Perspective_politice_2017_decembrie.qxd Populismul periferic – cazul României dupã 2016 Abstract: Romania didn’t need an economic crisis for populism to take root. Unlike western Euro- pean states, which only recently have been confronted with the populist phenomenon, in Romania pop- ulism has been present ever since the beginning of the post-communist period. The question which I will try to answer in this article is the following: how did the largest political party in Romania end up with a populist agenda? More generally, why do the peripheral areas of the global economy give birth to pop- ulism inside the political structures which already hold power, while in the central areas populism takes the form of outsider movements which challenge those who already have power? I will show that the populism of the Social Democratic Party in Romania is based on the tensions which arise between cen- tral and peripheral areas in the capitalist world economy, by identifying an elite both outside and inside the country, but which benefits from the support of the outside elite. I will talk about the “parallel state”, introduced in the public discourse by the PSD, and what role it holds in propagating a populist message. Keywords: populism; periphery; Romania; capitalist world economy; elites Introducere În România nu a fost nevoie de o crizã economicã care sã dea naºtere populismului. Condiþiile pentru populism au fost aici încã din momentul în care a avut loc schimbarea de regim din 1989. Spre de- osebire de statele europene occidentale, care abia recent s-au confrun- tat cu fenomenul populist, în România populismul a fost prezent încã de la începutul perioadei post-comuniste. Iar dacã în occident acesta a fost mereu folosit ca un instrument al celor care contestã sistemul po- litic, în România el existã chiar ºi în Partidul Naþional Liberal (PNL) ºi Partidul Social Democrat (PSD). Cu alte cuvinte, putem vorbi de un populism main- stream practicat de cele mai mari partide au- tohtone, partide care au fost în mod constant la putere în ultimii 28 de ani. Dar din moment ce populismul presupune, dupã cum spune Cas Mudde, o opoziþie între popor ºi o elitã (sau mai multe) atunci cum pot susþine marile partide cã luptã împotriva elitei (în numele poporului) dacã ele sunt cele care au acces la instrumentele puterii? Cas Mudde oferã el însuºi un rãspuns la aceastã întrebare, ºi anume cã nici nu conteazã dacã cei care practicã discursul populist sunt sau nu la putere pentru cã terme- nul „elitã” este la fel de gol de conþinut ca ºi „popor” ºi poate fi umplut de semnificaþie în funcþie de o anumitã ideologie gazdã. „Elitele” pot fi politice, economice, culturale sau chiar mass-media (Mudde, 2004). În cazul discursului populist practicat de PSD, partid care deþine majoritatea parlamentarã alãturi de Partidul Alianþa Liberalilor ºi Vlad Bujdei-Tebeica, Drd Facultatea de ªtiinþe Politice, ªcoala Naþionalã de Studii Politice ºi Administrative, vlad.bujdei@yahoo.com Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 53 Democraþilor (ALDE) din decembrie 2016, totul a culminat cu (re)lansarea1 în spaþiul public a sintagmei „stat paralel” în anul 2017. Aceasta presupune existenþa unor instituþii care împiedicã partidul aflat la guvernare sã implementeze programul în baza cãruia a câºtigat alegerile din urmã cu un an. Pentru a putea rãspunde la întrebarea enunþatã mai sus îmi propun sã abordez o perspectivã criticã asupra relaþiilor economice dintre state. Mai specific, voi aborda la relaþia dintre centru ºi periferie ºi cum aceastã relaþie întãreºte populismul în periferiile sistemului economic glob- al, acesta luând naºtere în interiorul marilor partide care deþin puterea. Ca punct de plecare în acest demers voi folosi teoria lui Immanuel Wallerstein referitoare la sistemele mondiale. Trãind într-o lume în care statele creeazã puternice legãturi economice, de stabilitatea cãrora depind inclusiv state care par mult prea îndepãrtate pentru a fi afectate (precum în cazul ieºirii Marii Britanii din Uniunea Europeanã), consider cã pentru a înþelege aceastã relaþie dintre cen- tru ºi periferie trebuie sã pornim de la a înþelege procesele de producþie care stau la baza aces- tui sistem. Întrebarea la care voi încerca sã rãspund în acest articol este urmãtoarea: cum a ajuns cel mai mare partid politic din România sã practice un discurs populist? Mai general, de ce în zonele periferice ale economiei mondiale populismul se naºte în structurile politice care deþin deja puterea, în vreme ce în zonele centrale populismul ia forma miºcãrilor de contestare a celor ce deþin puterea? Voi începe lucrarea prin a face o introducere în introduce teoria lui Wallerstein, privind sis- temele mondiale pentru a arãta cã apariþia ºi evoluþia populismului este influenþatã ºi de locul pe care o anumitã regiune îl deþine în cadrul economiei mondiale capitaliste. Voi argumenta de ce consider cã acesta este cadrul teoretic cel mai potrivit pentru a explica de ce existã diferenþe în felul în care populismul apare în anumite societãþi. Pornind de la explicarea conceptului de sistem mondial, mã voi concentra apoi pe o formã particularã a acesuia ºi anume economia mondialã. Însã, înainte de a discuta despre felul în care apariþia populismului este influenþatã de re- laþia dintre centru ºi periferie, mai întâi trebuie sã clarificãm ce înþelegem prin populism. Cass Mudde defineºte populismul ca fiind „o ideologie care cosiderã cã societatea este împãrþitã în douã grupuri omogene ºi antagonice – poporul «pur» împotriva elitei «corupte» – ºi care susþine cã politica ar trebui sã fie o expresie a voinþei generale (volonté générale) a poporului.” (Mudde, 2004) Aceastã definiþie ilustreazã faptul cã populismul este în primul rând o formã de contestare a puterii politice, deoarece identificã o rupturã între guvernanþi ºi guvernaþi. Poporul simte cã nu mai este reprezentat de elita care ar trebui sã împlineascã voinþa generalã prin pro- cesul politic. Astfel, miºcãrile populiste îºi propun sã reprezinte interesele poporului (mai spe- cific, dorinþa de a racorda la loc instituþiile politice la voinþa popularã) prin contestarea elitei care s-a îndepãrtat de funcþia sa reprezentativã. Un alt pas important pentru a contextualiza discuþia cu privire la situaþia României este ar- gumentarea rolului pe care aceasta îl joacã în economia mondialã capitalistã, ºi anume de stat aflat la periferia sistemului economic. În acest sens, Mihail Caradaicã susþine cã pentru a putea discuta despre periferializarea României nu este nevoie sã ne uitãm mai departe de procesul tranziþiei la economia de piaþã (Caradaicã, 2015). Prin mãsurile implementate, România a ajuns în poziþia în care majoritatea companiilor responsabile pentru jumãtate din exporturile României din anul 2011 erau subsidiare ale unor multinaþionale (Ban, ), lucru care ilustreazã întocmai poziþia perifericã pe care România o deþine în Uniunea Europeanã din moment ce aceastã situaþie aratã cã plusvaloarea se întoarce în þara de origine a capitalului strãin. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 54 Pentru a ilustra specificitãþile populismului periferic voi folosi ca studiu de caz apariþia populismului în România. Consider cã cel mai relevant actor pentru argumentul meu este Par- tidul Social Democrat, care, încã din formele sale timpurii (FSN ºi PDSR), a practicat un dis- curs ideologic populist. Un bun exemplu în acest sens îl oferã Þãranu ºi Nicolescu , care argu- menteazã cã primul discurs populist din România i-a aparþinut Preºedintelui de la acea vreme, Ion Iliescu. Acesta ºi-a construit o platformã politicã prin „mobilizarea societãþii împotriva capitalului strãin ºi a capitaliºtilor (ºi, politic, împotriva Românilor de succes din diaspora care s-au întors acasã ºi au încercat sã urmeze o carierã politicã, precum în cazul lui Ion Raþiu) prin formularea a ceea ce poate fi numit în termeni Leniniºti a sloganului miºcãrii: „noi nu ne vin- dem þara!” ºi direct þintit cãtre repatriaþii mai sus menþionaþi: „voi n-aþi mâncat salam cu soia!” Aceastã miºcare fondatoare poate fi argumentabil vãzutã ca fiind originea opoziþiei/conflictu- lui specific dintre aºa numita „clasã politicã” ºi „poporul” care încã structureazã imaginarul ideologic populist din România pânã în ziua de astãzi.” (Þãranu ºi Nicolescu, 2017, p. 61). Relaþia centru-periferie Wallerstein traseazã originile economiei mondiale capitaliste în Europa secolului al XVI- lea, la începuturile epocii coloniale. (Wallerstein, 1974, p. 80) Procesul de colonizare a jucat un rol extrem de important în integrarea celor mai îndepãrtate regiuni geografice în circuitul capitalist european. De aici îºi are originile inclusiv sistemul interstatal, compus la început din state care erau fie suverane, fie coloniale. Aceastã extindere a economiei capitaliste se datore- azã, dupã cum am spus în prima parte, motorului sistemului capitalist, ºi anume acumularea continuã de capital. Colonizarea nu a însemnat altceva decât extinderea ºi crearea de zone per- iferice pentru centrul economic european. „Pe mãsurã ce economia mondialã se întindea în timpul istoric drept consecinþã a nevoilor interne, ea „încorpora” noi zone în diviziunea muncii a economiei mondiale. Aceste zone care erau încorporate aveau desigur structuri politice foarte diferite la momentul încorporãrii. Ele variau de la imperii mondiale în prealabil autonome cu administraþii puternice centralizate ºi cu moºteniri istorice lungi la o extremã pânã la bande de vânãtori ºi culegãtori fãrã stat la cealaltã.” (Wallerstein, 1974, p. 80) Din cauza varietãþii zonelor proaspãt încorporate în lanþul de producþie capitalist, statele centrale au încercat mereu sã modeleze noii membri ai sistemului astfel încât sã nu interfereze cu fluxul de producþie al comoditãþilor dar sã contribuie în acelaºi timp la facilitarea lui (Wallerstein, 1974, p. 80). Ca exemplu de astfel de proces putem sã ne uitãm la întreaga Eu- ropã de Est, dupã cãderea comunismului. Statele occidentale au încercat pe cât posibil sã in- fluenþeze tranziþia celor din Est cãtre forme de guvernãmânt care se înscriau în tiparul democraþiilor occidentale. În acelaºi timp, imperativul economic dicta ca aceste state sã fie în- corporate cât mai repede în economia neoliberalã occidentalã prin implementarea de mãsuri care aveau ca scop periferializarea lor. Mecanismul folosit pentru de statele europene pentru a stimula fostele state comuniste sã se integreze a fost chiar aderarea la Uniunea Europeanã. Caradaicã explicã acest proces în felul urmãtor: „tranziþia la neoliberalism de care tocmai am vorbit poate fi privitã din douã puncte de vedere: ca singura modalitate viabilã de a relansa economiile statelor din Europa de est ºi de a le adapta la cerinþele pieþei europene ºi globale, dar ºi ca un mijloc prin care statele din est au fost „colonizate” de capitalul european ºi transnaþional – fiind transformate astfel într-o periferie a Europei.” (Caradaicã, 2015, p. 248). În esenþã ambele perspective despre care vorbeºte Caradaicã exprimã acelaºi lucru, ºi anume încorporarea de noi zone geografice în circuitul capitalului economiei mondiale. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 55 Pentru a înþelege mai bine dinamica dintre centru ºi periferie, este necesar sã ne uitãm la rolul pe care diviziunea muncii îl joacã între ele . „Diviziunea (muncii) nu este numai funcþion- alã, ci ºi geograficã. Altfel spus, sarcinile economice nu sunt egal distribuite în sistemul mon- dial. […] În mod predominant, ea este o funcþie a organizãrii sociale a muncii, ºi anume a unei organizãri care evidenþiazã ºi legitimeazã capacitatea anumitor grupuri ale sistemului de a ex- ploata munca altora, adicã de a-ºi însuºi o parte a surplusului.” (Wallerstein, p. 282) Din aceastã explicaþie putem observa raportul inegal dintre centru ºi periferie, din moment ce cen- trul este cel care apropriazã surplusul produs în periferie. În paralel cu polarizarea economicã are loc ºi polarizarea politicã dintre statele aflate în zonele de centru ºi cele în zone periferice. Statele sunt puternice în mãsura în care maximizeazã condiþiile pentru producerea profitului de cãtre întreprinderile sale, în cadrul economiei mondiale. „Statele în care au loc activitãþi de tip centru dezvoltã aparate de stat relativ puternice care pot promova interesele burgheziei lor, mai puþin prin protecþie (mecanism al celor mediu-puternice cãutând sã fie mai puternice) decât prin prevenirea altor state de la a-ºi ridica bariere politice în calea profitabilitãþii acestor activitãþi. În general, statele cautã sã modeleze pieþele globale în feluri care promoveazã in- teresele unor antreprenori în detrimentul altora.” (Wallerstein, p. 17). Aici intervine ºi punctul critic: în momentul în care interesele burgheziei devin interesele statului, iar conºtiinþa de clasã devine conºtiinþa naþionalã. Actorii politici folosesc statul pentru a determina douã probleme cheie, în termeni de politici de stat: a) „regulile de guvernare a relaþiilor sociale de producþie, care afecteazã în mod critic alocarea plusvalorii”, ºi b) „regulile de guvernare a fluxului dinãuntrul ºi dincolo de frontiere a factorilor de producþie – capital, comoditãþi ºi muncã – care afecteazã în mod critic structura preþurilor de pe pieþe.” (Wallerstein, p. 31) Din aceste douã elemente observãm importanþa pe care statele o joacã în promovarea intereselor burgheziei atât la nivel statal cât ºi interstatal. Schimbãrile în alocarea plusvalorii ºi în structura preþurilor de piaþã influenþeazã competi- tivitatea producãtorilor particulari ºi, astfel, nivelul lor de profit. „Statele sunt cele care fac reg- ulile acestea, dar ºi cele care intervin în procesele altor state (mai slabe) când cele din urmã încearcã sã facã regulile dupã propriile preferinþe.” (Wallerstein, p. 31). Populismul la putere în România În clipa în care PSD a început sã implementeze politici care sã îndeplineascã promisiunile electorale referitoare la creºterea veniturilor minime au apãrut în spaþiul public ºi comentari- ile care caracterizau aceste mãsuri ca fiind „populiste”. Faptul cã politici publice care au ca scop întãrirea statului bunãstãrii sunt considerate „pomanã electoralã” este îngrijorãtor, dar ceea ce este ºi mai îngrijorãtor este cã pare sã existe un grad ridicat de confuzie în discursul public din România, ºi nu numai, cu privire la ce înseamnã de fapt populismul. În aceastã situ- aþie particularã, se pare cã termenul „populist” este folosit pentru a descrie orice încercare a unui actor politic de a câºtiga capital electoral, sau „popularitate”. Chiar ºi politicienii se acuzã între ei cã sunt „populiºti” atunci când cred cã adversarii lor încearcã sã îºi convingã electorat- ul prin propunerile lor. Cu alte cuvinte, ne aflãm în punctul în care orice mesaj electoral poate fi considerat „populist” doar pentru cã încearcã sã atragã voturi. Ceea ce goleºte complet de sens acest cuvânt, din moment ce, prin definiþie, orice actor politic îºi propune sã câºtige un procent cât mai mare din voturi. Dacã ar fi sã ducem acest raþionament pânã la capãt, ar însem- na, spre exemplu, cã ºi un partid liberal care-ºi propune sã stimuleze mediul de afaceri este Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 56 populist dacã oferã subvenþii pentru întreprinderile mici ºi mijlocii, deoarece acela este elec- toratul a cãrui favoare îºi doresc sã o câºtige. Datã fiind aceastã stare de confuzie, cred cã este necesarã o recapitulare a literaturii ce stu- diazã subiectul populismului care sã ne ajute sã cãpãtãm înþelegere mai profundã a acestui ter- men, iar prin asta sã îi redãm utilitatea. Aºadar, pentru a putea sã extragem orice înþelegere din folosirea conceptului „populism”, în primul rând trebuie sã aruncãm o privire mai minuþioasã ºi metodicã în demersul de a-l defi- ni, ºi sã evitãm capcanele uºoare puse în calea noastrã de discursul public. În vreme ce con- ceptul este folosit în mod eronat pentru a descrie actori politici în cãutare de popularitate, în realitate acesta descrie o înþelegere particularã a relaþiei dintre popor, ca ºi corp suveran, ºi elita care deþine puterea (fie aceasta politicã, economicã sau culturalã). Aceastã relaþie reprezintã cheia înþelegerii relaþiei dintre populism ºi democraþie, ºi a tensiunilor care existã între cele douã. Deoarece populismul se preocupã, în primul rând, cu suveranitatea poporului, actorii populiºti se vãd ca un instrument prin intermediul cãruia puterea este luatã din mâinile elitei ºi redatã poporului. În acest context, tensiunile apar în cadrul democraþiilor liberale din cauza principiilor de control ºi echilibru (checks and balances), specifice acestora. Iar voinþa popu- larã nu face excepþie de la acest principiu. (Kriesi, 2014) Aceste controale ºi echilibre iau ade- sea forma unor instituþii nealese care uneori trec peste voinþa popularã, sau chiar intrã în con- tradicþie cu aceasta, pentru a putea apãra caracterul pluralitar al democraþiilor liberale. (Mudde ºi Kaltwasser, 2017) Când vine vorba de relaþia dintre centru ºi periferie, observãm un aspect particular al fenomenului populist, ºi anume faptul cã în centru acesta ia naºtere prin miºcãri politice sau civice care contestã establishment-ul politic, pe când în periferie observãm exemple care par sã nu respecte aceastã regulã. Mai exact populismul apare inclusiv în interiorul marilor partide care constituie deja elita. Acest lucru poate fi explicat prin confuzia dintre conºtiinþa de clasã ºi cea naþionalã care apare în clipa în care o clasã ajunge sã acþioneze pentru sine prin inter- mediul statului. Astfel, burghezia din periferie ajunge sã identifice în burghezia de la centru o elitã care stã în calea prosperitãþii poporului sãu, mai ales prin apelul la conºtiinþa naþionalã. Populismul apare tocmai din cauza contradicþiilor interne ale economiei mondiale capitaliste. Odatã cu cãderea regimului comunist în 1989, România a fost nevoitã sã facã ºi ea tranz- iþia la economia de piaþã. Pentru a putea sã supravieþuiascã tranziþiei, ea a trebuit sã imple- menteze o serie de mãsuri economice care sã-i asigure integrarea în economia Europeanã. România a pornit astfel un proces de flexibilizare a pieþei, cu scopul de a creºte atractivitatea în faþa investitorilor strãini. Pe de altã parte, tranziþia a avut ºi raþiuni instrumentale pentru vechile elite comuniste. Acestea au vãzut acest proces ca o modalitate de a se legitima prin renegarea trecutului comunist ºi apropierea ideologicã de Occident. Caradaicã explicã mai pe larg contextul istoric al tranziþiei post comuniste din Estul Eu- ropei, regiune în care se înscrie ºi România: „statele din Europa de Est, odatã ieºite din sfera de influenþã a URSS, au intrat sub cea de hegemonie a capitalismului occidental, unde curen- tul neoliberal câºtiga tot mai mulþi adepþi. Astfel, asupra acestora s-a intensificat o presiune venitã din partea marelui capital care viza elemente cheie privind tranziþia cãtre o economie de piaþã de tip neoliberal: privatizarea sectoarelor economice de stat, reducerea taxelor ºi proce- durilor birocratice pentru a se facilita o cât mai bunã circulaþie a capitalului sau concesionarea resurselor naturale. Fostele state socialiste aveau ca motivaþie pentru implementarea politicilor neoliberale urmãtorii factori: reducerea diferenþelor de ordin tehnologic cu occidentul ºi o vi- Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 57 itoare aderare la UE. Mãsurile s-au dovedit totuºi incapabile în a propulsa statele din fosta cort- inã de fier pe picior de egalitate cu occidentul. Dimpotrivã chiar, ele au ajuns 20 de ani mai târziu sã devinã periferia Uniunii Europene.” (Caradaicã, 2016, p. 255) Înainte de venirea crizei economice din 2008, peisajul economic din România arãta o creºtere consistentã a tuturor indicatorilor rmacroeconomici. PIB-ul a înregistrat creºteri con- stante în fiecare an în perioada 2000-2007, rata medie lunarã a inflaþiei a continuat sã scadã pânã la jumãtatea anului 2007, iar discrepanþa dintre veniturile mici ºi mari s-a ameliorat pe fondul scãterii ratei sãrãciei absolute, dar ºi a sãrãciei relative (Gherguþ, 2009, p. 27). Refor- ma economicã începutã în anul 2000 a fost marcatã de o creºtere acceleratã, având ca obiec- tiv principal aderarea la Uniunea Europeanã la 1 ianuarie 2007. Una dintre cele mai importante mãsuri economice pe care guvernarea Tãriceanu le-a luat a fost renunþarea la cota progresivã de taxare în anul 2005, ºi adoptarea cotei unice de 16%, atât în cazul veniturilor personale cât ºi în cazul profiturilor companiilor. Conform unui raport al Direcþiei Generale de Politici In- terne ale Uniunii Europene publicat în 2010, aceastã mãsurã a fãcut ca România sã devinã „statul cu cea mai micã sarcinã fiscalã din cadrul Uniunii Europene, un factor care a contribuit la creºterea sectorului privat.” 26 Un alt element important al liberalizãrii pieþei româneºti a fost dezindustrializarea care s-a fãcut prin „transformarea nucleului economic românesc într- o linie de asamblare a marilor corporaþii industriale europene” (Ban, 2014, p. 221). Cu scopul de a creºte atractivitatea pieþei româneºti în faþa capitalului strãin, un pas impor- tant a fost luat în anul 2005 odatã cu introducerea cotei unice de 16%. Acest lucru a fost cel mai clar în pragul crizei economice, în ultima parte a anului 2008, când companiile multi- naþionale erau responsabile pentru aproape douã treimi din exporturile României (Ban, 2014, p. 221). Defapt aici a rezidat cea mai mare vulnerabilitate a economiei româneºti dinainte de crizã. În încercarea de a atrage capital strãin ºi de a dinamiza economia, guvernele au creat un context în care economia româneascã depindea în foarte mare mãsurã de companii stãrine. Cornel Ban atrage atenþia asupra faptului cã „în 2011, din topul celor 100 de companii care acopereau jumãtãtate din toate exporturile, 96 erau subsidiare ale unor multinaþionale.” (Ban, 2014, p. 221) Succesul electoral de care s-a bucurat Partidul Social Democrat (PSD) atât la nivel local cât ºi naþional în anul 2016 se datoreazã ºi faptului cã acesta a folosit o retoricã populistã pentru a îºi întãri poziþia politicã. Acest fapt este interesant în sine, deoarece majoritatea teoreticie- nilor sunt de pãrere cã populismul este în primul rând un instrument al actorilor politici care vin din afara sistemului ºi îºi propun sã îl combatã. Ceea ce pare ºi mai interesant este cã, prin adoptarea acestei retorici populiste, PSD pare sã fi îngreunat orice tentativã a populiºtilor de extremã dreapta deja existenþi (precum PRM sau PRU, urmeazã sã vedem ce succes va avea alianþa celor douã ) de a cãpãta orice fel de relevanþã politicã. Dacã ne uitãm cu atenþie la discursul public pare sã existe o poziþie prevalentã cu privire la fenomenul populist, ºi anume cã acesta reprezintã o ameninþare la adresa democraþiei. Nici România nu a fost ocolitã de discuþiile privind populismul. Titluri de ºtiri care atrag atenþia asupra ameninþãrii populiste sunt folosite adesea atunci când sunt aduse în discuþie reforme economice þintite cãtre persoanele cu cele mai mici venituri. Aceste titluri au reapãrut odatã cu victoriile electorale ale PSD din anul 2016. La începutul lui 2017 PSD a fost întâmpinat cu proteste puternice, la câteva luni dupã ce a câºtigat alegerile parlamentare din decembrie 2016, din cauza iniþierii unor reforme care vizau codul penal. Cu toate acestea, strategia PSD de a face faþã valului de critici care veneau dintr- Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 58 o parte a mass-mediei ºi din partea societãþii civile a fost raportarea la votul popular care a val- idat partidul în urma alegerilor. Oricând era confruntat sã îºi justifice deciziile în faþa opiniei publice, conducerea PSD fãcea referire la votul popular proaspãt câºtigat. O parte foarte imporantã a eficienþei cu care PSD ºi-a propagat mesajele populiste în cam- paniile electorale din 2016 se datoreazã guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloº, portretizat ca fiind elitist ºi nedemocratic. În construcþia discursului sãu populist, PSD face referire la trei elemente fundamentale : (1) votul popular al celor mulþi, sãraci ºi lipsiþi de put- ere care le oferã legitimitate, (2) lupta împotriva elitei care controleazã diverse instituþii (nealese) din România, dar ºi împotriva unei elite bogate aflatã la nivel internaþional care încearcã sã influenþeze spaþiul politic autohton prin manipularea cetãþenilor ºi a mass-mediei, ºi (3) protejarea voinþei populare, care considerã cã trebuie lãsatã sã se manifeste prin referen- dumuri pe diverse subiecte identitare, precum referendumul privind schimbarea constituþion- alã a definiþiei familiei. Al doilea element al populismului PSD, lupta împotriva elitei, a luat forma unei rezoluþii adoptate de conducerea PSD în luna noiembrie a anului 2017 în care elita împotriva cãreia luptã a fost denumitã „Statului Paralel ºi Ilegitim”. „PSD constatã existenþa mai multor vul- nerabilitãþi ale statului de drept, care sunt speculate de exponenþii „Statului Paralel ºi Ilegit- im”, cu scopul de a controla discreþionar puterea politicã sau puterea judecãtoreascã. Rezultã cã „Statul Paralel ºi Ilegitim” foloseºte resursele financiare publice ºi instrumentele specifice autoritãþii de stat pentru a-i intimida, ºantaja sau a-i înlãtura pe decidenþii politici care susþin sau promoveazã modificãrile legislative menite sã readucã puterile statului în matca lor con- stituþionalã, în acord cu principiile democratice ºi cu drepturile ºi libertãþile fundamentale ale omului.”2 Cu alte cuvinte, deºi se afla la acel moment la guvernare alãturi de Partidul Alianþa Liberalilor ºi Democraþilor (ALDE), PSD susþinea cã se aflã în imposibilitatea de a îºi imple- menta programul de guvernare care fusese legitimat prin alegerile din 2016 din cauza unor in- stituþii care submineazã însuºi actul de guvernare. Cu toate acestea, nu existã nicio definiþie concretã a ceea ce PSD înþelege prin conceptul de „Stat paralel” ºi nu este identificatã în mod explicit nicio instituþie care sã facã parte din acest concept. Mai mult decât atât, este întãritã ideea cã PSD este reprezentantul poporului în conflictul cu „statul paralel”. Deºi nu existã o definire clarã a „statului paralel”, însã cel mai des el este folosit pentru a indica anumite instituþii ale ramurii juridice din România. Mai specific, Direcþia Naþionalã An- ticorupþie este cea mai vizatã atunci când vine vorba de statul paralel. Un alt aspect important de observat este cã acest concept a apãrut în perioada în care PSD a încercat din nou sã mod- ifice legile justiþiei, lucru care a dus inclusiv la atenþionãri din partea Bruxelles-ului. Ca reacþie, PSD a început sã acuze diferite instituþii juridice, susþinute de centru pentru faptul cã fac parte din sistemul de „checks & ballances”, al democraþiei liberale cã se interpun voinþei populare.3 Mai mult, cel mai recent raport din cadrul Mecanismului de Cooperare ºi Verificare subliniazã tocmai faptul cã reformele din domeniul justiþiei pe care PSD intenþioneazã sã le implementeze ar avea ca rezultat slãbirea acestor instituþii.4 Astfel, observãm cum, dincolo de retorica statului paralel, populismul PSD ajunge sã fie determinat de dinamica reliaþiei dintre centru ºi periferie în economia globalã capitalistã. Abordarea populistã folositã de PSD, combinatã cu propuneri de politici menite sã redea o parte din beneficiile sociale pierdute în urma procesului de tranziþie, au avut loc în contextul unei forþe de muncã precarizate drastic dar ºi în contextul acutizãrii discrepanþelor economice dintre clase care a pus România în penultima poziþie în clasamentul economic al statelor Europene. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 59 Concluzii Plecând de la aceastã perspectivã asupra populismului ne întoarcem atenþia cãtre contextul socio-economic al României post-comuniste pentru a observa procesul de tranziþie la econo- mia de piaþã capitalistã. Acest proces descrie foarte clar integrarea României în economia mondialã capitalistã. Mai mult decât atât, prin schimbãrile specifice care au avut loc în termeni de politicã economicã, România a fost integratã în periferia economicã a Europei. Observãm aºadar toate elementele unei economii periferice: forþã de muncã precarã, prost plãtitã ºi o piaþã dominatã de capital strãin. Cam în aceºti termeni ar putea fi rezumatã istoria tranziþiei economice a României în ultimii 28 de ani. Rezultatul ne aratã cã România se aflã pe penulti- ma poziþie în Europa la capitolul economic, condiþiile optime pentru apariþia ºi evoluþia pop- ulismului în spaþiul politic mainstream. Astfel, remarcãm rolul important jucat de Partidul Social Democrat în politica româneascã ºi felul în care acesta a integrat discursul populist încã din anii 1990. Acesta s-a poziþionat în mod constant împotriva unei elite, care a fost mereu identificatã contextual, pentru a îºi menþine poziþia, chiar dacã nu întotdeauna la guvernare, dar în mod constant în jocul de put- ere al politicii interne. Note 1 http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cex-al-psd-declaratie-de-razboi-statului-paralel-si-ilegi tim-830602. 2 https://www.politico.eu/article/brussels-wants-experts-to-vet-romanian-legal-changes/amp/. 3 https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/comm-2017-751_ro.pdf. Referinþe Ban, C. (2014). Dependenþã ºi dezvoltare – economia politicã a capitalismului românesc. Editura TACT, Cluj- Napoca. Caradaicã, M. (2015). Uniunea Europeanã în Era Neoliberalã. O Abordare Neo-Gramscianã. Editura Trito- nic, Bucureºti. Kriesi, H. (2014). The Populist Challenge. West European Politics 37(2), pp. 361-378,. Laclau, E. (1977). „Towards a Theory of Populism”. pp. 143-199. în Politics and Ideology in Marxist Theo- ry: Capitalism, Fascism, Populism. E. Laclau, New Left Books, London, 203. Wallerstein, I. (1992). Sis- temul Mondial Modern. Vol 2. Editura Meridiane, Bucureºti. Mudde, C. (2004). „The Populist Zeitgeist. Government and Opposition” 39(4). pp. 541-563. Mudde, C., Rovira Kaltwasser, C. (2012). „Exclusionary vs. Inclusionary Populism: Comparing Contempo- rary Europe and Latin America”. Government and Opposition 48(2), pp. 147-174. Mudde, C., Rovira Kaltwasser, C. (2017). Populism: A Very Short Introduction. Oxford University Press, New York, 136. Rosanvallon, P. (2008). Counter-Democracy: Politics in an Age of Distrust. Cambridge University Press, Cambridge, 350. Stavrakakis, Y., Katsambekis, G. (2014). „Left-wing populism in the European periphery: the case of SYRIZA”. Journal of Political Ideologies 19(2), pp. 119-142 Þãranu, A., Nicolescu, V.Q. (2017). „Populist-Nationalist Discourse in the European Periphery. The Case of Romania”. pp. 54-66. în Perspective Politice. Vol. 10, Nr. 1. Wallerstein, I. (1976). „A World-System Perspective on the Social Sciences”. în The British Journal of Soci- ology. pp. 343-352. Vol. 27, No. 3. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 60 Wallerstein, I. (1984). The Politics of the World Economy. The States, the movements and the civilizations. Cambridge University Press, Cambridge. Wallerstein, I. (2013). „Structural Crisis, Or Why Capitalists May No Longer Find Capitalism Rewarding”. în Does Capitalism Have a Future?. Oxford University Press, Oxford. Site-uri web http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cex-al-psd-declaratie-de-razboi-statului-paralel-si-ilegitim- 830602. http://www.ziare.com/tudorel-toader/ministrul-justitiei/bruxelles-ul-vrea-ca-modificarile-la-legile-justitiei-sa- fie-facute-de-experti-internationali-1488437. https://www.politico.eu/article/brussels-wants-experts-to-vet-romanian-legal-changes/amp/. https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/comm-2017-751_ro.pdf. Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 61 Perspective_politice_2017_decembrie.qxd 12/12/2017 9:51 AM Page 62