Perspective_politice_2016_iunie.qxd Democraþia deliberativã: schimbarea cadrului politic din România Abstract: Scopul acestei lucrãri este e a reporni discuþia despre rolul sistemelor democratice contempo- rane. Pornind de la modelul proceduralismului epistemic, teoretizat de David Estlund, mi-am propus sã privesc dezbaterile pe marginea modificãrii legii partidelor ºi cea electoralã. Prin acest lucru mi-am dorit sã scot la suprafaþã anumite puncte tari dar ºi neajunsuri ale acestui model, pentru a putea pe viitor veni cu com- pletãri. Am început prin a relua dezbaterea privind rolul democraþiei: instrumental sau procedural. Acest pas a fost important pentru a introduce necesitatea gãsirii unei poziþii de mijloc, prin prezentarea neajunsurilor celor douã roluri. Aceastã poziþie de mijloc este identificatã sub forma propusã de David Estlund, cea a pro- ceduralismului epistemic. În discuþia despre proceduralism epistemic am identificat elementele structurale ale modelului teoretic, pentru a-l putea reconstrui pe o situaþie realã. În final, am luat dezbaterile din prima jumã- tate a anului 2015 care au avut loc între decidenþii politici ºi grupul de experþi care a format Campania „Politicã fãrã Bariere”. Folosind modelul lui Estlund am scos la ivealã atât neregulile care au apãrut pe par- cursul dezbaterilor, dar ºi o serie de probleme pe care cadrul teoretic ar trebui sã le rezolve pentru a cãpãta mai multã coerenþã internã. Keywords: proceduralism epistemic, legea partidelor, legea electoralã 1. Introducere În acest articol îmi propun sã deschid o discuþie despre modelul proce- duralismului epistemic. Aceastã discuþie este importantã în contextul în care vedem din ce în ce mai multe miºcãri civice ºi/sau politice care încearcã sã revendice spaþiul politic în numele cetãþenilor. De la miº- cãrile Occupy, la miºcarea Indignados care ulterior a devenit partidul Podemos, la platforme politice anti-establishment precum cele propuse de Bernie Sanders sau Donald Trump, pânã la protestele din Bucureºti care au avut loc în urma incendiului din clubul Colectiv, vedem exemple care ne duc la concluzia cã cetãþenii nu se mai regãsesc în actuala formã a modelu- lui democratic reprezentativ. În aceastã situaþie este important sã împrospãtãm discuþia despre rolul pe care democraþia occidentalã ar trebui sã îl joace în guvernarea vieþii de zi cu zi a cetãþenilor. Este rolul democraþiei sã producã cele mai bune rezultate? Sau este mai important ca aceasta sã asigure egali- tatea opiniei ºi participãrii tuturor cetãþenilor la procesele decizionale? Modelul proceduralismului epistemic propus de David Estlund ne poa- te ajuta sã lãmurim tocmai aceste întrebãri, prin oferirea unei soluþii de mijloc care sã satisfacã ambele condiþii. Articolul de faþã îºi propune sã identifice o serie de neajunsuri ºi provocãri pe care acest model teoretic le întâmpinã prin analiza unui proces deliberativ, luând ca studiu de caz dezbaterile privind modifica- Vlad Bujdei-Tebeica Facultatea de ªtiinþe Politice, S.N.S.P.A. Master Teorie ºi Analizã Politicã, Anul II Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 37 rea Legii partidelor politice nr. 14/2013 dar ºi a Legii electorale 115/2015 ce au avut loc în prima jumãtate a anului 2015, la care au participat autoritãþile statului ºi un grup de ONG-uri din domeniul activismului civic. În prima parte voi relua pe scurt dezbaterea „epistocraþie vs. proceduralism” pentru a putea sublinia utilitatea modelului proceduralismului epistemic. Dupã ce voi adresa argumentele acestei dezbateri voi trece la prezentarea felului în care a decurs procesul deliberativ pe care îmi propun sã îl abordez. Pentru a realiza acest lucru am folosit documentele produse de orga- nizaþiile membre ale Campaniei „Politicã fãrã Bariere”. Deºi au mai existat grupuri, înainte de toamna anului 2014, care au încercat sã schimbe aceste douã legi, mã voi uita exclusiv la felul în care au decurs interacþiunile dintre Campania „Politicã fãrã Bariere” ºi comisia de cod elec- toral. Consider cã nu este relevant sã introduc în discuþie încercãrile ce au avut loc înaintea in- iþiativei „Politicã fãrã Bariere” deoarece aceastã iniþiativã este cea care a generat ºi participat la procesul deliberativ care a avut loc în prima jumãtate a anului 2015. Nu este important rezul- tatul procesului deliberativ ºi care au fost actorii care l-au influenþat, ci procesul de deliberare în sine ºi felul în care acesta s-a desfãºurat. Astfel, dezbaterile dintre decidenþii politici ºi cam- pania „Politicã fãrã Bariere” pot fi luate ca un studiu de caz în sine. Dupã aceastã scurtã prezentare voi încerca sã stabilesc cadrul unei discuþii aplicate atât pe marginea proceselor deliberative care au avut loc, cât ºi pe marginea rezultatelor produse de acestea. Este legea sub forma ei modificatã mai bunã decât cea precedentã? Este aceastã formã cea mai bunã posibilã? Ce alte elemente ar trebui sã fie luate în considerare în clipa în care încercãm sã creem un cadru de lucru pentru un model mai pargmatic de proceduralism epis- temic? (ex.: influenþele exercitate de politicieni la nivel local pentru a fi aleºi, nivelul de infor- mare al cetãþenilor cu privire la potenþialele opþiuni, noile canale de comunicare – reþele so- ciale). Acestea sunt o parte dintre întrebãrile la care îmi propun sã rãspund la partea de discuþii. La final, voi încerca sã reiau argumentele prezentate în decursul articolului în încercarea de a întãri utilitatea modelului propus de Estlund. 2. Cadru teoretic În cartea sa „Democratic Authority, A Philosophical Framework”, David Estlund pune bazele unei discuþii relevante în ceea ce priveºte rolul democraþiilor contemporane. Existã grija emer- genþei unor entitãþi apolitice, care iau parte la procesul decizional sub titulatura de „experþi”. „Criticii susþin cã guvernarea democraticã aºa cum o ºtim noi se erodeazã ca rezultat al creº- terii puterii experþilor. O expresie a acestui fapt este creºterea numãrului de corpuri de experþi cu o substanþialã putere de decizie, precum curþi, agenþii guvernamentale independente ºi bãnci centrale; alta este faptul cã parlamentele ºi instituþiile executive se bazeazã din ce în ce mai mult pe sfaturile experþilor” adaugã Catherine Holst (Holst, p. 2). ªi de aici porneºte discuþia despre scopul final al regimurilor democratice: este acesta sã ofere participare egalã tuturor cetãþenilor, sau sã sporeascã calitatea deciziilor luate în numele comunitãþii? De la bun început Estlund îºi propune sã arate de ce grijile pe care le au oponenþii la adresa implicãrii expertizei în procesul decizional sunt nefondate. Principala grijã a acestora este cã prin acordarea unei importanþe mai mari opiniilor experþilor este subminat tocmai prin- cipiul participãrii egale. Însã problema pe care Estlund o identificã nu are de-a face cu impli- carea în sine a experþilor în procesele decizionale democratice, ci mai degrabã cu ideea cã aceastã expertizã le-ar oferi acestor cetãþeni o autoritate în faþa celorlalþi, subminând însuºi Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 38 fundamentul democratic al echitãþii participative. Este scopul democraþiei sã producã politici care pot fi în general acceptate ca fiind bune, sau trebuie vãzutã prin prisma importanþei pro- cedurale inerete pe care aceasta o deþine? Discuþia de faþã începe de la dezbaterea cu privire la rolul pe care o democraþie ar trebui sã-l îndeplineascã. Voi folosi aceastã dezbatere ca sã fundamentez argumentul cã e în regulã sã aducem expertiza în planul deliberãrilor politice, deoarece nu existã riscul sã cãdem în teh- nocraþie. Vreau sã arãt cã putem evita uºor capcana guvernãrii experþilor, a celor care deþin cunoaºterea ºi, deci, care se pot apropia mult mai uºor de adevãr, practic subminând orice fel de deliberare în care sã fie angajaþi în mod egal toþi cetãþenii. În aceastã discuþie este important sã facem distincþia între douã forme de autoritate pe care democraþia le genereazã. Prima formã este cea a autoritãþii instrumentale, care oferã baza moralã a coerciþiei din perspectiva capacitãþii acesteia de a atinge scopuri politice dezirabile. Will Colish spune despre aceastã formã cã „premisele pe care proceduralismul îºi funda- menteazã autoritatea sunt procesele participative echitabile care reprezintã expresia idealului Rousseau-ian de a face participanþii sã fie atât subiecþi cât ºi autori ai legilor. A doua formã im- portantã de autoritate este cea consensualã, care este acordatã prin consimþãmântul celor care se fac subiecþi ai autoritãþii” (Colish, p. 105). Nu voi intra în aceastã lucrare în diferitele forme de consimþãmânt (tacit sau explicit), deoarece consider cã nu fac obiectul argumentãrii, astfel încât voi lucra cu definiþiile oferite de Estlund. Când vine vorba de luarea unor decizii politice putem cãdea de acord cã existã unele mai bune ca altele. Estlund foloseºte aceastã premisã ca sã arate cã, în ciuda faptului cã existã unele per- soane care cunosc mai bine care decizii ar trebui luate, acest lucru nu reprezintã în sine un argu- ment pentru impunerea autoritãþii politice (Estlund, p. 3). Aºa cum simplul fapt cã un doctor cunoaºte cel mai bine ce este de fãcut într-o situaþie de viaþã ºi moarte, asta nu înseamnã cã are automat ºi dreptul de a lua decizii în numele nostru fãrã consimþãmântul nostru (Estlund, p.3). Existã trei premise ale epistocraþiei, pe care Estlund le subliniazã: premisa adevãrului (pu- tem identifica anumite standarde normative faþã de care trebuie sã ne raportãm atunci când luãm o decizie politicã), premisa cunoaºterii (existã unii oameni care cunosc aceste standarde mai bine ca alþii), ºi cea a autoritãþii (cunoaºterea politicã normativã reprezintã un mandat pen- tru deþinerea autoritãþii politice) (Estlund, p. 30). Prima premisã este necesarã pentru a porni orice fel de evaluare politicã. A doua premisã poate fi acceptatã odatã ce o acceptãm pe prima. Din moment ce nu toatã lumea are acces egal la informaþie ºi cunoaºtere, este clar cã unii vor cunoaºte acele standarde normative mai bine decât alþii. Problema este dacã aceastã cunoaºtere le conferã automat ºi autoritatea necesarã exercitãrii puterii. Dacã se întâmplã sã cãdem în cap- cana acordãrii unei importanþe mai mari opiniilor celor mai informaþi decât alþii, a experþilor, atunci riscãm sã subminãm toatã baza democraþiei, ºi anume aceea de acces echitabil la pro- cesele de luare a deciziilor care vizeazã guvernarea vieþilor membrilor comunitãþii. Cu alte cu- vinte, riscãm sã ajungem la elitism. Pentru a rezolva aceastã problemã ºi pentru a argumenta împotriva legitimitãþii inerente a epistocraþiei, Estlund formuleazã ceea ce el numeºte cerinþa acceptabilitãþii calificate: „nimeni nu are autoritate sau putere coercitivã legitimã asupra altcuiva fãrã o justificare care sã fie ac- ceptatã de toate punctele de vedere calificate” (Estlund, p. 33). În urma acestei condiþii este deja evident de ce a treia premisã nu poate fi acceptatã. Atâta vreme cât vorbim despre demo- craþie, care are ca fundament pluralitatea opiniilor, va fi imposibil sã gãsim o poziþie unanimã care sã cadã de acord cu privire la cine ar trebui sã fie investit cu autoritate în virtutea cu- Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 39 noaºterii pe care o deþine. David Copp spune cã aceastã cerinþã este folositã pentru a demon- stra cã numai democraþiile constituþionale pot fi legitime. „Orice constituþie epistocraticã va fi respinsã de unele puncte de vedere calificate deoarece epistocraþia se bazeazã pe „comparaþii invidioase” între cei care sunt vãzuþi ca fiind suficient de competenþi sau înþelepþi pentru a de- þine puterea politicã ºi cei care nu sunt” (Copp, p. 242). Ceea ce Estlund ilustreazã în urma acestei argumentãri este cã putem în continuare sã acceptãm ideea de adevãr, în vreme ce pu- tem sã ne debarasãm de cea de epistocraþie. ªi totuºi, accepþiunea popularã este cã utilitatea democraþiei constã în faptul cã aceasta per- mite accesul egal tuturor cetãþenilor la procesele deliberative ºi de luare a deciziilor. Mulþi vãd importanþa democraþiei din perspectiva instrumentalitãþii pe care aceasta o îndeplineºte. Ea este singura capabilã sã asigure echitatea între cetãþeni din aceste puncte de vedere. Pentru a demonstra caracterul echitabil al procedurilor democratice, Estlund spune cã ele au tendinþa sã producã legi faþã de care toþi cetãþenii au un cuvânt egal de spus. Acest cuvânt este cunoscut sub forma de vot. „Fie cã e bun sau drept conform oricãrui alt standard, (rezul- tatul votului) are cel puþin asta de spus: toatã lumea a avut un rol egal în determinarea rezul- tatului. Rezultatul este echitabil în sensul cã a fost produs în urma unei proceduri echitabile (...) O procedurã poate fi echitabilã faþã de participanþi indiferent dacã ei sunt deºtepþi, bine in- formaþi sau cinstiþi.” (Estlund, p.66). Însã aici ne confruntãm cu o problemã. Dacã avem douã puncte de vedere ºi modul în care decidem care dintre cele douã puncte de vedere va fi adoptat este strâns legat de echitatea pro- cesului decizional, atunci ambele puncte de vedere vor cântãrii la fel în procesul nostru de a decide pe care îl alegem. 50-50, sau cu alte cuvinte o aruncare de monedã. Dar este evident cã alegerile politice nu urmeazã atât de habotnic principiul echitãþii procedurale, astfel încât nu putem decât sã tragem concluzia cã existã ºi alþi factori care ne ghideazã procesul decizional. Aici, spune Estlund, intervine încercarea noastrã de a introduce ºi componenta calitativã a de- ciziei. Cât de bunã este aceasta? Este clar cã o decizie trebuie luatã având în considerare ne- voile comunitãþii pe care o va influenþa. Aºadar aici intrã în joc expertiza pe care unii cetãþeni o pot aduce în procesul decizional ºi încercarea de a lua o decizie cât mai fidelã nevoilor co- munitãþii. Astfel ne putem da seama cã Estlund cautã ceva care sã evite propunerile inacceptabile dar în acelaºi timp ºi tragerea la sorþi. Dacã prima dilemã este rezolvatã cu ajutorul cerinþei de ac- ceptabilitate calificatã, a doua este rezolvatã aducând în discuþie proceduralismul epistemic ºi fãcând o paralelã între acesta ºi sistemul de juraþi din SUA. Aºa cum în cadrul acestui sistem existã niºte proceduri care sunt menite sã gãseascã verdictul corect, la fel putem identifica în so- cietate ºi alte instituþii care contribuie la succesul epistemic al sistemului democratic (Colish, 107). Esenþa proceduralismului epistemic constã în desfãºurarea echitabilã a procesului de gã- sire a rãspunsurilor corecte. Având stabilite toate elementele teoretice ale discuþiei pe care mi-am propus sã o abordez, voi trece în continuare la prezentarea unui sumar al firului evenimentelor care s-au petrecut în procesul de consultare ºi decizie cu privire la legea partidelor ºi cea electoralã, iar apoi voi dis- cuta despre aplicabilitatea elementelor teoretice pe studiul de caz ales. Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 40 3. Context În contextul alegerilor prezidenþiale de la finalul anului 2014, mai multe organizaþii s-au coa- lizat în vederea formãrii unui grup de lobby care avea ca scop modificarea Legii partidelor politice nr. 14/2013. Acest grup ºi-a desfãºurat activitatea sub denumirea „Campania Politicã Fãrã Bariere”, iar principalele douã obiective ale acestei campanii erau sã „elimine barierele administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiþionarea înscrierii listelor de partid în toate competiþiile electorale de prezentarea unui numãr de semnãturi de susþinere” ºi sã „asigure o mai mare egalitate de ºanse între partidele mari, cele mici sau nou înfiinþate ºi candidaþii independenþi.”1 Organizaþiile care fac parte din aceastã campanie au în portofoliul lor activitãþi care ilustreazã preocuparea acestora pentru promovarea drepturilor de asociere ºi participare politicã. Dintre acestea amintesc ActiveWatch, Asociaþia Funky Citizens, Asociaþia pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH, Centrul de Resurse pentru participare publicã – CeRe, sau Grupul pentru Democraþie Participativã – Plenum. Iniþial, campania „Politicã fãrã Bariere” s-a bucurat de atenþia ºi bunãvoinþa actorilor poli- tici. Aceasta a reuºit sã stârneascã dezbaterile care ulterior au dus la schimbarea formei vechi a legii într-o formã care permite acum înfiinþarea partidelor din trei membri. Lunile ianuarie, februarie ºi martie ale anului 2015 au fost cele mai productive, având loc diferite consultãri atât cu reprezentanþi din partea partidelor politice, cât ºi cu Preºedintele României. Luna ianua- rie a marcat momentul introducerii de cãtre Preºedintele Camerei Deputaþilor, Valeriu Zgonea, a legii pentru alegerea administraþiilor publice locale în mandatul Comisiei de Cod Electoral.2 ªi totuºi, tot momentumul pe care aceastã campanie îl strânsese în primele trei luni ale anului 2015, a început sã scadã în lunile aprilie ºi mai, dezbaterile ºi consultãrile fiind din ce în ce mai rare în ciuda faptului cã Comisia de Cod Electoral lucra în continuare pe atât la legea pen- tru alegerea administraþiilor publice locale cât ºi la cea pentru alegerile parlamentare. În luna iunie tot procesul consultativ s-a oprit, concluzionând cu adoptarea unei forme a legii alege- rilor parlamentare care era încã departe de forma care fusese recomandatã de organizaþiile membre ale Campaniei „Politicã fãrã Bariere”.3 4. Discuþie Studiul de caz a fost ales pentru aceastã discuþie datoritã influenþei importante pe care o are asupra felului în care funcþioneazã democraþia în cadrul unui stat. Legea partidelor ºi legea sis- temului electoral sunt principalele douã legi care determinã felul în care democraþia se com- portã. Împreunã ele dau naºtere fie unui sistem de partide care este bipartid, fie unui sistem pluripartid. Primul sistem are ca principal avantaj stabilitatea guvernãrii, pe când al doilea sis- tem asigurã o mai bunã reprezentativitate. Cum putem sã ne dãm seama care dintre aceste douã perspective asupra scopului guvernãrii este mai aproape de adevãr: stabilitatea politicã sau pluralismul (ºi implicit reprezentativi- tatea)? Colish spune cã unul dintre adevãrurile fundamentale ale democraþiei este cã puterea politicã nu trebuie folositã pentru câºtiguri proprii (Colish, p. 105). Dacã acceptãm aceastã afirmaþie înseamnã cã, dintre cele douã perspective prezentate mai presus, varianta care se apropie cel mai mult (evident nu în totalitate) de respectarea condiþiei stabilite de Copp este cea a pluralismului politic, din simplul motiv cã aceasta taxeazã mai uºor reprezentantul poli- Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 41 tic atunci când foloseºte puterea politicã în scopuri personale. Politicienii ºi partidele sunt mult mai susceptibili la a fi schimbaþi din cauza derapajelor, decât în cazul sistemelor bipartid. Din acest punct de vedere putem spune cã rezultatul deliberãrilor pe legea partidelor este unul care provoacã dezbaterea pe care o avem în faþã. ªi totuºi, ce concluzii putem trage de pe urma modului în care a decurs procesul delibera- tiv pe marginea legii fundamentale a accesului cetãþenilor la puterea politicã? Departe de a încerca sã potrivesc teoria cu ce s-a întâmplat în realitate, voi lua pe rând conceptele de bazã ale modelului proceduralismului epistemic ºi voi încerca sã le gãsesc echivalentul în studiul de caz pe care l-am prezentat. Scopul nu este de a forþa modelul sã se potriveascã cu realitatea. Un astfel de demers ar fi redundant de la bun început. Voi încerca în schimb sã folosesc acest studiu de caz pentru a identifica punctele slabe pe care modelul proceduralismului epistemic le are. O primã întrebare care trebuie adresatã de la bun început este dacã putem considera grupul de ONG-uri ca fiind „expert”, în conformitate cu cadrul teoretic în care operãm. Dacã lucrãm dupã definiþia oferitã de Catherine Holst, atunci ne va fi uºor sã vedem cã aceastã condiþie a fost întrunitã. Conform lui Holst, putem considera fãrã ezitare ca fiind expert orice persoanã care a obþinut titlul de doctor în domeniul sãu de specializare. Din acest punct de vedere putem spune cã avem experþi care lucreazã în cadrul organizaþiilor care susþin campania „Politicã fãrã Bariere”. Însã implicarea experþilor în procesul deliberativ, conform modelului proceduralis- mului epistemic, nu este importantã în sine, ci mai degrabã modul de desfãºurare a procesului deliberativ. Ce se întâmplã când autoritatea epistemicã intrã în conflict cu suveranitatea cetãþeneascã? Pe de-o parte avem un grup de experþi în politologie, sociologie, etc. care vin cu o serie de schimbãri la legea partidelor, pe de-altã parte avem un grup de parlamentari care au legitimi- tatea votului cetãþenilor. Chiar dacã grupul ONG-urilor a reclamat faptul cã schimbãrile aduse legii nu sunt substanþial diferite faþã de forma lor iniþialã, ºi prin urmare nu pot fi considerate suficient de bune, modelul proceduralismului epistemic nu ne garanteazã cã rezultatul ar fi tre- buit sã fie cel sugerat de ONG-uri. Punctul forte al proceduralismului epistemic nu stã în su- perioritatea produsului finit al procesului decizional, ci stã în echitatea procesului care poate duce la rezultate superioare. Abia din acest punct de vedere am putea spune cã avem o condiþie fundamentalã care nu a fost îndeplinitã, pentru cã politicienii au preferat sã încheie procesul deliberativ înainte de a lua o decizie, din cauza faptului cã viziunea pe care ONG-urile o aveau asupra noilor forme ale celor douã legi nu coincidea cu a lor. În ciuda acestui fapt, dezbaterile ar fi trebuit sã continue iar din feedback-ul celor douã pãrþi sã rezulte un cadru legislativ mai bun decât cel iniþial. Dar acest lucru nu face decât sã ne ilustreze cât de multe variabile pre- zintã realitatea, variabile pe care nu putem întotdeauna sã le luãm în calcul mai ales având în vedere felul în care ne construim modelul teoretic. În cazul nostru vorbim de încercarea politi- cienilor de a-ºi apãra propriile interese, ºi de a nu face competiþia electoralã mai accesibilã. Conform declaraþiilor organizaþiilor care au luat parte la dezbateri, parlamentarii ºi-au pier- dut treptat interesul pentru a mai organiza dezbateri transparente ºi pentru a permite partici- parea acestora la procesul de modificare a legii. Dupã cum am argumentat anterior, rezultatul optim ar fi fost o lege care sã întruneascã condiþiile propuse de grupul de experþi. În aceastã situaþie putem trage douã concluzii referitoare la decizia parlamentarilor referitor la forma fi- nalã a legii: fie aceºtia nu cunoºteau care era rezultatul optim (lucru puþin probabil, având în vedere faptul cã la procesul deliberativ au avut parte ºi de opiniile experþilor), fie aceºtia Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 42 cunoºteau rezultatul optim însã au decis sã acþioneze împotriva lui din alte motive. Putem specula cu privire la aceste motive, însã nu consider cã este necesar ºi nici constructiv. Ceea ce este important de reþinut este cã existã interesele personale ale decidenþilor politici care nu pot fi introduse în modelul teoretic. În schimb, am putea sã argumentãm cã, dacã presupu- nem cã parlamentarii cunoºteau rezultatul optim ºi au acþionat împotriva lui, putem conclu- ziona cã aceºtia nu întrunesc condiþia punctului de vedere calificat, ºi astfel pot fi consideraþi nerezonabili. „Cei care refuzã sã se încreadã pe un astfel de simþ comun ºi pe consensul ºti- inþific existent, se plaseazã în afara limitelor discuþiei rezonabile ºi încalcã principiul recipro- citãþii” (Moore, p. 60). 5. Concluzii Dificultatea acestei lucrãri constã în faptul cã Estlund vorbeºte despre provocãrile pe care le-ar putea întâlni proceduralismul epistemic, fãrã însã sã specifice clar ce formã ar îmbrãca acesta într-o societate realã. Se opreºte la partea în care stabileºte cadrul filosofic. Restul ni-l lasã la imaginaþia noastrã, ºi din acest punct de vedere pot spune cã este o provocare pentru lucrarea de faþã. Am luat o situaþie concretã care a avut loc în societatea româneascã ºi am încercat sã vãd în ce mãsurã s-au manifestat forme ale cadrului filosofic stabilit de Estlund. Utilitatea modelului teoretic a fost totuºi ilustratã în cadrul acestui articol, tocmai prin su- prapunerea acestuia pe un exemplu concret de deliberare publicã. Modelul ne-a ajutat sã ob- servãm care au fost neregulile din cadrul procesului, dar ºi procesul ne-a ajutat sã observãm limitele modelului. Probabil una din cele mai importante concluzii ale acestui articol este cã cetãþenii, în clipa în care decid cui acordã votul, trebuie sã se asigure cã persoana cu care in- tenþioneazã sã voteze respectã cerinþa punctului de vedere calificat. Asta nu înseamnã cã per- soana respectivã trebuie sã fie cea care deþine o cunoaºtere a adevãrului, ci cã în clipa în care soluþia optimã îi este prezentatã aceastã persoanã este capabilã sã ia o decizie în numele co- munitãþii care a investit-o cu votul sãu ºi nu în nume propriu. Pe de altã parte, deºi modelul lui Estlund nu pretinde sã fie altceva decât un cadru de dis- cuþie filosoficã, atâta vreme cât susþine succesul epistemic pe care democraþia proceduralistã poate sã-l aducã, acesta va eºua sã îºi susþinã argumentul atâta vreme cât nu ia în calcul fac- tori mai pragmatici precum canalele de comunicare moderne, controlul politic al mijloacelor de informare în masã, sau interesele personale ale decidenþilor politici. Note 1 https://drive.google.com/file/d/0Bw2TZZrNT8gSaTd4TzhkcXhDaDA/view?pref=2&pli=1 – Propunere tehnicã privind modificarea legislaþiei privind participarea politicã 2 http://www.mediafax.ro/politic/comisia-de-cod-electoral-incepe-dezbaterile-cu-legea-pentru-alegerea-a dministratiilor-publice-locale-13774416 3 https://politicafarabariere.wordpress.com/2015/06/16/dezbatere_si_pseudo_dezbatere/ Bibliografie Colish, W., 2010, Between Expertise and Fairness, în European Journal of Political Theory, 9(I), pp. 103-111 Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 43 Copp, D., 2011, Reasonable Acceptability and Democratic Legitimacy: Estlund’s Qualified Acceptability Re- quirement, în Ethics, 121 (January), pp. 239-269 Estlund, D., 2008, Democratic Authority: A Philosophical Framework, New Jersey: Princeton University Press Holst, C., Why Not Epistocracy? Political legitimacy and ‘the fact of expertise’, în Expertise and Democracy, ed. Holst, C., Oslo: ARENA , pp. 1-12 Holst, C., Molander, A., Epistemic democracy and the accountability of experts, în Expertise and Democracy, ed. Holst, C., Oslo: ARENA, pp. 13-36 Moore, A., Democratic Theory and Expertise: Between Competence and Consent, în Expertise and Democra- cy, ed. Holst, C., Oslo: ARENA, pp. 37-49 Resurse online https://politicafarabariere.wordpress.com/2015/06/16/dezbatere_si_pseudo_dezbatere/ – accesat la 19.03.2016 http://www.mediafax.ro/politic/comisia-de-cod-electoral-incepe-dezbaterile-cu-legea-pentru-alegerea-admini stratiilor-publice-locale-13774416 – accesat la 19.03.2016 https://drive.google.com/file/d/0Bw2TZZrNT8gSaTd4TzhkcXhDaDA/view?pref=2&pli=1 – accesat la 19.03.2016 Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 44