Perspective_politice_2017_decembrie.qxd Formal and Informal Rules in the Debate Over the Effectiveness of Institutions Abstract: The perspective of institutions as equilibria integrates the approache of institutions as rules, which is much more comprehensive in relation to the dynamics of the preferences of individuals and the way in which they relate to rules, in various situations. I show that equilibrium depends both on the behaviour of actors and the institutions that govern – it is adjusted from within the institution but not exclusively by its formal rules, but by the fact that rational and free individuals choose to comply with the rules. I empashize that there are situations where equilibria are determined by several types of rules: for- mal and informal. In some cases, equilibria determined by informal rules undermine those resulting from formal rules, while in other cases, the two complete each other and maintain the institution. Thus, formal rules are not necessarily the rules in use as well, therefore a more appropriate analysis of insti- tutions should lay out what type of rules is more influential: formal or informal? Keywords: institutions as rules, institutions as equilibria, formal and informal rules Instituþiile: reguli sau echilibre? Majoritatea cadrelor de analizã despre instituþii echivaleazã insti- tuþia cu o structurã de autoritate instituitã prin regulile instituþionale formale. Însã, în practicã, structura de autoritate instituþionalã poate fi dublã: una formalã, bazatã pe regulile formale, scrise – care relevã ce tip de relaþie, de ordonare sau subordonare incumbã membrilor organi- zaþiei în baza autoritãþii formale descrise în organigramã – ºi una infor- malã, relevantã pentru relaþiile sociale existente în cadrul instituþional – care denotã reguli ºi norme informale, par- alele celor instituþionale. Aceste patternuri in- formale determinate de interacþiunea în afara regulilor formale din cadrul unei instituþii se evalueazã prin tehnica sociometricã, care poa- te releva o structurã informalã (sociogramã), diferitã de cea formalã (organigrama) datã de regulile instituþionale. Instituþiile sunt seturi de reguli ce orienteazã comportamentul indi- vizilor ºi le încadreazã interacþiunea în patternuri de comportament de- numite structuri sociale. În general, tindem sã raportãm structura so- cialã la instituþiile ºi regulile formale, însã o analizã atentã a acþiunii ºi interacþiunii dintre indivizi aratã cã indivizii pot respecta reguli alter- native, informale, non-instituþionale în sensul formal. Faþã de aceasta, abordarea din perspectiva strictã a instituþiilor ca reguli este subopti- Viviana Anghel Associated Lecturer ªcoala Naþionalã de Studii Politice ºi Administrative, viviana.anghel@yahoo.com Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 29 malã sub raport explicativ. Pentru a determina o discuþie mai profundã, care sã cuprindã im- plicaþiile ambelor tipuri de reguli, este necesarã o analizã a echilibrelor din perspectiva regu- lilor. Cadrul de analizã al instituþiilor ca reguli este explicativ pânã la un punct. Pe lângã reg- ulile formale, indivizii pot crea reguli informale, concurente cu cele formale. În schimb, cadrul instituþiilor din perspectiva echilibrelor include în analizã regulile formale ºi regulile infor- male. Regulile sunt respectate sau încãlcate de cãtre fiecare individ în parte, iar motivaþia fiecãruia depinde de situaþia datã în care regula este aplicatã. Motivaþia se referã la ceea ce de- terminã individul sã respecte regula. Individul face o alegere raþionalã, însã alegerea sa va fi contextualizatã de anumiþi factori, precum utilitatea asociatã alternativelor, cunoaºterea limi- tatã despre contextul decizional ºi efectele asociate fiecãrei alternative, teama de sancþiune, diferite elemente de control asupra acþiunii sale în cadrul acþiunii colective, º.a. Dacã se- maforul nu funcþioneazã, actorul poate sã nu mai respecte regula de staþionare pentru cã nu va mai exista aceastã alternativã în sine – deci nu va mai fi luatã în calcul în procesul decizional. Respectarea regulilor este observabilã de la caz la caz. Pentru a fi aplicabilã, regula trebuie sã genereze un comportament individual efectiv, sã condiþioneze sau sã permitã comportamente, în termeni reali, în situaþii date. De pildã, indivizii învaþã din copilãrie despre regulile vesti- mentare în cazul femeilor ºi bãrbaþilor. Dacã nu ar exista aceste reguli, bãrbaþii ar putea purta fuste sau rochii fãrã sã fie priviþi drept devianþi sau excentrici. Exemplul aratã caracterul ex- plicit al regulii în situaþii anume determinate, precum ºi faptul cã regula se aplicã individual. Regula este valabilã pentru toþi, dar se aplicã de fiecare în parte. Regulile pot fi înþelese ca dispoziþii învãþate ºi acceptate de toþi pentru anumite circum- stanþe, arãtate clar. O regulã exprimã o obligaþie de a face X sau o prohibiþie, de a nu face Y în situaþia A (Crawford ºi Ostrom, 1995). Toate regulile sunt formulate în aceastã logicã, in- diferent de nivel (constituþional, colectiv etc). Aºa cum aratã Ostrom, regulile nu sunt pur declarative, formale, ci realmente sunt în uz în comunitate sau societate (Ostrom 1990, 2001). Ele sunt aplicabile indiferent dacã sunt sau nu încãlcate de anumiþi indivizi. Nerespectarea reg- ulii de cãtre un individ nu atrage dupã sine nulitatea regulii, deoarece regulile nu servesc un singur individ, ci un grup, o comunitate sau o societate. Pentru a fi mai uºor respectate, este necesar un anumit consens în comunitate asupra regulilor. De aceea, instituþiile tratate strict sub raport constitutiv ºi deontic (Searle 2005, 10) sunt mai degrabã ineficiente, prin faptul cã nu se bazeazã pe consens asupra regulilor pe care le impune în comunitate. Corelat cu impli- caþia schemei alegerii raþionale ºi al individualismului metodologic, se ridicã o nouã întrebare: cum poate fi compatibilizat caracterul dispozitiv-imperativ al regulilor cu raþionalitatea indi- vizilor maximizatori de utilitate? Mai este posibilã, în aceste condiþii, perspectiva unui echili- bru instituþional stabil? Eficienþa contextualizatã a regulilor formale ºi informale În ceea ce priveºte echilibrul generat de instituþiile formale – statale, acestea beneficiazã de atributul coerciþiei (care permite impunerea regulilor) în schimbul ordinii ºi securitãþii, stabil- itãþii politice ºi creºterii economice. Însã tocmai acestea fac, frecvent, obiectul dezbaterilor de- spre eficienþã. În unele cazuri s-a propus copierea unor reguli sau a unor elemente din legis- laþia sau constituþia altor state, în ideea în care acestea s-au dovedit eficiente în societãþile lor ºi pot constitui modele de urmat pentru societatea care le preia. De pildã, aquis-ul comunitar Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 30 reprezintã ansamblul de drepturi ºi obligaþii comune ale statelor membre UE, ceea ce deter- minã ca statele sã codifice legislaþia naþionalã astfel încât sã satisfacã exigenþele politicilor co- munitare. România a adoptat mai multe constituþii, dupã modelul belgian (1866) ºi, parþial, dupã cel francez (1991). Însã transferul de reguli nu a asigurat ºi eficienþa instituþiilor autohtone, chiar dacã în sta- tele utilizate drept modele, instituþiile sunt eficiente. Conform cu linia teoreticã deschisã de perspectiva instituþiilor ca echilibre, explicaþia este urmãtoarea: comportamentul actorilor nu este constrâns exclusiv de reguli formale, ci ºi de reguli informale. Ceea ce ne aduce în faþa unei întrebãri: ce face ca influenþa regulilor informale (sau a normelor sociale) sã fie la fel de puternicã ca cea a regulilor formale? Dacã instituþiile politice îºi extrag legitimitatea din con- stituþie ºi orienteazã atât indivizii, cât ºi instituþiile sã acþioneze într-un anumit fel, cum este posibil ca echilibrul proiectat prin regulile formale sã fie subminat de regulile informale? Obser- vãm, astfel, cã ordinea pe care instituþiile o imprimã în societate este mai degrabã un echilibru decât un set de reguli proiectat. Actorii individuali îºi coordoneazã comportamentul dupã in- stituþiile – reguli, dar ºi dupã reguli informale, rezultatul nefiind strict cel prevãzut de regulile formale, ci un produs al coordonãrii comportamentelor în funcþie de cele douã tipuri de reguli. Cadrul instituþiilor ca echilibre relevã instituþiile drept elemente componente ale unui echi- libru mai larg. Instituþiile interfereazã ºi cu alte elemente, astfel cã pot exista chiar mai multe echilibre dacã sunt posibile mai multe configurãri între reguli formale sau informale, în funcþie de care indivizii interacþioneazã. Altfel spus, interacþiunea dintre indivizi nu poate fi definitã printr-o singurã caracteristicã aferentã unei instituþii. Interacþiunea indivizilor nu este struc- turatã exclusiv de instituþiile formale, ci de mai multe tipuri de instituþii formale ºi informale. Din perspectiva complexitãþii interacþiunii dintre actori pot fi identificate mai multe tipuri de echilibre. Uneori, regulile (instituþiile) se suprapun echilibrelor, fiind singura variabilã care le determinã echilibrele dar, în alte situaþii, regulile reprezintã doar o parte a echilibrului efec- tiv. Sã luãm, mai întâi, cazul regulilor care se suprapun echilibrelor. Dacã analizãm regula pro- prietãþii private în cazul unei interacþiuni bilaterale, relativ la cei doi actori A1 ºi A2, se pot fi formula concepute douã comportamente faþã de convenþia pe care o implicã regula proprietãþii. Primul comportament este acesta: Foloseºte proprietatea dacã A1 foloseºte proprietatea dacã a intrat primul în posesia ei, respectiv nu foloseºte proprietatea dacã A2 a intrat primul în pos- esia ei. Al doilea este: Foloseºte proprietatea dacã A2 foloseºte proprietatea dacã a intrat primul în posesia ei, nu foloseºte dacã A1 a intrat în posesia ei primul (Hindriks ºi Guala 2015, 471). În acest caz, actorii vor interpreta regulile ca pe o cerinþã de a folosi un teren în anumite circumstanþe. Cele douã comportamente posibile (care denotã douã strategii posibile) sunt ex- plicate prin regula formalã, astfel cã echilibrul va fi strict produsul regulii. Regulile determinã, aºadar, echilibrul, care este, potrivit lui North, “o structurã stabilã de interacþiune umanã” (North 1990, 6). Acesta este un echilibru simetric. Existã însã alte tipuri de situaþii, în care regulile nu sunt suficiente pentru a determina echi- librul. Regulile luate separat nu pot genera echilibre, ci devin parte a unor echilibre asimetrice, care, pentru a fi realizate, sunt completate de mecanisme de corelare care reprezintã categorii cognitive ºi simboluri, în sensul descris de Aoki (2011). Dacã instituþiile au rolul de coor- donare a interacþiunii, acestea constrâng indivizii mai puþin prin conþinutul lor ºi mai mult prin mecanismele de corelare a regulilor cu semnificaþiilor lor (precum sancþiunile, ataºate reguli- lor). De pidã, semaforul reprezintã un element de corelare cu regula ºi, astfel, se respectã re- gulile traficului rutier. În alte situaþii, instituþiile pot fi parte a unor echilibre asimetrice ºi, în Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 31 acest mod, eficienþa lor este completatã de reguli informale. Atunci când schema bilateralã de interacþiune axatã pe proprietatea privatã, analizatã mai sus, se complicã prin creºterea numã- rului de indivizi, vom observa implicaþiile complexitãþii în interacþiune. Pentru a exemplifica, sã ne imaginãm piaþa. Pentru Kirzner, teoria preþurilor explicã modul în care deciziile individuale ale participanþilor la piaþã interrelaþioneazã ºi converg în forþe de piaþã care produc schimbãri asupra preþurilor, rezultatelor ºi metodelor de producþie, precum ºi asupra modului de alocare a resurselor. În schimb, modelul austriac considerã instituþiile pieþei date, în timp ce preferinþele determinã rezultatele. În acest caz, avem exemplul unei pieþe competitive pentru un bun tranzacþionat de mai mulþi vânzatori ºi cumpãrãtori. Cât timp pre- ferinþele rãmân constante, putem determina uºor un echilibru Pareto optim al preþurilor. Nu putem face însã predicþii asupra preferinþelor ºi utilitãþii bunului respectiv. Þinând cont de pat- ternuri de socializare, putem sã ne aºteptãm, cel mult, la conturarea unor preferinþe mai de- grabã decât a altora. Analiza microeconomicã neoclasicã tinde sã considere piaþa competitivã ca datã, fãrã sã conducã analiza cãtre probleme legate de modul în care sunt aplicabile regulile pieþei. Existã o deosebire de nuanþã între cadrul de analizã economicã neoclasicã ºi cel al in- stituþiilor ca reguli: tranzacþia comercialã în sine efectuatã de actori ºi regulile care regle- menteazã tranzacþia. Cadrul instituþiilor ca reguli creºte cunoaºterea pentru analiza pieþelor, pentru cã regulile ne indicã modul în care schimburile comerciale din piaþã se realizeazã sub guvernarea regulilor, precum ºi modul în care sunt sancþionaþi actorii care defecteazã de la re- gulile pieþei (de pildã, comercianþii care înºealã cumpãrãtorii la cântar). Însã existenþa unei re- guli per se nu garanteazã faptul cã aceasta va fi ºi respectatã. Susþinãtorii instituþiilor ca echi- libre argumenteazã cã regula instituþionalã este rezultatul unui echilibrul endogen, reglat de indivizii care interacþioneazã – ei aleg sã se coordoneze dupã regulã. Aplicarea regulii rezultã din comportamentul efectiv ºi comportamentul aºteptat al actorilor. Însã, în situaþii în care in- stituþia nu este eficientã, actorii pot crea instituþii paralele, informale, chiar dacã acestea nu se aflã sub autoritatea instituþiei formale. De menþionat este cã nu în toate cazurile echilibrul se regleazã în favoarea instituþiei formale. Uneori, normele sau regulile informale sunt comple- mentare regulilor formale, iar instituþiile rãmân eficiente. Alteori, planul informal submineazã autoritatea instituþiei formale prin faptul cã standardizeazã structuri sociale contrare, deci com- portamente neprevãzute ori sancþionate de reguli. Un alt exemplu relevant pentru înþelegerea modului în care funcþioneazã echilibrele este acesta. Agenþii economici pot efectua plãþi cu file de cec emise de banca la care au conturile deschise. Însã Banca Naþionalã a României ºi Parlamentul României nu au reglementat sufi- cient de cuprinzãtor cazurile de fraudã cu cecuri. Cum nu a fost reglementat un sistem de mon- itorizare a plãþilor cu cec sub coordonarea Bãncii Naþionale, bãncile comerciale nu au adoptat decât proceduri interne pentru emiterea filelor cec. De regulã, acestea se acordã de bancã în cazul în care agentul economic are în cont minim o anumitã sumã de bani. Însã agentul eco- nomic poate angaja plãþi cu file de cec cãtre terþi în timp ce îºi lichideazã conturile ºi închide firma. Insuficient reglementat, sistemul de plãþi cu file cec nu împiedicã actorul în cauzã sã îºi deschidã o nouã firmã prin intermediul cãreia sã facã alte fraude cu file cec ºi sã pãgubeascã, astfel, alþi agenþi economici. În practicã, bãncile comerciale împãrtãºesc ºi actualizeazã o listã comunã neagrã a rãu platnicilor, chiar dacã practica excede cerinþele reglementate de autoritã- þile române. Astfel, rãu platnicii nu vor mai primi file cec, iar clienþii bãncilor se auto-prote- jeazã de fraude. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 32 Un alt exemplu este cel al plãþilor informale din sistemul public de sãnãtate. În timp ce legea le sancþioneazã ca produs al infracþiunii de corupþie, aceasta indicã privatizarea infor- malã a sistemului public de sãnãtate prin prisma faptului cã medicii nu sunt mulþumiþi de salarii, iar pacienþii nu sunt dispuºi sã temporizeze execuþia desfãºurarea actului medical. Medicii ºi pacienþii acþioneazã dupã alte reguli, în termeni ostromieni, în uz, diferite de cele formale. În acest context, ministrul Sãnãtãþii a lansat în dezbatere publicã ideea formalizãrii plãþilor suplimentare cãtre cadrele medicale, plecând de la ipoteza cã ele deja constituie reguli în uz care pot fi regândite ca reguli formale. Perspectiva instituþiilor ca echilibre o depãºeºte pe cea clasicã din ºtiinþa politicã, care con- siderã instituþiile date ºi, prin urmare, analiza în aceastã cheie se concentreazã strict pe impli- caþiile structurii formale asupra comportamentelor celor guvernaþi de instituþie. Înþelegerea in- stituþiilor din perspectiva echilibrului implicã asumpþia cã actorii politici implicaþi înþeleg cã realizarea intereselor lor depinde nu numai de ei înºiºi, ci ºi de ceilalþi actori, iar interesele celor implicaþi pot fi diferite, deci au potenþial conflictual. Cele mai multe explicaþii sau pre- dicþii pentru fragilitatea unei instituþii nu se bazeazã pe deducþii din structura ei formalã, ci aceasta reiese mai degrabã din dinamica intereselor actorilor. Astfel, actorii ºi modul în care se comportã aceºtia devin la fel de importanþi ca instituþiile, iar cadrul analitic nu se va rezuma la analiza strictã a planului formal al instituþiei, ci ºi la implicaþiile generate de interesele indi- vizilor. Analizele vor încerca sã determine stimulentele pentru care actorii au ales sã formeze instituþia dar ºi sã o menþinã. În analiza instituþiilor ca echilibre, indivizii ºi instituþiile conteazã în aceeaºi mãsurã pentru cã împreunã îºi dau concursul la formarea ºi, mai ales, menþinerea echilibrului. Acest model de analizã este util pentru a explica fundamentele unei instituþii (de ce aleg oamenii sã punã bazele unei instituþii, pentru ce stimulente) sau slãbiciunea unui aran- jament instituþional. Sã luãm exemplul regulamentului de funcþionare a Camerei Deputaþilor. Conform acestu- ia, în cadrului Camerei funcþioneazã comisii permanente. Acestora, pe lângã analiza ºi dezba- terea proiectelor de lege din domeniu, le revine rolul de a controla activitatea instituþiilor sub- ordonate parlamentului. De pildã, Comisiei de culturã îi revine rolul de a controla activitatea instituþiilor de artã ºi culturã atât prin avizul pe care îl dã numirii de cãtre Parlament în funcþii de conducere a acestor instituþii subordonate Parlamentului, cât ºi prin obligativitatea acesto- ra de a depune raportul de activitate anual. Dacã raportul de activitate este respins, aceasta atrage demiterea conducerii instituþiilor subordonate (de pildã, Consiliul de Administraþie al ICR sau al Radio-ului public). Dar practica parlamentarã în aceste comisii a arãtat cã ordinea de zi poate fi manipulatã astfel încât prezentarea raportului de activitate fie sã se amâne, fie sã se citeascã cu prioritate – în funcþie de interesele politice ale coaliþiilor politice din cadrul Comisiei. Sã presupunem cã avem urmãtoarea componenþã cu pondere de vot în Comisie: un partid dominant Q cu 40%, al doilea partid X cu 32% , un alt partid sau alianþã politicã Y cu 15%, al patrulea Z cu 11% ºi al cincilea grup, P, cu 2% . Pentru ca ºedinþa comisiei sã se þinã, este nevoie de un cvorum de 2/3 din numãrul membrilor, în timp ce, pentru ca raportul unei insti- tuþii sã fie aprobat sau respins, este nevoie de 50 %+1 din numãrul de voturi al celor prezenþi, în condiþii de cvorum. În aceste condiþii, dacã grupul Q alãturi de grupul Z doresc sã voteze împotriva unui raport de activitate a unei instituþii subordonate ºi, astfel, sã genereze schim- barea consiliului de administraþie, ei vor putea sã aplice aceastã strategie doar dacã ºedinþa comisiei se constituie legal cu un cvorum de 2/3 din numãrul total al membrilor comisiei. Însã Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 33 Q ºi Z împreunã nu pot asigura cvorumul, astfel cã, dacã strategia grupurilor politice Y ºi X este sã blocheze formarea cvorumului pentru a amâna demiterea conducerii instituþiei, strate- gia grupurilor Q ºi Z va eºua. Se observã cu strategia lui P ne este indiferentã în ecuaþie, pen- tru cã nu are o pondere decisivã. Odatã cu blocarea ºedinþelor de comisie, Y ºi X blochezã în- treaga activitate a comisiei parlamentare, temporizând, în acest fel, alte hotãrâri importante pe care comisia trebuie sã le adopte în domeniul pe care îl gestioneazã (de pildã, sã aprobe un pro- iect de lege). În aceºti termeni, observãm cã funcþionarea unei instituþii depinde de interesele particulare sau de grup ale actorilor, respectiv de influenþa acþiunii lor colective. Altfel spus, activitatea formalã a instituþiei parlamentare (constituirea ºedinþelor comisiilor parlamentare, aprobarea proiectelor de lege în comisii etc.) este influenþatã de modul în care interacþioneazã diferitele coaliþii formale sau nonformale în care se angajeazã parlamentarii. Funcþionarea in- stituþiei poate fi deturnatã în favoarea unor interese politice. Folosind argumentaþia lui Downs (1957, 36), orice încercare de a construi o teorie a guvernãrii care nu include motivaþiile ºi in- teresele decidenþilor este inconsistent cu abordarea economic, deci cu idea de eficienþã inti- tuþionalã. Guvernele ºi parlamentele sunt instituþii conduse în mod concret de oameni care sunt constrânºi la nivel normativ. Drept consecinþã, o abordare care sã þinã cont de aceste aspecte poate fi integratã într-o teorie generalã a echilibrelor ºi care va arãta, în analiza instituþiilor politice, cum sunt influenþate instituþiile, în mod practic, de interesele egoiste ale indivizilor. Downs subliniazã cã, pentru partide, formularea de politici se face strict pentru obiectivul de a câºtiga voturi, iar cei care candideazã la funcþii publice nu o fac pentru a formula anumite tipuri de politici ori strategii predefinite de politicã, ci pentru a servi unor interese particulare sau de grup ºi a rãmâne în funcþii. Activitatea asociatã funcþiei publice este influenþatã de alte variabile, cum ar fi prestigiul funcþiei deþinute sau câºtigurile proprii sau de grup, astfel cã efi- cienþa generalã a unei instituþii este influenþatã de acest factor (care poate fi numit, generic, in- teresul raþional al actorului decident) într-o mãsura mai micã sau mai mare, în funcþie de con- strângerile formale asupra actorilor cu putere. Conform lui Downs (1957, 137), aceste date ne conduc la urmãtoarea ipotezã. Într-o democraþie, funcþia socialã a guvernului de a formula politici publice optime din punct de vedere social, prin care sã fie eficient, este secundarã in- tereselor actorilor politici care formeazã guvernul. Aceºtia încearcã, în primul rând, sã îºi max- imizeze voturile sau sã facã în aºa fel încât sã rãmânã în funcþie fãrã costuri electorale ºi abia apoi sã fie competitivi în funcþia publicã. În acest punct se desparte analiza economicã a insti- tuþiilor politice de cea a pieþei. Dacã firmele tind sã producã la nivel optim din punct de vedere social ºi sã fie, astfel, eficiente, în legãturã cu instituþiile politice nu putem pleca a priori de la aceeaºi ipotezã. Un alt exemplu, legat de percepþia asupra corupþiei, poate fi analizat din urmãtorul unghi. Un studiu asupra practicilor de corupþie ºi anticorupþie în rândul tinerilor (Asociaþia Pro Democraþia, 2010) relevã faptul cã în România avem “corupþie fãrã corupþi”. În timp ce peste douã treimi din respondenþi condamnã corupþia ca fenomen endemic, un procent semnificativ dintre aceºtia recunosc ºi descriu o relaþie informalã între profesor ºi elev, intermediatã de pãrinte, care poate fi uºor înscrisã în actele de corupþie mascatã, deoarece are repercursiuni asupra tratamentului preferenþial la clasã. Rezultatele studiului aratã cã actorii pot stabili re- guli informale, în paralel cu cele formale. Acestea pot fi regulile în uz de care se folosesc in- divizii, pe care Ostrom le diferenþiazã de regulile formale. Iar, în acest caz, corupþia joacã rolul unei instituþii informale care o submineazã pe cea formalã, a integritãþii, a anticorupþiei. Pro- fesorii ºi pãrinþii stabilesc structuri de interacþiune paralele, diferite de cele formale. În cazul Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 34 de faþã, aceºtia au identificat activitatea de meditaþii în particular, pentru care au stabilit o util- itate (potrivit rãspunsurilor majoritãþii – elevii meditaþi nu vor avea probleme cu profesorul, la clasã). Nu se poate vorbi despre o constrângere din partea profesorului, deoarece, în aproape toate cazurile analizate, pãrinþii sunt cei care iniþiazã acest act pentru pregãtirea suplimentarã a elevului, cu mizã diferitã (note bune la clasã) de cea formalã (pregãtirea elevului). Se observã, astfel, diferenþa conceptualã dintre regulile formale ºi regulile în uz. Acestea se pot suprapune sau, din contrã, pot fi diferite. În cazul de faþã, subiecþii intervievaþi întreþin o regulã informalã, care submineazã regula formalã. Regula în uz, cea informalã, este radical di- feritã de cea formalã. Aceasta relevã importanþa reprezentãrii publice a instituþiilor ºi aratã cã instituþiile sunt artefacte cognitiv-sociale. O instituþie este un pattern de interacþiune socialã auto-aplicatã prin reprezentarea prin consens pe care regulile o au ºi pe care actorii o cunosc, care funcþioneazã sub forma aºteptãrilor ºi convingerilor împãrtãºite despre cum ar trebui sã se desfãºoare un joc (Aoki 2011, 6). Faþã de aceasta, meritã luat în discuþie conceptul de dezirabilitate socialã a instituþiei, pe care îl folosesc în sensul descris mai sus. În termenii lui Diamond (Diamond 2000, 53) un sistem democratic are toate ºansele sã se consolideze atunci când cetãþenii sãi considerã normele, regulile ºi procedurile democratice drept “singurul joc acceptabil”(în englezã, “the only game in town”). Implicaþii ale regulilor formale ºi informale în analiza echilibrelor instituþionale În contextul expus mai sus, potrivit lui Scartascini ºi Tommasi (2009, 37) poate fi conturat un model de analizã a proceselor instituþionale politice cu douã tipuri de echilibru: unul gen- erat de procesele politice formale, în care indivizii îºi structureazã interacþiunea în funcþie de regulile formale, ºi al doilea tip, generat de interacþiunea desfãºuratã dupã reguli nonformale (proteste, ºantaj, corupþie etc.). Stabilitatea acestor echilibre este menþinutã de actorii înºiºi, care aleg sã se comporte într-un fel sau altul sau combinã douã tipuri de reguli, formale ºi in- formale, când interacþioneazã. Acest model explicã diferenþele de eficienþã instituþionalã între state care au acelaºi tip de reguli, inclusiv în ceeea ce priveºte conþinutul lor. Explicaþia este cã echilibrul este coordonat de reguli, dar depinde de interacþiunea dintre indivizi ºi de modul în care aceºtia se raporteazã la ele. În aceste condiþii, putem identifica norme sociale (sau reguli în uz, conform lui Ostrom) care contrazic normele legale. De pildã, codurile formale anticorupþie transformã artificial o realitate socialã atât timp cât indivizii particulari aplicã norme alternative (dau sau iau mitã, deºi regula le cere sã nu o facã). În linie ostromianã, pentru o raportare corectã la dinamica so- cialã, regulile sunt reguli nu pentru cã sunt declarative (sau scrise), ci pentru cã sunt efectiv în uz, astfel cã analiza cadrului instituþional trebuie sã rãspundã la întrebarea: ce tip de reguli sunt mai influente: formale sau informale? Studiile lui Guillermo O’Donnel (1992), pe cazul Americii Latine, au relevat semnificaþia unor instituþii informale al cãror input poate fi în contrapondere cu anumite instituþii formale, precum statul de drept sau democraþia reprezentativã. Instituþiiile formale pot fi subminate, chiar din interior, de instituþiile informale. Slãbirea instituþiilor formale are implicaþii directe în procesele de democratizare. Totodatã, stabilitatea instituþionalã, asumatã în majoritatea teoriilor despre instituþii, ar trebui sã devinã o variabilã, mai ales în spaþiile social-politice în curs de democratizare. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 35 Instituþiile variazã în termeni de aplicare ºi durabilitate a regulilor lor – acesta este rezul- tatul studiului lui Levitski ºi Murillo (Levitsky, Steven and María Victoria Murillo 2009, 115- 133). Dacã stabilitatea instituþionalã devine variabilã, atunci, cadrul de analizã trebuie modifi- cat în ceea ce priveºte modul în care instituþiile sunt adoptate ºi funcþioneazã. Acest rezultat se alãturã celor deja definite în studiile privind echilibrele instituþionale, care atestã stabilitatea echilibrelor punctuale, multiplicitatea ºi fragilitatea lor pe termen lung. Schema de analizã de tipul alegerii raþionale a instituþiilor tinde sã ignore ipoteza cã, une- ori, schimbarea instituþionalã reflectã o implicaþie a modificãrilor de preferinþe individuale pentru alte tipuri de instituþii. Modelul trateazã preferinþele ca fiind date ºi, implicit, instituþia devine expresia stabilitãþii acestora. Însã, principiul individualismului normativ ºi metodolog- ic completeazã schema de analizã a alegerii raþionale – aduce individul în prim plan ºi îi ur- mãreºte dinamica legitimã a preferinþelor ºi comportamentelor, ca implicaþie a raþionalitãþii sale, ce ne relevã un actor care alege permanent dacã respectã sau nu regulile, nu doar în mo- mentul constituþional, în care alege sã intre în joc dupã anumite reguli, dar ºi în timpul jocu- lui. Perspectiva instituþiilor ca echilibre relevã aceastã dinamicã instituþionalã, ilustrând inclu- siv posibilitatea indivizilor de a crea reguli informale paralele cu cele formale, atunci când nu sunt satisfãcuþi cu eficienþa instituþiilor formale. În acest punct, se observã superioritatea ex- plicativã a cadrului instituþiilor-echilibre. Acesta permite vizualizarea dinamicii intra-insti- tuþionale, relevând influenþa regulilor informale asupra eficienþei instituþionale ca rezultantã a alegerii raþionale a individului de a respecta, încãlca, completa sau înlocui regula formalã. O’Donnel include pentru prima oarã în analiza instituþionalã instituþiile informale ºi le ur- mãreºte influenþa în cadrele instituþionale formale (1996). În plus, aratã impactul acestora asupra eficienþei instituþiilor formale. Pe baza analizelor efectuate în statele latino-americane, O’Donnel deduce conchide cã statele dezvoltate sunt caracterizate de o structurã instituþionalã formalã stabilã, în timp ce statele în curs de dezvoltare ºi democratizare, de o structurã insti- tuþionalã mai slabã, deseori subminatã de pregnanþa unor instituþii informale competitoare, ale cãror norme preseazã în contra normelor formalizate, scrise. Aºa cum observã Schmitter ºi O’Donnel (1986), cele mai multe dintre procesele de insti- tuþionalizare din timpul tranziþiei spre democraþie în statele post – comuniste sunt vulnerabile ºi caracterizate de incertitudine relativ la distribuþia autoritãþii ºi preferinþele actorilor, respec- tiv de o disjuncþie între cei care scriu legea ºi deþinãtorii de facto ai puterii. A doua situaþie este vizibilã atunci când, la elaborarea legislaþiei ºi deciziilor formale, preferinþele unor actori cheie sau ale unor persoane înzestrate cu drept de veto sunt ignorate sau influenþa acestora este sube- valuatã. Cele mai dramatice efecte ale unei astfel de incongruenþe din momentul alegerii con- stituþionale sunt vizibile în conflictele ulterioare dintre pãrþi. Elkins, Ginsburg ºi Melton (Elkinks, Ginsburg ºi Melton 2009) observã cã, în astfel de cazuri, actorii, instituþiile, grupurile cu influenþã informalã submineazã procesele instituþionale formale încã de la crearea instituþi- ilor. De pildã, în ciuda faptului cã guvernelele sau parlamentele sunt înzestrate cu autoritate le- gitimã conferitã prin procese electorale democratice, decidenþii acestor instituþii pot fi influ- enþaþi sau subminaþi de actori fãrã un rol formal dar cu influenþã informalã – cum ar fi grupurile de lobby, armata, Biserica º.a. De aceea, în condiþiile unui decalaj între instituþii ºi pãrþile rel- evante interesate, instituþiile tind sã fie slabe încã de la crearea lor. Acestea sunt departe de a ilustra un echilibru sau de a fi capacitate sã impunã norme ºi reguli puternice. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 36 Echilibre, reguli ºi preferinþe individuale Perspectiva echilibrelor relevã modul în care actorii cu o raþionalitate limitatã, cu obiective ºi interese proprii, proiecteazã, în baza interacþiunii cu ceilalþi actori, o structurã instituþionalã de naturã sã furnizeze fiecãruia suficiente motivaþii încât sã nu o submineze ci, din contrã, sã contribuie la perpetuarea ei. Spre exemplu, este comun acceptat ca, în trafic, maºinile sã cir- cule pe partea dreaptã, iar circulaþia maºinilor pe partea stângã constituie reguli alternative (spre exemplu, ºoferii cu experienþã sau cei care circulã cu vitezã folosesc banda stângã, în timp ce începãtorii sau cei care circulã cu vitezã redusã, pe banda dreaptã). Aceste reguli nu sunt neapãrat reguli scrise în codul rutier, cât reguli informale sau norme. Cu toate acestea, funcþioneazã ºi putem vorbi de un echilibru în privinþa strategiilor adoptate de participanþii la trafic. Cele douã reguli au rol de a orienta ºoferii, dar nu au caracter formal obligatoriu, astfel cã participanþii la trafic se coordoneazã de bunãvoie ºi prin comportament, creeazã aºteptãri de comportament similar din partea celorlalþi ºoferi. Se observã cã regulile funcþioneazã atât orientativ, în sensul de coordonare a acþiunilor ac- torilor, cât ºi prin însuºi comportamentul aºteptat de la ceilalþi, miza lor constituind nu neapãrat conþinutul, ci motivaþia pe care o genereazã. Logica se aplicã ºi în cazul instituþiilor statului, care, în afarã de de constrângerea pe care o exercitã asupra actorilor în baza atributului coerci- tiv exclusiv de care beneficiazã, cetãþenii au anumite aºteptãri de la instituþii. Ei nu sunt obli- gaþi sã se supunã unor reguli fãrã o motivaþie (ca expresie a alegerii raþionale), altminteri, reg- ulile ar fi impuse, ºi nu ar mai fi rezultatul alegerii. În schimb, instituþiile ca „reguli ale jocului din societate” desemneazã strict constrângerile proiectate de actori pentru a orienta interacþi- unea umanã (North 1990, 3). Deºi unii considerã cã regulile sunt formale, iar, prin urmare, toate instituþiile sunt formale, North (1995) clarificã instituþiile în termeni de constrângeri pe care oamenii le impun asupra interacþiunii umane (North 1995 15). Termenul de constrângere include atât reguli formale ºi informale sau reguli ºi norme. North (1997) revine asupra definiþiei ºi aratã cã instituþiile sunt regulile jocului dintr-o societate (North 1998, 6). Instituþi- ile includ atât regulile formale, explicite, scrise (constituþia, legile), cât ºi constrângerile infor- male precum convenþiile ºi normele. North susþine cã regulile formale sunt adoptate de o co- munitate politicã, în timp ce normele ºi convenþiile „aparþin unei moºteniri pe care o putem numi culturã” (North 1997, 37). Putem diferenþia, astfel, între reguli formale sau juridice im- puse de ordinea juridicã , respectiv norme, al cãror caracter este informal ºi sunt impuse de co- munitate, grup sau apropiaþi care imputã costuri unei persoane, în cazul în care aceasta nu pro- cedeazã ca ei. Dincolo de nuanþele teoretice, abordarea centralã a lui North se bazeazã pe ideea cã regulile ºi instituþiile au o structurã formalã ºi prescriu comportamentul actorilor. Concluzii Echilibrele instituþionale sunt fenomene dinamice, care nu pot face obiectul predicþiilor strict prin apelul la regulile formale proiectate. În acest articol a arãtat cã, exclusiv pe baza re- gulilor, nu poate fi anticipatã dinamica ºi impredictibilitatea preferinþelor, în termenii lui Shep- sle (Shepsle 1989, 141). William Riker conchide cã modelele dezvoltate de Black, Newing ºi Plott subliniazã toate caracterul restrictiv al condiþiilor de atingere a echilibrului – aproape „in- existente virtual” (Riker 1980, 442). Chiar dacã sunt realizate condiþiile de echilibru, un actor individual de care depinde echilibrul îºi poate disimula oricând preferinþa. Am vãzut aceasta Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 37 în exemplul funcþionãrii comisiei parlamentare, care genereazã un echilibru diferit de cel proiectat prin regulile formale. Aceasta aratã raritatea echilibrelor în afara regulilor formale, dar ºi dificultatea de a le menþine strict în cadrul regulilor formale – chiar atunci când sunt sat- isfãcute condiþiile prevãzute. Astfel cã, echilibrul este dependent de cel puþin trei variabile: motivaþia (dependentã de utilitatea ºi eficienþa perceputã faþã de instituþie, de contextul alegerii individuale de a respecta sau nu regula, sau de a respecta alte reguli) actorului de a respecta regulile instituþionale, constrângerea exercitatã de reguli asupra actorului în ceea ce priveºte încãlcarea regulilor ºi posibilitatea actorilor de a iniþia schimbarea regulilor sau de a folosi re- guli informale alternative. Referinþe Aoki, M. (2011). Institutions as Cognitive Media Between Strategic Interactions and Individual Beliefs. Jour- nal of Economic Behavior and Organizations, 79(1-2), 29-34. Crawford, E.S., Ostrom, E. A grammar of institutions. The American Political Science Review, Volume 89, Issue 3 (1995). Diamond, L. (coord.) (2004) Cum se consolideazã democraþia. Iaºi, Polirom. Downs, A. (1957). An Economic Theory of Political Action in a Democracy. The Journal of Political Econo- my, 65(2), 133-150. Elkinks, Z., Ginsburg, T. & Melton J. (2009). The Endurance of National Constitutions. New York: Cambridge University Press. North, D. &Weingast, B. (1989). Constitutions and Commitment: The Evolution of Institutions Governing Pu- blic Choice in seventeenth-century England. The Journal of Economic History, Cambridge University Press, 49(04), pp. 803-832. North, D. (1990). Institutions, Institutional Change and Economic Performance, Cambridge: Cambridge Uni- versity Press. North, Douglas „Prologue” în The Frontiers of the New Institutional Economics, editat de John N. Drobak ºi John V. C. Nye (San Diego and London: Academic Press, 1997): 6. Ostrom, E. (1990). Governing the commons, Cambridge: Cambridge University Press. Riker, W. H. (1980). Implications from the Disequilibrium of Majority Rule for the Study of Institutions. American Political Science Review, 74(2), 432-446. Schimmter, P. and O’Donnel, G. Transitions from the Authoritarian Rule. Tentative Conclusions about Uncer- tain Democracies. (The Jon Hopkins University Press, Baltimore and London 1986). Searle, J.R. (2005).What is an institution?. Journal of Institutional Economics, 1(1), 1-22. Shepsle, K.A. (1989). Studying Institutions. Some Lessons from the Rational Choice Approach. Journal of Theoretical Politica, 1(2), 131-147. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 38