumpþia, bineînþeles, cã scopul unei asemenea investiþii este de a îmbunãtãþi calitatea produselor, ºi implicit (sau mai degrabã indirect) de a menþine echilibrul pieþei exprimat prin raportul de egalitate dintre costul marginal ºi preþ. Pentru societate, în sensul larg al cuvântului, acest aspect presupune o scãdere de utilitate (disutility sau negative utility). În termeni mai conciºi, aceastã pierdere reprezintã ceea ce economiºtii ar numi deadweight loss – o risipã de resurse ca rezultat al rentei de monopol ºi resurselor investite pentru extracþia sa. De regulã, se considerã cã aceste daune provin exclu- siv din partea cãutãtorilor de rente, însã, în realitate, ºi consumatorii – despre care presupunem eronat cã sunt complet pasivi (Tollison 1982, 582) faþã de felul în care sunt afectaþi de legis- laþie ºi comportamentul companiilor – joacã un rol în acest sens. Urmãrindu-l pe Gunning, 50 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 50 dacã consumatorii aleg sã formeze un grup de presiune în încercarea de a contracara intenþiile firmelor, atunci putem afirma cã ºi resursele pe care aceºtia le investesc în aceste acþiuni de- fensive de cãutare de rente sunt parte din pierderea de eficienþã, contribuind la rândul lor chel- tuielilor neproductive ºi ineficienþiei alocãrii resurselor. Exemplu: Urmãrind scenariul descris de cãtre Posner (1975), sã presupunem cã un privi- legiu de monopol valoreazã 100,000$, pentru care concureazã 10 agenþi economici neutrii din punct de vedere al riscului ºi între care presupunem cã nu existã vreo înþelegere din pre- alabil, fiecare cheltuind 10,000$ ºtiind cã nu existã vreo cale de a recupera aceastã investiþie dacã nu câºtigã aceastã competiþie pentru rentã. Astfel, avem de-a face cu o investiþie de 100,000$ pentru capturarea unui transfer de 100,000$. În aºa mod se „disipã” rentele. În general, putem considera cãutarea de rente drept un proces prin care se câºtigã beneficii private prin intermediul porcesului politic, implicând dobândirea unei protecþii pentru un anume grup privilegiat, care în schimb promite susþinere politicã, contribuþii pentru campanii electorale, sau chiar mitã în unele cazuri (deºi nu atât de des pe cât opinia publicã considerã). Aceastã protecþie variazã de la a conferi statut de monopol unui anumit producãtor, reglemen- tãri de piaþã (mai specific, cine are acces în ea sau nu). Termenul de „rente” este folosit aici în sensul clasic descris de cãtre David Ricardo, înþelegând prin acestea orice surplus de profit obþinut dincolo de minimul necesar menþinerii unui factor de producþie, cum ar fi o suprafaþã de teren, spre exemplu. Aºadar, renta economicã este „dovada” excesului costului de oportu- nitate al unui factor de producþie sau resurse anume (Tollison 1982, 582). Aceste rente sunt „dãunãtoare” dacã urmãtoarele condiþii sunt îndeplinite: a) consumatorii, nu producãtorii, sunt îndreptãþiþi surpulusului. b) transferul de la consumatori cãtre producãtori diminueazã utilitatea agregatã. c) cartelul susþinut de cãtre guvern nu poate cere preþuri discriminatorii cu precizie selec- tivã, rezultând în pierdere de utilitate – ambele pãrþi pierd cel puþin o parte din surplusul creat. d) cãutãtorii de rente disperseazã resursele în societate prin competiþia pentru privilegiile de monopol, resurse care depãºesc, ºi simultan reduc, utilitatea consumatorilor. Aceastã pierdere de bunãstare (welfare loss) reprezintã mai mult decât simpla diferenþã între P0 ºi P1 reprezentatã prin respectivul triunghi. De exemplu, la implementarea unui tarif care determinã o schimbare de preþ de la P0 la P1, ceea ce trebuie luat în calcul pe lânga aceastã schimbare este ºi angajarea ºi plãtirea unor inspectori fiscali ºi vameºi sau paznici care sã previnã trafi- cul ilegal de produse. De ce, atunci, s-a ales denumirea de „cãutare de rente” ºi nu de „cãutare de profit”, dacã actorii raþionali angajaþi în acest proces urmãresc în cele din urmã profitul personal? În cazu- rile obiºnuite de obþinere de profit, se presupune despre acesta cã se „întoarce” în societate, în manierã circularã, sub formã de utilitate de care consumatorii se bucurã. De pildã, un producã- tor oarecare obþine un profit pe care statul îl impoziteazã pentru a continua furnizarea anumi- tor servicii publice. Tollison (1982, 575) aratã cã rentele pot apãrea ºi în condiþii naturale ale pieþei datoritã unor fluctuaþii fireºti ale curbei de cerere ºi ofertã, în acest sens, cãutarea de pro- fit fiind echivalentã cu cea de rente în acest sens, însã competiþia de pe piaþã ar regla într-o oarecare mãsurã aceste excese, tot acesta propunând încã o definiþie pe care o putem lua ca re- per (ibid. 1982, 578): Cãutarea de rente reprezintã investirea unor resurse finite în vederea cap- turãrii unui transfer artificial (artificial deoarece cãutarea de rente nu ar mai constitui o problemã iunie 2018 51Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 51 într-un scenariu în care producþia nu s-ar mai restrânge în mod deliberat pentru a crea puþinã- tate). Problema cea mai proeminentã în privinþa obþinerii de rente este cã profitul obþinut de cãutãtorii de rente este însuºit direct de cãtre aceºtia fãrã a mai avea un „retur” cãtre societa- te, iar de aici putem deriva o altã definiþie a acestui proces: A cãuta rente înseamnã cã un agent economic îºi sporeºte resursele sale fãrã a determina, simultan, creºteri ºi la nivelul societãþii. Astfel, a cãuta rente nu este per se o acþiune negativã sau dãunãtoare cât timp aduce un be- neficiu colectivului sau reprezintã un simplu transfer de resurse între doi sau mai mulþi actori ºi nu cauzeazã vreo pierdere de eficienþã sau alocare necorespunzãtoare a resurselor. Rowley ºi Tullock (2005, 45) ne oferã exemplul brevetãrii unei invenþii medicale precum un leac îm- potriva cancerului, care, deºi tehnic constituie instituirea unui monopol asupra tehnologiei ºi segmentului de piaþã aferent, mai mulþi oameni ar avea de beneficiat pe termen lung de pe ur- ma respectivului medicament. Imaginându-ne o matrice de alocare Pareto, comparând aceastã situaþie cu exemplul firmelor de oþel (regãsit la pagina 26), prima reprezintã o distribuþie su- perioarã (dar nu optimã) deoarece determinã o creºtere de utilitate în rândul unui numãr con- siderabil de indivizi, în ciuda faptului cã ne putem aºtepta ca preþul perceput pe acest produs sã fie suplimentar, în concordanþã cu cantitatea limitatã produsã. Cu toate acestea, în realitate, fenomenul cãutãrii de rente este de o mai mare amploare decât lasã sã parã prima facie, deoa- rece implicã un sistem destul de complex ce prezintã o varietate de actori sociali care îºi schimbã strategiile în funcþie de acþiunile celorlalþi actori ºi de mai multe variabile, dintre care le enumãr câteva precum sistemul electoral, regimul politic, politica de comerþ (privind impor- tul/exportul), gradul de sindicalizare etc. Un contraexemplu este o practicã ilegalã pe care unii deþinãtori de afaceri sau proprietari de imobiliare o pun în aplicare atunci când constatã cã nu mai este profitabil sã investeascã sau nici mãcar sã þinã pe linia de plutire respectiva afacere, mai specific, unii patroni însceneazã incendierea unei clãdiri asupra cãreia sunt proprietari ºi/sau investitori, pentru a colecta banii de asigurare ºi implicit a închide afacerea cu totul. Nu este, desigur, cea mai profitabilã miºcare din cauza riscurilor asumate, cazuri de genul fiind izolate ºi de cele mai multe ori, fãrã de suc- ces din cauza mãsurilor stricte anti-fraudã ºi o serie de reglementãri legislative care împiedicã încasarea imediatã a banilor. Nu insist asupra acestui exemplu deoarece nu reprezintã un su- biect de interes pentru economiºti, iar a-l încadra în categoria cãutãrii de rente este proble- matic, dar poate reprezenta un exemplu inedit de DUP, deoarece, cum descrie (Bhagwati 1982b, 3) „reprezintã moduri de a genera profit prin angajarea în activitãþi care sunt în mod di- rect neproductive; adicã, ele aduc beneficii monetare dar nu produc bunuri sau servicii care intrã direct sau indirect într-o funcþie de utilitate […]”. În consecinþã, pe scurt, existã douã efecte principale ale rent-seeking-ului: 1. Transferul de avere de la consumatori la monopolist. Când preþurile unei anume pieþe depãºesc nivelul competitiv (adicã al unei oarecare proporþionalitãþi între costul marginal ºi preþ), se creeazã o situaþie de tip sumã-zero în care resursele dobândite de monopolist sunt pe deplin egale cu cheltuiala consumatorului care a cumpãrat un anume produs la preþ de mo- nopol (Posner 1975, 807). Cei care se abþin suferã doar costul de oportunitate. Or, înainte de contribuþia abordãrii propuse de teoria cãutãrii de rente, acest aspect era considerat singurul rezultat al pieþelor monopolizate. 2. O pierdere de eficienþã cauzatã de alocarea în mod deliberat necorespunzãtoare a resur- selor, adicã costul de oportunitate al acestei decizii. Posner (1975) enunþã trei asumpþii impor- tante pentru înþelegerea acestei pierderi de eficienþã. În primul rând, datã fiind natura inerent 52 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 52 competitivã a „pieþei” rentelor, avem de-a face cu un raport 1:1 între cost ºi profitul/benefici- ul aºteptat de cãtre actorul implicat în acest proces – acest lucru însemnând totodatã cã aceste beneficii nu contrabalanseazã niciodatã preþul ofertei resurselor investite în obþinerea rentei, cãci altminteri companiile ar avea motivaþii raþionale de a mãri cantitatea respectivelor resurse în speranþa obþinerii unor profituri suplimentare, fapt ce denotã elasticitatea cheltuirii acestor resurse, care reprezintã a doua premisã. A treia este cã aceste costuri nu genereazã în niciun fel externalitãþi pozitive. Khan (2000, 32) distinge între douã componente principale ale acestui proces, totodatã fiind de pãrere cã drepturile de monopol nu sunt tocmai unicul obiectiv urmãrit, deoarece ac- torii implicaþi în aceastã dinamicã instituþionalã sunt capabili de a-ºi dori la un moment dat, de pildã, sã transfere anumite drepturi, Khn oferind exemplul influenþãrii legislatorilor ºi deci- denþilor politici de a „redirecþiona” ºi asigura subvenþionãri cãtre firme noi pe piaþã în vederea uºurãrii adaptãrii lor la condiþiile pieþei. De fapt, nu doar firme noi, cãci Tullock oferã exem- plul lobbying-ului agresiv din Statele Unite privitor la menþinerea unor ferme ineficiente prin subvenþionarea de cãtre stat din venitul colectat prin taxele contribuabililor. În primul rând, el discutã despre consecinþele (outcome) cãutãrii de rente exprimate în costuri ºi beneficii so- ciale, adicã cine ºi ce primeºte, câºtigã, sau pierde. A doua componentã este costul propriu zis al cãutãrii de rente în sensul resurselor alocate pãstrãrii sau creãrii respectivelor rente. Or, aici Kahn nuanþeazã ce înþelegem prin acest cost, el diferenþiând între cheltuialã ºi cost de cãutare de rente; unde prin cheltuieli ne referim de regulã la un simplu transfer de resurse care nu pre- supune un cost social (mita, spre exemplu), pe când costurile se referã mai degrabã la factorii de producþie ºi costurile de oportunitate ce decurg din folosirea acestora într-un scop sau un altul (Khan 2000, 32). Tot în concepþia sa, a ne concentra strict pe costurile presupuse de aceastã activitate este o greºealã, întrucât ignorãm variabila valorii adãugate ce determinã o ierarhizare în termeni de cât de dezirabilã este cãutarea de rente într-un anume context. Gân- dit astfel, putem proiecta diverse scenarii care sã fie ulterior comparate în vederea determinãrii adevãratei pierderi suportate pe plan social. În figura 2.3 Kahn (ibid. 2000, 79) aratã dinami- ca procesului cãutãrii de rente ca fiind una circularã, în sensul cã prin resursele alocate cãutãrii de rente, care evident nu au fost folosite în procesul de producþie, se menþine o anume “struc- turã de drepturi” (presupun cã în sensul de drepturi de proprietate) care le induce actorilor mo- tivaþii raþionale de a reitera procesul, ºi care funcþioneazã în acelaºi timp ca o structurã paralelã modului convenþional de investire a factorilor de producþie ai unei firme, care presupune sporirea productivitãþii atât pentru a maximiza profiturile firmei cât ºi pentru a genera, în mod deliberat sau nu, beneficii la nivel social. 1.1. Cãutarea de rente din perspectiva drepturilor de proprietate În toatã discuþia despre cãutarea de rente elaboratã pânã la acest moment, premisa impli- citã care fundamenteazã teoria din spatele conceptului este cã toate instanþele ce se încadreazã la categoria cãutãrii de rente vizeazã ca scop final „obþinerea, definirea, modifcarea, atenuarea drepturilor de proprietate” (Benson 1984, 398). Conform acestei interpretãri, modifcarea statu- tului unor drepturi genereazã motivaþii pentru grupurile de presiune de a contracara sau a-ºi impune interesele prin mijloace legislative, menþinând guvernul ca agent care asigurã aceste drepturi de proprietate prin puterea coercitivã de care dispune, dar care totodoatã poate stimula competiþia dintre grupurile de interese prin prerogativa exclusivã a guvernanþilor de a impune iunie 2018 53Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 53 restricþii. Stigler (1971) comprimã acest proces în conceptul de „capturã de reglementãri”, care exprimã aproximativ aceleaºi idei ca în cazurile anterioare, ºi anume cã guvernul este „în- vestit” cu puterea de a ajuta sau îngreuna activitãþile producãtorilor sau industriei. Demsetz (1967) foloseºte termenul de „internalizare a externalitãþilor”, prin care se referã la procesul ce decurge dintr-o anumitã schimbare în drepturile de proprietate, cu scopul de a dispersa respec- tivele costuri externe cãtre mai mulþi agenþi economici, totodatã argumentând cã una dintre funcþiile principale ale drepturilor de proprietate este de a oferi stimulente pentru a facilita acest proces de internalizare a externalitãþilor. Pe acest fond, abordarea aceasta deschide oportunitãþi interesante de a descoperi dacã acest proces, considerat de cãtre Tullock ºi ºcoala de gândire de la Virginia ca fiind profund dãunã- tor societãþii, poate avea ºi anumite consecinþe pozitive pe plan social, deºi creerea de noi drep- turi de proprietate reprezintã în continuare un proces costisitor. În cele mai multe cazuri, suges- tia implicitã este cã sectorul privat ar fi mai potrivit ºi capabil de o furnizare corespunzãtoare a bunurilor, însã, precum (Cowen, Glazer, ºi McMillan 1994, 142) sugereazã: „aria de activi- tate a guvernului ar trebui sã fie determinatã nu numai de cãtre concepþii de echilibru parþial al eficienþei, dar ºi de nevoia de a dezvolta reguli ale jocului care sã motiveze funcþionarii pu- blici sã genereze beneficii agregate.”. Cu alte cuvinte, o prevalenþã a sectorului privat poate descuraja actorii din sectorul public din a mai furniza bunurile, fie cã sunt furnizate în mod efi- cient sau nu la momentul dat. 3. DUP – Directly Unproductive Profit-seeking Acest curent de gândire economicã „concureazã” cu ºcoala teoriei alegerii publice, reven- dicându-se de la o abordare axatã pe comerþ internaþional, care priveºte instituþiile într-o manierã staticã, rigidã, totodatã susþinând premisa conform cãreia cheltuielile determinate de competiþia pentru monopol într-un segment anume de piaþã sunt intrinsec o risipã deoarece nu reuºesc sã se integreze unei funcþii de utilitate. Rowley, Tollison, ºi Tullock (1988, 20) oferã exemplul divergenþelor dintre aceste douã ºcoli cu privire la tarifele protecþioniste. (Bhagwati 1982b), în încercarea de a conceptualiza termenul de DUP, pleacã de la asumpþia cã profitul privat generat de pe urma cãutãrii de rente, bonusuri, tarife sau cote de import/export; îngreu- neazã cursul ºi transferul bunurilor ºi averilor în societate, continuând articolul din 1974 al lui Krueger, care, de altfel, a furnizat imboldul necesar acestui domeniu de cercetare, menþionând cã analiza ei privitoare la tarifele din India ºi Turcia nu reprezintã imaginea completã unei înþelegeri asupra DUP, omiþând alte situaþii precum distorsionarea preþurilor ºi a taxelor. Conform acestuia, o taxonomie a activitãþilor DUP poate fi realizatã în patru categorii structurate în dependenþã de douã variabile: momentul iniþial ºi final (deci ºi înainte ºi dupã întreprinderea activitãþii DUP, mai precis), ºi distorsia aferentã acestora, unde prin distorsie înþelegem ineficienþa economicã pe plan social ca rezultat al maximizãrii individuale de pro- fit/bunãstare a actorului în speþã ºi reglementãri de genul tarifelor de import sau limite de preþ, ºi, în mod evident, o situaþie în care atât echilibrul cât ºi competiþia pe piaþã sunt imperfecte într-o mãsurã considerabilã. Aºadar, avem în vedere 4 categorii: 1) ºi sunt ambele distorsionate (Exemplu: situaþia privitoare la tarife ºi plafoane de import descrisã de Krueger). 2) este distorsionat, dar nu este distorsionat. 3) este nedistorsionat, iar este distorsionat. 54 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 54 4) Atât cât ºi sunt nedistorsionate, chiar ºi în pofida activitãþii DUP. Bhagwati (1982, 994) argumenteazã cã scenariile 1) ºi 2) pot conduce în mod paradoxal cãtre rezultate pozitive din punct de vedere social deoarece aceste douã situaþii pornesc dintr-un punct comun în care existã distorsie pe piaþã, adicã principiul competiþiei perfecte ºi toate trãsãturile pe care le presupune, nu este satisfãcut. Pentru a înþelege ce doreºte sã explice Bhagwati cu aceastã afirmaþie trebuie sã înþelegem problema din perspectiva eficienþei ºi op- timalitãþii Pareto ºi al teoriei second-best (Lipsey ºi Lancaster 1956). Practic, Bhagwati argu- menteazã cã din moment ce ambele scenarii nu sunt Pareto optime din cauza dezechilibrelor menþionate mai sus, atunci o îmbu nãtãþire a distribuþiei resurselor este cel puþin posibilã prin intervenþia statului, pe când celelalte douã categorii presupun condiþii ideale, ºi, prin urmare, reprezintã un profil Pareto optim sau o soluþie first-best, automat însemnând cã nu se poate îm- bunãtãþi. El merge ºi mai departe cu acest argument, oferind exemplul contrabandei, susþinând cã pierderile sociale (în cuvintele sale, negativitatea acþiunii) specifice acestei activitãþi ilegale ar ajunge paradoxal în cele din urmã sã genereze beneficii pe plan social datoritã creºterii pro- ducþiei ºi consumului prin evitarea tarifului protecþionist. Un asemenea exemplu constituie atât un paradox Metzler datoritã schimbãrilor la nivel domestic al preþurilor ºi inelasticitãþii curbei de ofertã, cât ºi o eficienþã de tipul Kaldor-Hicks întrucât, în cazul de faþã cel puþin, contraban- diºtii despre care presupunem cã sunt „câºtigãtorii”, în ciuda faptului cã sunt responsabili de o infracþiune, au reuºit prin intermediul evaziunii tarifului sã determine o creºtere de bunãstare asupra unor categorii de grupuri din societate (consumatorii acelor bunuri), cum am explicat mai sus, conducând astfel spre o îmbunãtãþire a profilului Pareto de distribuþie. Revenind asupra discuþiei iniþiate de Rowley (et al. 1988, cap. 2), acesta propune urmã- toarea întrebare: „Va fi cãutarea de rente diferenþialã a instrumentelor alternative protecþioniste capabilã sã distorsioneze sistematic piaþa reglementãrilor, în favoarea sau împotriva tarifelor sau cotelor?”. Ce intuiesc cã vrea sã cerceteze Rowley cu aceastã întrebare este delimitarea celor douã direcþii de studiu ca având premise diferite, sugerând cã ambele abordãri au po- tenþial de complementaritate: abordarea rent-seeking ar trebui sã considere ºi sã împrumute din formalismul DUP, în sensul de elemente din comerþul internaþional, ºi vice versa, DUP ar tre- bui sã ofere mai multã importanþã instituþiilor ºi dinamismului acestora. Literatura de specia- litate DUP favorizeazã premisa conform cãreia costurile determinate de competiþia pentru monopol sunt exclusiv instrumentale în obþinerea unor drepturi de proprietate, nereuºind sã se integreze unei funcþii de utilitate, integrând aceastã risipã în asumpþiile modelului teoretic, în timp ce abordarea cãutãrii de rente o considerã un rezultat (Buchanan, 1980a). Criteriile de judecatã privitoare la ce intrã în funcþia de utilitate a unui anumit agent (de exemplu: politi- cian, birocrat, companie, grup de presiune º.a.m.d) sunt unul din punctele slabe ale acestei abordãri, din pricinã cã scoate la suprafaþã o contradicþie între funcþia de utilitate ºi ce are de câºtigat un anume agent de pe urma cãutãrii de rente. Dacã plecãm de la premisa cã acþiunea de a cãuta rente nu este ierarhizatã în interiorul unei funcþii de utilitate, atunci nu prea mai exis- tã motivaþii raþionale pentru agenþi de a suporta cheltuileile, opinie susþinutã în detaliu ºi de cãtre Rowley, Tollison, ºi Tullock (1988, 31). Acest aspect indicã cãtre necesitatea unei ana- lize diacronice a comportamentului de cãutare de rente, explicaþia fiind cã anumite decizii pe piaþã a unor producãtori pot pãrea ineficiente la început, dar nu în aceeaºi mãsurã la un anu- mit moment T1 comparativ cu T0, existând posibilitatea unui echilibru de piaþã superior pre- cum în cazul generãrii (voluntare sau nu) de externalitãþi pozitive. Precum Rowley, Tollison, ºi Tullock (1988, 51) afirmã: „Rentele care atrag risipa cãutãrii de rente sunt obþinute în modele iunie 2018 55Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 55 satice. În modele dinamice, dauna cãtre societate este ºi mai mare.” Tocmai aceastã perspec- tivã dinamicã asupra costurilor ºi beneficiilor este ceea ce lipseºte abordãrii DUP. De altfel, deºi consensul economiºtilor este predominant împotriva pierderilor sociale cauzate de cãu- tarea de rente, este util sã privim ºi din perspectiva producãtorilor, deoarece inovaþiile, ºi, deci, investiþiile necesare acestora, atrag dupã sine riscul de a devaloriza segmentul de piaþã respec- tiv (risc pe care Tullock îl denumeºte implicit risk premium), consecinþã descrisã de Schumpeter în Capitalism, Socialism and Democracy (1982) sub numele de „distrugere creativã”, concept ce exprimã contradicþiile inerente generãrii de capital nou, capitalul folosit deja în generarea acestuia determinând în schimb eliminarea ºi scãderea valorii sale anterior evaluate. 4. Varietatea actorilor sociali implicaþi în fenomenul cãutãrii de rente. Despre relaþia birocraþiei cu legislatorii Cãutarea de rente nu este o strategie adoptatã strict de cãtre producãtori în raport cu legis- latorii. Existã un întreg ansamblu de actori care concureazã sau cel puþin existã ºi îndeplinesc un rol pe aceastã piaþã adiacentã celei la care ne gândim în mod general în viaþa cotidianã (adicã a celei de consum, bunuri ºi servicii), cãutarea de rente nefiind specificã sau rezervatã doar legislatorilor ºi companiilor care doresc modificarea legilor în vigoare în scopuri finan- ciare. (Tullock 2005, 49) enumerã urmãtorii factori/actori subsumaþi cãutarii de rente: legisla- torii, electoratul, mass-media, grupurile de interese, preºedintele (ºi, evident, relaþia sa insti- tuþionalã cu celelalte puteri din stat) ºi instanþele judecãtoreºti. Mã voi concentra, deocamdatã, pe rolul legislatorilor ºi birocraþilor, deoarece sunt documentate extensiv în teoria alegerii pu- blice, ºi pentru cã sunt de o importanþã crucialã procesului distributiv ºi administrãrii structurii statale, pieþelor ºi, în cele din urmã, a întreg regimului democratic. Viziunea teoriei alegerii publice asupra birocraþiilor decurge din premisa modalitãþii în care se desfãºoarã tranzacþia dintre politicieni ºi birou: biroul îºi vinde serviciile sub formã de pachet, nu cu un preþ indivi- dual stabilit per unitate produsã cum se întâmplã, de pildã, în cazul producãtorilor de maºini. Aceºtia stabilesc un preþ pentru o maºinã ca produs separat, de sine stãtãtor, nu ca „mãnunchi” de servicii precum în cazul stabilirii bugetului birourilor. În aceastã relaþie de monopol bilat- eral, avantajul sponsorilor biroului (de regulã politicieni) este cã au puterea de a numi în func- þie oficialii birourilor ºi a le stabili bugetul, în timp ce avantajul birocraþilor este cã, datoritã faptului cã au o interacþiune nemijlocitã cu procesele muncii birocratice, cunosc mai multe de- spre costurile furnizãrii serviciilor, ceea ce genereazã oportunitãþi pentru aceºtia de a cãuta rente prin maximizarea bugetului peste un nivel dincolo de nivelul costurilor reale ale acti- vitãþii lor. Kraan ºi Tullock (1996, 133) operaþionalizeazã parametrii comportamentului birourilor ºi birocraþilor în termeni de teorie a jocurilor, argumentând cã birocraþii urmãresc ca principal scop un echilibru între Profitul Managerial Discreþionar (PMD) ºi oferta serviciilor lor, în timp ce politicienii clienþi urmãresc maximizarea de voturi ºi ABCF (Apparent Budgetary Cost Function)2. Pe baza variabilei ABCF, autorul modeleazã trei strategii posibile care pot fi adop- tate de cãtre birouri: 1) Strategia competitivã – În termenii autorului, aceasta este prevalentã în cazurile în care ABCF=TCF (Total Cost Function)3. 2) Strategia monopolului public – Poate fi utilizatã de cãtre birouri atunci când determinã o furnizare proporþional de optimã a politicienilor (în sensul de finanþare, bineînþeles) încât 56 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 56 PMD-ul – principalul obiectiv urmãrit – se aflã aproximativ pe la mediana producþiei respec- tivilor politicieni. 3) Strategia monopolului public cu discriminare de preþ al taxelor – Este similarã strategiei anterioare cu precizarea cã principalul obiectiv urmãrit (objective function în textul original) poate fi maximizat ºi la pragul minim de furnizare a bugetului pe lângã medianã. Puterea discreþionarã de care birourile dispun – unde prin caracterul discreþionar ne referim la excedentul veniturilor minus costurile minime de furnizare a serviciilor (Migué, Bélanger, ºi Niskanen 1974, 30) – se datoreazã, în preponderenþã, subfurnizãrii monitorizãrii (privitã ca bun comun) acestora de cãtre legislatori ºi agenþiilor de monitorizare, Niskanen (1975, 628) arãtând cã din moment ce timpul de care dispun este destul de limitat, se împiedicã astfel un control riguros asupra birocraþilor, aspect ce favorizeazã apariþia unei probleme de tipul free- riding în structura internã a birourilor. Într-o anume mãsurã pe care nu o pot identifica cu pre- cizie, un alt factor care contribuie la acest tip de comportament este „distanþa” dintre cetãþeni ºi birouri, în sensul opacitãþii activitãþilor întreprinse acolo, majoritatea cetãþenilor neºtiind pe baza cãror mecanisme funcþioneazã acestea, interacþiunea dintre aceste douã grupuri limitân- du-se, de regulã, la stat la cozi la ghiºee în vederea obþinerii unui act, adeverinþã sau orice alt document de genul prin care totodatã se ºi încheie aceastã interacþiune. Dollery et al. (1995, 5) vin în completarea modelului lui Niskanen, afirmând cã birocraþiile genereazã atât ineficienþã alocativã din cauza tendinþei lor sã maximizeze bugetul ºi sã mãreascã producþia dincolo de cât este nevoie, cât ºi ineficienþã-x, care are mai degrabã de-a face cu factorii de producþie an- gajaþi suboptim în acest proces. Harvey Leibenstein, economistul care a propus primul acest termen, apreciazã cã ineficienþa-x apare în scenarii imperfecte de competitivitate, costurile de producþie tinzând sã fie mai mari decât nivelul minim de producþie eficientã, afirmaþie care este consecventã cu modelul maximizãrii bugetului ºi oferta suboptimã specificã birourilor ca entitãþi economice. Asumând cã în funcþia de utilitate a birocratului de rând intrã factori pre- cum prestigiu, statut, siguranþa locului de muncã, puterea discreþionarã cu care este învestit, ºi cã lipsa de monitorizare descrisã mai sus îl determinã pe birocrat sã maximizeze cu imparþiali- tate fiecare din aceºti factori, atunci putem încadra acest comportament risipitor în categoria DUP deoarece 1) nu existã competiþie asemãnãtoare cu cea a producãtorilor ºi firmelor când vor sã obþinã rente 2) îngreuneazã fluxul averii ºi bunãstãrii în societate ºi 3) revenind succint asupra definiþiei lui Bhagwati, genereazã beneficii pecuniare birocraþilor dar determinã in- trarea directã sau indirectã a unor bunuri sau servicii într-o funcþie de utilitate. 4.1. Rolul legislatorilor în procesul cãutãrii de rente De partea cealaltã, legislatorii sunt aleºii reprezentativi indiferent de ce nivel vorbim (local, regional, naþional etc.), care pot ºi ei fi priviþi drept actori maximizatori de utilitate, Shughart II ºi Razzolini (2001, 254) argumentând cã din cauza modalitãþii arbitrare ºi netransparente a acestora de a-ºi stabili salariile care nu necesitã consimþãmântul electoratului ºi totodatã nu reprezintã de regulã o problemã intens dezbãtutã în agenda publicã, orice mãrire de salariu constituie un joc de sumã-zero în urma cãruia plãtitorii de taxe sunt pierzãtorii. McCormick ºi Tollison (1981, 54) privesc legislatorii drept un sindicat, legislatori ale cãror salarii sunt spec- ificate (în unele þãri) în Constituþie (scenariu considerat competitiv de cãtre autori), ºi în altele sunt decise de ei înºisi, constituind mai degrabã o situaþie asemãnãtoare celei de monopol pe piaþã. Practica bine cunoscutã ºi documentatã a legislatorilor de a face comerþ de voturi, iunie 2018 57Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 57 cunoscutã ca “logrolling” în Statele Unite, nu reprezintã altceva decât un quid pro quo, o formã de cooperare între legislatori care tranzacþioneazã voturile în scopul atingerii creºterii reci- proce de utilitate. Acest lucru nu înseamnã cã aceastã practicã politicã ar fi exclusiv folositã în State, ea poate fi identificatã în orice corp legislativ reprezentativ (Buchanan ºi Tullock 1962, 101), ºi genereazã apariþia unei pieþe a voturilor, cu menþiunea cã beneficiile trebuie sã fie con- centrate la nivel local în concomitenþã cu dispersia costurilor la nivel naþional. Tullock vor- beºte în acest sens despre o rigiditate a birocraþilor, care sunt motivaþi sã riposteze cu încetarea furnizãrii serviciilor lor la adresa ameninþãrii unor potenþiale tãieri de buget din partea politi- cienilor ºi grupurilor de interese, relaþie cunoscutã în politica Americanã ca triunghiul de fier. Este uºor de înþeles de ce ar fi raþional ca legislatorii sã procedeze astfel, din moment ce campaniile electorale din circumscripþiile regionale sau locale, ºi implicit rezultatele urmãrite de politicienii din spatele lor, sunt puternic influenþate în funcþie de ce fonduri sunt atrase la nivelul respectivei circumscripþii. Cu cât mai “vizibile” sunt acestea – ne putem gândi în aceas- tã privinþã la proiecte de drumuri publice, asfaltãri, servicii publice, creare de locuri de muncã º.a.m.d – cu atât ºi electoratul are motive de a sprijini ºi la urmãtoarele alegeri partidul care a reuºit sã “aducã butoiul cu carne de porc” în circumscripþie, fãcând aici, evident, trimitere la noþiunea de pork barrel politics originarã tot din State, dar care îºi gãseºte uºor echivalentul în România prin intermediul exemplului birocraþilor locali cu putere discreþionarã ºi a clientelis- mului electoral. Nu existã o modalitate de a „preveni” aceastã practicã din moment ce guver- nul decide asupra multor domenii din societate (transport, telecomunicaþii, agriculturã etc), iar de multe ori contribuie societãþii mai mult decât dãuneazã, exceptând poate cazurile în care se urmãreºte menþinerea unor instituþii, birouri, sau sectoare ale pieþei care genereazã ineficienþã alocativã. Gunning (2003, 168) oferã în acest exemplul risipei cauzate de cheltuielile militare ºi de apãrare naþionalã în SUA (evident luând în calcul aici ºi costurile de lobbying ºi con- tractare), care sunt urmãrite de puternice grupuri de interese ºi birocraþi care negociazã con- tractele de achiziþionare în funcþie de contribuþiile la campaniile electorale din respectiva cir- cumscripþie. Acest exemplu se încadreazã la categoria cãutãrii de rente deoarece îndeplineºte condiþia transferului de resurse ºi pierderii de bunãstare – iar, ca o micã paralelã, îmi aminteºte de cum România a achiziþionat avioane folosite F-16 din Portugalia în 2013 în valoare de 628 milioane de euro4. Un alt exemplu contemporan este ce se întâmplã începând din sfârºitul lui ianuarie în Statele Unite referitor la decizia CEO-ului Amazon Jeff Bezos5 de a-ºi extinde afa- cerea prin a deschide un nou sediu, Bezos însuºi selectând 20 de state cu potenþial de „gazdã” pentru aceastã investiþie enormã. Ceea ce este relevant, însã, lucrãrii de faþã ºi temei abordate este felul în care guvernele locale ale respectivelor state au ales sã atragã aceastã investiþie, preconizatã sã aducã peste „50,000 de slujbe plãtite bine”, ºi, în mod evident, sã sporeascã creºterea economicã din zonã, crescând astfel potenþialul pe termen lung de atragere a altor in- vestiþii. Fiecare stat de pe lista lui Bezos oferã „pachete de stimulente” (incentive packages) care sunt formate preponderent din venitul colectat din taxele pe sectorul public, aspect ce a ridicat suspiciuni în rândul economiºtilor care atrag atenþia cã din aceste resurse puse la bãtaie se poate investi în alte sectoare ale economiei mult mai meritorii (ºi nu este o coincidenþã cã acestea fac parte din sectorul public), mai ales în contextul în care Amazon este deja o com- panie extrem de influentã. Consider cã aceastã situaþie poate fi modelatã drept un scenariu de monopson, unde unicul cumpãrãtor – compania Amazon – deþine ºi exercitã o influenþã atât de mare asupra potenþialilor investitori (guvernanþii locali) încât genereazã o competiþie acerbã între aceºtia. în ce mãsurã acest exemplu constituie un caz de cãutare de rente este discutabil, 58 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 58 desigur, existând destui competitori pe piaþã, de interes aici mai mult este modul în care se re- distribuie resursele ºi cât de eficient este acest transfer. 4.2. Activitatea de lobbying Literatura de specialitate priveºte activitatea de lobbying din douã perspective: fie se pune accentul pe încredere drept catalizator al relaþiei dintre cele douã pãrþi, fie considerãm cã lob- byiºtii nu sunt dãunãtori procesului decizional democratic, întrucât aceºtia furnizeazã infor- maþii relevante legislatorilor care de cele mai multe ori nu dispun nici de informaþia ºi nici de timpul necesar pentru a trata problemele circumscripþiei. Legislativ vorbind, fiecare stat pre- vede diverse reglementãri asupra activitãþii de lobbying, iar dreptul de a te angaja într-o ase- menea activitate este în concordanþã legitimã cu Primul Amendament, dreptul în cauzã fiind acela de a încerca sã influenþezi deciziile guvernului. La prima vedere, a deveni lobbyist ºi a încerca influenþarea anumitor decizii guvernamentale nu este o problemã per se cât timp exact acelaºi proces se desfãºoarã în acþiunea de a vota, caz în care consecinþele pot fi similare din punct de vedere al intereselor pur economice din spatele deciziei electorale. Îngrijorarea prin- cipalã a economiºtilor, ºi chiar a populaþiei în general, este cã unii agenþi economici din socie- tate deþin un surplus de resurse, ºi cã vor investi respectivul surplus în impunerea unor restricþii competitive, în dauna societãþii care pierde o potenþialã îmbunãtãþire a redistribuþiei resurselor ºi averii. Cu alte cuvinte, tot surplusul de profit generat în urma acestei „goane dupã rente” nu este repus, cum spuneam anterior, în circuitul transferurilor publice, fiind, astfel, risipit. 5. Concluzii În concluzie, activitatea cãutãrii de rente poate îmbrãca mai multe forme, însã scopul este în toate cazurile obþinerea privilegiului de rentã. Cea mai cunoscutã ºi des întâlnitã formã de rent-seeking este angajarea unei firme de lobbying în scopul susþinerii intereselor producãto- rilor în faþa oficialilor guvernului – un proces care se desfãºoarã, de altfel, fãrã prea multã atenþie sau scrutare acordatã de publicul larg neinteresat de aceste informaþii. Desigur, mai existã ºi alte modalitãþi precum organizarea de proteste sau finanþarea unor campanii de infor- mare în scopul influenþãrii opiniei publice. Dat fiind faptul cã toþi aceºti actori opereazã în cadrul unei democraþii liberale unde, cu siguranþã, libera competiþie este îmbrãþiºatã unanim ca cel mai eficient mecanism de „auto-reglare” al acestui regim politic, nu ar trebui sã consti- tuie o problemã faptul cã unii actori sau unele grupuri decid sã-ºi atingã obeictivele economice folosindu-se de aceste mijloace, legitime în cele din urmã. Economiºtii se preocupã atât de procesul de redistribuire a resurselor cât ºi de motivaþiile actorilor economici de a participa ºi contribui sistemului, probleme apãrând mai degrabã la cea din urmã. Îngrijorarea principalã, manifestatã deopotrivã ºi de politologi, este cã tendinþa din ce în ce mai pronunþatã a producã- torilor de a investi în parteneriate cu guvernul în detrimentul investiþiilor propriu-zise ale firmei, va genera o competiþie dãunãtoare pentru societate în ansamblul ei. iunie 2018 59Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 59 Anexe Note 1 Care de altfel a ºi popularizat termenul de rent-seeking în rândul economiºtilor. 2 Conform lui Kraan ºi (Tullock 1996) ABCF reprezintã „costurile aparente”, în sensul de costurile pre- tinse de birocraþi atunci când negociazã bugetul cu politicienii. 3 Prin aceastã funcþie înþelegem costul minim necesar producþiei unor anumite bunuri. 4 Sursã: https://www.romania-insider.com/romania-buy-12-f-16-fighters-u-s/, accesat la data 13.05.2018. 5 Mai multe detalii la: https://www.inquisitr.com/4757531/democrats-criticize-the-amazon-hq2-bidding-w ar/, accesat la data de 15.05.2018. Referinþe Aretz, Edward M. 1990. “The Political Economy of Rent-Seeking: Charles K. Rowley, Robert D. Tollison, and Gordon Tullock, Eds. Boston/Dordrecht/Lancaster: Kluwer Academic Publisher, 1988. ISBN 0-89838-241-6.” International Review of Law and Economics 10 (1): 101–6. Benson, Bruce L. 1984. “Rent Seeking from a Property Rights Perspective.” Southern Economic Journal 51 (2): 388. https://doi.org/10.2307/1057819. Bhagwati, Jagdish N. 1982a. “Directly Unproductive, Profit-Seeking (DUP) Activities.” Journal of Political Economy 90 (5): 988–1002. * * *. ed. 1982b. Import Competition and Response. A Conference Report / National Bureau of Economic Re- search. Chicago: University of Chicago Press. Cowen, Tyler, Amihai Glazer, and Henry McMillan. 1994. “Rent Seeking Can Promote the Provision of Pu- blic Goods*.” Economics & Politics 6 (2): 131–45. https://doi.org/10.1111/j.1468-0343.1994.tb00092.x. Demsetz, Harold. 1967. “Toward a Theory of Property Rights.” The American Economic Review 57 (2): 347-59. Dollery, Brian, Peter Hamburger, University of New England, and Department of Economics. 1995. The Dun- leavy and Niskanen Models of Bureaucracy: The Case of the Australian Federal Budget Sector, 1982-92. Armidale, N.S.W.: Dept. of Economics, University of New England. 60 Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 60 Gunning, James Patrick. 2003. Understanding Democracy: An Introduction to Public Choice. Nomad Press. Buchanan James M., Tullock Gordon. 1962. The Calculus of Consent. https://www.press.umich.edu/7687. Khan, Mushtaq H. 2000. Rents, Rent-Seeking and Economic Development: Theory and Evidence in Asia. Cambridge University Press. Kraan, Dirk-Jan, and Gordon Tullock. 1996. Budgetary Decisions: A Public Choice Approach. Cambridge?; New York: Cambridge University Press. Lipsey, R. G., and Kelvin Lancaster. 1956. “The General Theory of Second Best.” The Review of Economic Studies 24 (1): 11. https://doi.org/10.2307/2296233. McCormick, Robert E., and Robert D. Tollison. 1981. Politicians, Legislation, and the Economy. Vol. 3. Rochester Studies in Economics and Policy Issues. Dordrecht: Springer Netherlands. https://doi.org/10. 1007/978-94-009-8153-9. Migué, Jean-Luc, Gérard Bélanger, and William A. Niskanen. 1974. “Toward a General Theory of Manageri- al Discretion.” Public Choice 17 (1): 27-47. https://doi.org/10.1007/BF01718995. Niskanen, William A. 1975. “Bureaucrats and Politicians.” The Journal of Law and Economics 18 (3): 617-43. https://doi.org/10.1086/466829. Richard A. Posner. 1975. “The Social Costs of Monopoly and Regulation.” The Journal of Political Economy 83 (4): 807-28. Rowley, Charles K, Robert D Tollison, and Gordon Tullock. 1988. The Political Economy of Rent-Seeking. Boston, MA: Springer US. http://public.eblib.com/choice/publicfullrecord.aspx?p=3084326. Shughart II, William, and Laura Razzolini. 2001. The Elgar Companion to Public Choice. Edward Elgar Pub- lishing. https://doi.org/10.4337/9781843763017. Stigler, George J. 1971. “The Theory of Economic Regulation.” The Bell Journal of Economics and Manage- ment Science 2 (1): 3. https://doi.org/10.2307/3003160. Tollison, Robert D. 1982. “RENT SEEKING: A SURVEY.” Kyklos 35 (4): 575–602. https://doi.org/10.1111/ j.1467-6435.1982.tb00174.x. Tullock, Gordon. 1967. “THE WELFARE COSTS OF TARIFFS, MONOPOLIES, AND THEFT.” Economic Inquiry 5 (3): 224-32. https://doi.org/10.1111/j.1465-7295.1967.tb01923.x. Tullock, Gordon, Charles Kershaw Rowley, and Gordon Tullock. 2005. The Rent-Seeking Society. The Select- ed Works of Gordon Tullock, v. 5. Indianapolis: Liberty Fund. iunie 2018 61Perspective politice Perspective_politice_2018_iunie.qxd 7/27/2018 7:50 AM Page 61