Perspective_politice_2016_iunie.qxd Relaþiile sino-ruse de la un act de convenienþã la o nouã Antantã ? Abstract: Looking at the bilateral relations between Russia and China we have chosen to analyze the fac- tors that influenced its evolution . Starting from the internal views in the two countries, regarding their for- eign policy as well as the chronological evolution of building trust between the two international actors trough the subsequent application of the social identity theory . Path that we’ve chosen regarding the need to under- stand the concept of status and in recognition of the importance of this actors international identity, in the con- text of power diffusion in the international system and the strengthening of multipolarism . Keywords: China, Particularized Trust, Russia, Strategic Trust, Social Identity Theory 1. Introducere Cãderea URSS-ului aduce o nouã revitalizare a relaþiilor dintre cei doi actori, Federaþia Rusã si China, relaþie care in perioada rãzboiului rece era caracterizatã de un antagonism continuu ca urmare a fricþiunilor ideologice ºi a tentativei Moscovei de a-ºi menþine autoritatea politica asupra Chinei. Noi am ales sã abordãm aceastã temã datoritã importanþei Chinei ºi Rusiei în contextul internaþional prezent, avand in vedere criza actualã a ambelor state privind relaþiile externe , de la izolarea Rusiei privind conflictul ucrainian ºi anexarea Crimeei panã la atitudinea agresivã si potenþial revizionistã a Chinei în Marea Chinei de Sud. Având în vedere totodatã ºi importanþa statutului acestor state ºi a rolului jucat de acestea în scena internaþionalã; China drept lider economic mondial ºi Rusia, moºtenitoarea Triadei Nucleare a URSS-ului dupã prãbuºirea acestuia, menþinându-ºi astfel rolul de mare putere militarã. În cadrul acestei lucrãri vom incerca sã testãm urmãtoarele ipoteze: – Importanþa clivajelor interne din cadrul celor douã state în defi- nirea politicii externe. – Existenþa unei convergenþe între acestea, bazatã pe dorinþa de a-ºi apãra ºi afirma statutul de mare putere. – Evoluþia relaþiei dintre cele douã state de la o încredere strategicã la una moralisticã, bazatã pe valori comune. Rãzvan Gabriel Nistor & Nicolae Ulinici SNSPA, FSP, Relaþii Internaþionale ºi Studii Europeme Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 103 2. Clivajele interne ºi politica externã 2.1. Rusia Cãderea regimului comunist a adus în Rusia în prim plan douã tabere, cu viziuni diferite asupra politicii externe: Occidentalii ºi Eurasiaticii. Primii percepeau Vestul , drept un simbol al „progresului, libertãþii, democraþiei, societãþii civile, normalitãþii ºi statului naþiune”1. Min- istrul de externe – Andrey Kozyrev ºi preºedintele rus Boris Elþin erau adepþii cei mai impor- tanþi ai acestei tabere. Ei vedeau Rusia drept o parte organicã a civilizaþiei Occidentale, a cãrei identitate a fost „ rãpitã de cãtre bolºevici ºi sistemul comunist”, pe parcursul Rãzboiului Rece þara acþionând „ împotriva identitãþii ºi intereselor sale naþionale, acum având în sfârºit ºansa de a deveni o þarã occidentalã „normalã”.2 Kozyrev a fãcut apel la „ integrare ºi cooperare” în sistemul instituþional occidental, legitimizarea sistemului capitalist, fiindcã astfel putea rezul- ta „prosperitate” pentru cetãþeni ºi de a mai evita alte „divizãri între Rusia ºi Occident”3. Cea de-a doua tabãrã vedea Vestul drept „ exploatare capitalistã, decadenþã moralã ºi dominare americanã”4. Ei mizau pe „ caracterul unic al Rusiei”, de asemenea o vedeau drept „o punte de legãturã între vest ºi est”. Tot ei menþionau necesitatea primordialã pãstrãrii libertãþii de acþi- une a Rusiei ºi importanþa apãrãrii intereselor naþionale, chiar dacã acestea produceau unele disensiuni cu Statele Unite ale Americii ºi alte state occidentale. Pe plan extern, se urmãrea o schimbare de atitudine faþã de Occident ºi se încerca apropierea de alþi actori de pe scena in- ternaþionalã, mizând preponderent pe statele din Asia: China, India, Coreea de Sud dar ºi Ara- bia Sauditã.5 Dupã anul 2000, preºedintele ales – Vladimir Putin, a avut o atitudine pragmaticã asupra acestei dezbateri. În viziunea lui Putin, soluþia pentru restabilirarea statutului Rusiei de mare putere rezida într-o economie versatilã, cu multe pieþe de desfacere pe mai multe continente ºi consolidarea unor noi relaþii comerciale pe întreg mapamondul. Astfel, Putin nu miza pe o sin- gurã identitate în politica internaþionalã, el este „european în Europa, pe plan transcontinental un partener strategic în relaþiile cu Statele Unite ale Americii, asiatic ºi eurasiatic în Asia ºi in- tegraþionist în spaþiul post-sovietic“.6 În timpul celui de-al doilea mandat, ideologii lui Putin au definit o nouã abordare civiliza- þionalã în politica externã rusã, aºa numita abordare „Euro-Esticã“7. Gleb Pavlovski identifica trei componente ale acestei idei civilizaþionale: – Aºa zisele state din Euro-Est, precum Rusia, Ucraina si Kazahstan, împãrtãºesc cu Eu- ropa valorile economiei de piaþã ºi creºterea bunãstãrii clasei de mijloc. – Din cauza preocupãrii cu modernizarea economicã ºi socialã pe plan intern, spaþiul Euro- Estic are o necesitate specialã pentru menþinerea stabilitãþii politice. De asemenea, Pavloski era de pãrere cã fiecare stat din aceastã regiune ar trebui sã aibã libertatea de a experimenta propri- ul lor model de regim democratic, care este potrivit pentru situaþia lor naþionalã ºi internaþionalã. – Mutaþia internã a naþiunilor Euro-Estice necesitã prezervarea suveranitãþii politice ºi apã- rarea de tentativele forþelor externe de a exploata resursele interne ale naþiunilor din aceastã regiune.8 2.2. China Dupã 1989, în tentativa de a-ºi justifica legitimitatea elita politicã chinezã a promovat activ în societatea chinezã naþionalismul, blamând Occidentul pentru situaþia internã, Zhao9 identificã Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 104 douã tipuri de naþionalism care influenþeazã politica externã a Chinei: naþionalismul statal chinez ºi naþionalismul popular. Naþionalismul statal este caracterizat de „tentativa acestuia de a sublinia importanþa relaþiei puternice dintre statul chinez si popor, cerând cetãþenilor sã-ºi subordoneze interesele lor indi- viduale statului”. Totodatã este ghidat de pragmatism fiind lipsit de un eventual set de valori sau principii10 ºi o a treia caracteristicã este reprezentatã de lipsa rãspunsului proactiv al stat- ului chinez in faþa aºa zisei presiuni externe, pe care acesta o caracteriza ca ameninþãtoare faþã de interesul naþional al Chinei. Stabilind pacea ºi dezvoltarea drept obiective majore ale politicii externe chineze, naþionalismul statal miza pe promovarea stabilitãþii politice pe plan intern, pentru atingerea prosperitãþii economice ºi sociale.11 Pe cealaltã parte, naþionalismul popular a apãrut în anii `90, ca urmare a reformãrii masive a educaþiei chineze ºi accentuarea naþionalismului statal. Acesta a readus pe scena politicã pro- blema „umilirii” în faþa Occidentului, manifestandu-se la nivelul populaþiei prin proteste îm- potriva unor evenimente precum: Criza din strâmtoarea Taiwan (1995-1996), bombardarea ambasadei Chinei din Belgrad (1999) de cãtre SUA ºi incidentul EP-3 (2001).12 Naþionalismul popular chinez este alimentat de convingerea potrivit cãreia „ China a fost tratatã injust, iar teritoriul ºi drepturile sale suverane au fost exploatate de cãtre alte puteri”, acest discurs nu duce numai spre un sentiment de „victimizare” dar totodatã „ implicã si un sentiment puternic si unic de moralitate ºi dreptate în politica externã”13 faþã de Occident ºi Japonia. Spre exemplu memoria colectivã actualã privind consecinþele devastatoare, în urma ocu- paþiei japoneze, ocupã un loc important în societatea chinezã, care percepe acest stat în con- formitate cu imaginea unei Japonii barbare si militarizate de la inceput de secol XX, care a dus la ocuparea militarã a Chinei ºi la crimele de rãzboi, precum masacrele de le Nanjing . Ast- fel, evenimentele care s-ar putea explica fãcand apel la naþionalismul popular chinez sunt man- ifestaþia anti-niponã ca urmare a înfrângerii echipei naþionale de fotbal chineze în faþa Japoniei în finala Cupei Asiei la Beijing (2004), iar în 2005 s-au adunat ca urmare a unei petiþii online cu circa 20 de milioane de semnãturi împotriva includerii Japoniei în Consiliul de Securitate al ONU. Totodatã, dupã iniþiativa guvernamentalã japonezã de a minimaliza atrocitãþile co- mise de armata japonezã împotriva poporului chinez prin excluderea acestor fapte din progra- ma ºcolarã, a dus la incitarea unor proteste violente ale „feng quing” (tinerii furioºi).14 Astfel, „umilirea” a jucat un rol important în politica externã chinezã prin intermediul miºcãrilor populare, aceastã problemã fiind abordatã în mod diferit de cele douã pãrþi, naþion- alismul statal alegând o abordare pragmaticã, pe când cel popular, a ales sã conserve amintirea vechilor umilinþe. „Umilinþa” poate fi un instrument pentru incitarea acestui tip de naþionalism ºi poate fi catalogatã drept definitorie pentru incitarea maselor populare împotriva unor inam- ici eterni de cãtre elitele politice.15 3. Teoria Identitãþii Sociale Pentru testarea ipotezelor vom face apel la teoria identitãþii sociale. Aceastã teorie se bazeazã pe „ cunoaºterea individului, cã el aparþine unui grup social, împreunã cu o anumitã semnifi- caþie valoricã ºi emoþionalã pentru el” iar grupul este definit „drept un colectiv de oameni care împãrtãºesc aceeaºi identitate socialã , aceºtia concureazã între ei pentru a se distinge intr-un mod de evaluare pozitiv – ei concureazã pentru statut ºi prestigiu”16. Aceastã teorie presupune Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 105 cã, oamenii încearcã sã obþinã o identitate personalã pozitivã, lucru posibil prin identificarea cu un grup sau printr-o comparaþie favorabilã în cadrul propriului grup sau a altor grupuri. Aceste comparaþii genereazã o competiþie în cadrul grupului ºi poate sã explice tendinþele pro- nunþate ale actorilor din cadrul acestuia pentru caºtigurile relative.17 Status-ul este definit de „un set de valori colective privind o anumitã ierarhizare bazatã pe anumite valori atribuite precum bogãþie, capabilitãþi coercitive, culturã, poziþie demograficã, organizare sociopoliticã ºi dinamism diplomatic. În politica internaþionalã status-ul se mani- festã pe douã cãi distincte: drept membru într-un club definit de actori ºi de poziþia relativã deþinutã în cadrul acestuia”18. Dupã cum menþionam, grupurile sociale încearcã sã obþinã o identitate distinctã pozitivã. Atunci când o identitate a grupului nu-i mai este favorabilã el poate urma trei strategii care se aplica ºi sistemului internaþional: mobilitate socialã, competiþie socialã sau creativitate socialã. 3.1. Mobilitatea socialã Permeabilitatea limitelor grupurilor cu statut înalt, poate influenþa grupul cu un statut inferior de a se conforma normelor unui grup elitist pentru a obþine accesul, urmãrind o strategie de mobilitate socialã. Exact precum indivizii imitã normele sociale ºi modul de viaþã al celei din clasa de sus pentru a fi acceptat în cluburile elitiste sociale, astfel ºi statele pot sã adopte nor- mele politice ºi economice ale puterilor dominante pentru a fi admise în cluburi ºi instituþii mai prestigioase.19 3.2. Competiþie socialã Dacã limitele grupului elitist sunt impermeabile unor noi membri, grupul cu statut inferior va opta pentru un statut egal sau superior prin intermediul strategiei competiþiei sociale. În relaþi- ile internaþionale, statutul este bazat pe putere militarã ºi economicã, dar totodatã uneori cu- prinde ºi rivaliatea geopoliticã tradiþionalã, precum competiþia pentru sferele de influenþã sau cursa înarmãrilor. Indicatorii competiþiei sociale includ: demonstraþiile militare, inovaþiile mili- tare, rivalitatea pentru sferele de influenþã, intervenþiile militare împotriva unor puteri mai mici, mai mult pentru a influenþa percepþiile altora, decât pentru a obþine securitate sau putere.20 3.3. Creativitate Socialã Atunci când statutul ierarhic este vãzut a fi legitim ºi stabil, grupurile pot încerca sã dobân- deascã prestigiu în alte domenii, exercitând creativitate socialã. Aceasta poate fi fãcutã prin: A. reevaluarea semnificaþiei unei caracteristici negative B. identificarea unei noi dimensiuni în care grupul lor este superior. În relaþiile internaþionale, creativitatea socialã implicã dobândi- rea prestigiului într-o altã dimensiune, ca promovarea unor noi norme sau a unui model de dez- voltare. Pentru ca creativitatea socialã sã reuºeascã, criteriul propus de grupul cu statut infe- rior în privinþa statusului, trebuie sã fie recunoscut a fi valid ºi important de cãtre grupul dominant. Statutul nu poate fi obþinut unilateral. În cazul refuzului de recunoaºtere a creati- vitãþii sociale a altora de cãtre grupul cu statut înalt, atunci grupul cu statut inferior va reac- þiona competitiv ºi posibil utilizând mãsuri ofensive.21 Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 106 4. Construirea încrederii între cei doi actori internaþionali În primul rând, vom defini termenul de încredere, care conform lui Keating ºi Ruzicka e „o structurã ipoteticã, care la nivel cognitiv reduce sau eliminã riscul rezidual ºi incertitudinea, care sunt o parte al oricãrei decizii”22. Totodatã, printre beneficiile unei relaþii de încredere între douã sau mai multe state se pot numãra: simplificarea realitãþii complexe a anarhiei in- ternaþionale care le permite actorilor sã menþinã acorduri mult mai stabile decât ar putea fi sub condiþiile relaþiei tradiþionale anarhice. În plus, acest tip de relaþii le permite acestora sã evite costurile ºi consecinþele negative legate de un rãspuns alternativ, funcþionand drept o asigurare împotriva riscurilor.23 În continuare, vom prezenta tipologia lui Uslamers asupra încrederii, utilizand cadrul ei teoretic. Astfel, „încrederea strategicã este bazatã pe informaþia acumulatã despre intenþiile specifice ale altora; Încrederea moralisticã se bazeazã pe încrederea în alþii, derivatã din con- cluzia privind integritatea ºi caracterul partenerului potenþial, ea poate fi generalizatã sau par- ticularizatã. Cea generalizatã, se bazeazã pe ideea conform cãreia majoritatea celorlalþi me- ritã încredere, pe când cea particularizatã se bazeazã pe ideea cã un celãlalt concret este de încredere”.24 Primul tip de încredere poate fi caracterizat de relaþia „A crede in B pentru a face X”, aceas- ta desemnând ºi sistemul competitiv al curentului neorealist în sistemul internaþional. Trebuie de meþionat faptul cã, trei tipuri de imagini dominau în tradiþia rusã care au avut un impact asupra politicii Moscovei cu China: imaginea Chinei (statul), a poporului chinez ºi a armatei chineze. – Prima avea în vedere respecutul elitelor ruse faþã de civilizaþia imperialã chinezã. – A doua imagine, a fost definitã în arealul cultural rusesc, încã din secolul al XIX-lea si avea ca subiect central poporul chinez ºi conþinea atat reprezentãri pozitive cat ºi negative. – A treia imagine, privind armata chinezã care era definitã de o reputaþie proastã printre generalii ruºi, aceºtia nu vedeau privind aceastã forþa militarã, chiar ºi în superioritate numer- icã fiind formatã din þãrani prost echipaþi ºi antrenaþi, cu o moralitate scãzutã.25 Dupã evenimentele din Piaþa Tiananmen, China pe plan internaþional a ajuns intr-un izo- laþionism diplomatic, pe cand Rusia negocia cu Occidentul pentru a se integra in structurile sale instituþionale. La prima întâlnire oficialã dintre ministrul de afaceri externe rus, Kozyrev ºi oficialul chinez Li Peng, în mod paradoxal discursul rus „miza pe respectarea drepturilor omului si libertãþilor fundamentale, acesta afirma faptul cã acest lucru nu mai era o problemã ce þine strict de afacerile interne ale unui stat, ci de respectarea obligaþiilor care derivau din mandatul Cartei ONU, a acordurilor internaþionale si a convenþiilor internaþionale”26. China pe de altã parte, în aceastã perioadã se axeazã pe politica de bunã vecinãtate ºi inte- resul acesteia de a crea un mecanism de securitate regionalã. Tentativa ruºilor de a stabili une- le acorduri economice cu Taiwan in ianuarie 1992, a dus la un protest tacit din partea Chinei, Yeltsin fãcând declaraþia oficialã „...cã existã o singurã Chinã. Guvernul RPC este singura en- titate legitimã care sã reprezinte întreaga Chinã”27. În 1995, Li Peng în timpul vizitei sale oficiale la Moscova declara cã existã „ o unamini- tate politicã completã între cele douã mari puteri”. Rusia confirmându-ºi poziþia de suporter a conceptului unei „singure Chine”, ce-a de a doua tabãrã, sprijinind invazia rusã în Cecenia, fiind declaratã „ o înþelegere completã a acþiunilor efectuate de cãtre partea rusã pentru pre- zervarea unitãþii þãrii.”28 Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 107 Dezechilibrul demografic la frontiera dintre cele douã state, în special în provinciile ce se învecinau, partea chinezã fiind de 18 de ori mai populatã decat cea rusã ( în timpul primului mandat a lui Putin, în Orientul Îndepãrtat rus erau prezenþi 6,7 milioane de Ruºi, faþa de cei 120 de milioane de chinezi prezenþi în provinciile învecinate).29 Teama de migraþia necontro- latã, a trezit un val de sinofobie în randul populaþiei ruse ºi a autoritãþilor federale. Semnarea acordului de demarcare a frontierelor între China ºi Rusia în 1995, a dus la denunþarea aces- tora de cãtre guvernatorii provinciilor ruse învecinate cu China, Nazdratenko (guvernatorul provinciei Primorsky Krai) organizând campania „Nici o bucatã din pãmântul natal Chinei” simultan lansând operaþiunea „Strãinul”, pentru a expulza imigranþii ilegali ºi împreunã cu Viktor Ishaev (guvernatorul provinciei Habarovsky Krai) „ameninþa cu secesiunea din Federa- þia Rusã.”30 Odatã cu venirea lui Primakov în 1996 la conducerea Ministerului Afacerilor Externe Rus, orientarea sa cãtre „realismul geopolitic”31 a influenþat si orientarea externã a Rusiei, mizând pe o politicã de balansare si limitare a influenþei unipolarismului american „ o putere ca Rusia cu interese enorme în Asia ºi Orientul Mijlociu, nu poate sã meargã doar pe un singur – „ pi- cior Vestic „, mizând pe o relaþie specialã cu China ºi India.32 În aceastã perioadã, China îºi asuma identitatea de „stat in ascensiune paºnicã” [peaceful rising state] mizând pe importanþa pãcii ºi dezvoltãrii, ºi totodatã pe faptul cã dezvoltarea sa nu ameninþa nici o altã putere.33 În 1997, a apãrut „Declaraþia comunã sino-rusã asupra unei lumi multipolare ºi formarea unei noi ordini mondiale”. În anul urmãtor au fost dezbãtute problemele care apar în urma globalizãrii si interdependenþei tot mai accentuate ºi totodatã tentativa de a utiliza resursele fi- nanciare ºi circulaþia monetarã pentru impunerea unor condiþii politice ºi economice prin in- termediul carora sã fie influenþate interesele naþionale ale anumitor þãri. În 1999, în urma intervenþiei NATO din Kosovo, declaraþia comunã critica influenþa State- lor Unite ale Americii pe scena internaþionalã, în special, „ingerinþa în afacerile interne ale sta- telor”, cât ºi tentativa de a minimaliza importanþa suveranitãþii statelor prin utilizarea con- ceptelor de „drepturile omului si definirea acestora ca superioare suveranitãþii” ºi „ intervenþia umanitarã”.34 Odatã cu venirea lui Putin (2000), „lupta impotriva terorismului a fost cheia politicii sale de guvernare ºi a conceptualizat identitatea Rusiei drept una a unui stat slab”35. La primul sum- mit dintre Putin ºi Jiang Zemin, preºedintele chinez a reiterat cã „Cecenia era o afacere internã a Rusiei ºi cã forþele externe nu au nicun drept de a interfera în aceastã situaþie. Partea chinezã va sprijini efortul Rusiei de a lupta împotriva teroriºtilor ºi separatiºtilor ºi acþiunile de salv- gardare a integritãþii þãrii.”36 În anul urmãtor, cei doi lideri au semnat „Tratatul de Bunã veci- nãtate, Prietenie ºi Cooperare”. Totuºi, evenimentul de la 11 septembrie 2001, a dus la o convergenþã a intereselor dintre SUA ºi Federaþia Rusã (lupta împotriva terorismului) rezultând o minimalizare a relaþiei din- tre partea rusã ºi chinezã.37 Însã, intervenþia unilateralã a SUA în Iraq a dus la reafirmarea im- portanþei relaþiilor bune cu China , rezultând declaraþia comunã din 2003, care condamna „lo- gica forþei ºi a acþiunilor politice unilaterale care produc noi factori de instabilitate într-o lume deja instabilã.”38 Pânã în 2012, parteneriatul cu China era vãzut de cãtre Putin drept o cale pentru o „politicã externã multivectorialã” pentru a maximiza opþiunile Moscovei, Rusia având posibilitatea de a fi o „punte strategicã ºi civilizaþionalã între Est ºi Vest ºi un posibil al treilea pol într-o lume multipolarã viitoare”, împreunã cu China ºi SUA. Relaþia cu China, reprezentând totodatã o alternativã faþã de Vest. Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 108 – Parteneriatul strategic serveºte intereselor de securitate, prezentând o frontierã stabilã ºi prin extensie serveºte securitãþii Orientului Îndepãrtat rus, cât ºi a integritãþii teritoriale a Rusiei. – Moscova vede parteneriatul strategic drept cea mai viabilã garanþie împotriva unei Chine resurgente si potenþial agresive. – Relaþiile bilaterale sunt vãzute din pespectiva unei egalitãþi strategice. Pe de o parte, ex- istã temeri privind creºterea rapidã a Chinei si schimbarea balanþei de putere dintre ele ºi pe de altã parte, incapacitatea Moscovei de-a se vedea drept un partener secund in orice relaþie, în special cu þarã care mult timp a fost vãzutã cu superioritate de aceasta.39 Beijing nu percepe Rusia ca pe o contrapondere strategicã împotriva SUA. China are toto- datã nevoie de o frontierã stabilã, nu în ideea protejãrii împotriva unui atac improbabil, ci pen- tru a se putea axa pe o transformare economicã ºi reunificarea cu Taiwanul.40 Dupã 2012, se atestã o încredere particularizatã între Rusia ºi China, în sensul în care „A are încredere în B”. Suspiciunea reciprocã privind campania Vestului de promovare a demo- craþiei ºi apariþia protestelor (2012 în Rusia, dupã alegerile din Duma de Stat; Euromaidanul – Protestele tinerilor din Hong Kong din 2014, în cazul Chinei). Din 2009, China este partenerul comercial numãrul unu al Rusiei ºi dupã anexarea Crimeei din 2014 ºi impunerea sancþiunilor din partea Vestului „ Beijingul a ajuns sã fie vãzut de Moscova drept o sursã de bani, investiþii ºi tehnologie modernã. Astfel, viziunea lui Putin iºi schimbã direcþia iniþialã privind apropierea de Europa, de la „Lisabona la Vladivostok” spre apropierea faþã de China, de la „Shanghai la St. Petersburg”.41 “Pivotul American” post-2011 sau politica de „rebalansare” a intereselor strategice ameri- cane in zona Asia-Pacific, împreunã cu sprijinul american pentru acordul comercial Trans Pa- cific Partnership care exclude China ºi Rusia a încurajat o apropiere si cooperare mai puter- nicã a pãrþilor sino-ruse.42 Ameninþarea strategicã primarã pentru Beijing în plan regional este promovarea unor even- tuale politici de „containment” sau încercuire strategicã de cãtre SUA ºi aliaþii sãi. Dupã ane- xarea Crimeei de cãtre Rusia, oficialii chinezi iºi menþineau poziþia tradiþionalã privind nonin- tervenþia si respectarea suveranitãþii statelor , dar menþionau faptul cã „trebuie sã þinem cont de faptele istorice si complexitatea realã a problemei ucrainiene”43 5. Convergenþa acestor state asupra statutului lor de mare putere Folosind teoria identitãþii sociale vom explica convergenþa politicii externe dintre aceste douã state, in scopul apãrãrii ºi afirmãrii status-ului lor de mare putere. Astfel, vom analiza evoluþia politicii externe a celor doua state utilizand cadrul etapic al acestei teorii: mobilitate socialã, competiþia socialã si creativitatea socialã. Dupã 1990, Rusia prin ministrul de externe Kozyrev a urmat strategia mobilitãþii sociale, sperând sã fie admisã în organizaþiile occidentale cu status înalt precum GATT, FMI, G-7 ºi chiar NATO, urmãrind totodatã o poziþie favorabilã în cadrul acestora ºi afirmarea statutului sãu de mare putere, însã administraþia prezidenþialã americanã, Clinton din acea perioada, evi- ta sã susþinã aceste demersuri pânã când Federaþia Rusã ar fi devenit o „democraþie stabilã li- beralã”. În acelaºi timp, SUA în 1994 a decis sã consolideze ºi sã lãrgeascã NATO prin inclu- derea unor foºti membri ai Pactului de la Varºovia. Drept consolare Rusia a fost invitatã în Parteneriatul pentru Pace din 1994, care se dorea a fi o presupusã cale de tranziþie care sã-i ofe- Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 109 re acesteia posibilitatea de a deveni membru. Negocierile în cadrul acestei etape erau întreþi- nute de insistenþa Rusiei de a avea un statut special, altul decât cel al statelor est-europene.44 Dupã 1990, creºtera economicã a Chinei ºi sfarºitul izolãrii post-Tiananmen, Jiang Zemin a schimbat unele dintre principiile politicii externe precaute ale lui Deng Xiaoping, încercând sã transforme puterea economicã într-una militarã, denotând astfel aplecarea spre competiþia socialã. În februarie 1995, China a ocupat reciful Mischief, care fãcea parte din zona revendi- catã de Filipine ºi in special Insulele Spratly, datoritã resurselor de petrol prezente în zonã . Ambiþiile revizioniste ale Chinei au fost implementate prin exerciþiile militare ºi alte acþiuni de intimidare în forþã, precum testarea de rachete in strâmtoarea Taiwan (iulie 1995 – martie 1996). Totodatã, China a protestat împotriva deciziei lui Bill Clinton de a acorda vizã preºe- dintelui Taiwanez Lee Deng-hui, pentru a vizita Cornell University, încurajând astfel tentativa Taiwanului de a avea un „spaþiu de manevrã” internaþional mai extins. Totodatã, ASEAN-ul a respins revendicãrile Beijingului în Marea Chinei de Sud, SUA consolidându-ºi alianþele mil- itare cu actorii regionali precum Japonia ºi Coreea de Sud. Elitele chineze realizau cã o astfel de competiþie cu SUA în Asia-Pacific alimentau teoria „China Threat”, sporind riscul ca o coaliþie a statelor din regiune sã îngrãdeascã creºterea economicã a Chinei.45 Dupã 1996, fiind considerat un oficial care a concesionat prea mult in faþa Vestului, Kozyrev a fost înlocuit de Yevgeny Primakov, care miza pe o diplomaþie multipolarã care sã asigure Ru- siei statutul de mare putere, în urma alianþelor fãcute cu India, China ºi alte state extra-Occi- dentale, acesta fiind o strategie de competiþie socialã. Eºecul Rusiei de a balansa puterea SUA ºi totodatã bombardarea de cãtre NATO a unui aliat tradiþional al Rusiei-Serbia, fãrã acordul Consiliuliului de Securitate ONU, a fost vãzutã drept o acþiune „umilitoare” pentru elitele politice ºi diplomatice ruse, cât ºi un semn al politicii intervenþioniste a SUA si a încãlcãrii principiului suveranitãþii statale. Acceptarea Rusiei în G-7 in 1997 ( formarea G-7 + Rusia, de- venit mai apoi G-8 ), dar in condiþiile în care aceasta era admisã doar la dezbaterile politice , nu ºi la cele economice care erau cele mai importante din perspectiva ruseascã, acest lucru fiind vãzut ca o continuare a „umilinþelor” aduse de Occident.46 Creativitarea socialã a Chinei a fost materializatã printr-o succesiune de sloganuri ºi insti- tuþii, susþinerea ideilor de „ Putere Responsabilã, Noul Concept de Securitate, Lumea Armo- nioasã si One belt, One road”. In 1997, Beijing a adoptat identitatea de putere responsabilã ma- jorã, în discursul din faþa Dumei de Stat din Rusia din aprilie 1997 era sugerat faptul cã China ºi Rusia, „ ca mari puteri si membri permanenþi ai Consiliului de Securitate ONU au responsa- bilitatea importantã de a pãstra pacea si stabilitatea mondialã”. Chiar dacã iniþial China privea cu suspiciune organizaþiile multilaterale „ drept instrumente ale SUA”, de la mijlocul anilor `90 a început sã joace un rol mult mai activ în organizaþiile economice ºi de securitate din Asia, precum ASEAN, Forumul Regional si APEC. In 2002, China a semnat o declaraþie în ASEAN conform cãreia „ pãrþile implicate în revendicãrile din Marea Chinei de Sud renunþã la uti- lizarea violenþei ca mijloc de rezolvare a acestei probleme”. Noua Strategie de Securitate din 1997, fãcea apel la partea Rusã pentru o lume multipolarã, ea practic fiind un supliment pentru „ cele cinci principii ale coexistenþei paºnice: respectul mutual pentru integritatea teritorialã ºi a suveranitãþii; nonagresiune; noninterferenþã- în aface- rile interne; egalitate ºi beneficii mutuale; coexistenþã paºnicã.” Fiind articulate pentru prima datã de China, India, Burma încã din 1954. Zheng Bijian este un oficial chinez, care la Forumul Boao pentru Asia din 2003, prezenta politica externã chinezã drept o „dezvoltare sau creºtere pasnicã” [peaceful rise] care era un Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 110 manifest al creativitãþii sociale, în care China, spre deosebire de celelalte state ajunse la statu- tul de mare putere, o putea face farã competiþie militarã sau expansiune teritorialã – prin dez- voltarea economicã paºnicã, datoritã faptului cã globalizarea putea asigura Chinei resursele ºi tehnologia necesarã prin comerþ. În 2005, drept o noua parte a creativitãþii sociale chineze poate fi afirmarea conceptului de „lume armonioasã” de cãtre Hu Jintao la cea de- a 60-a aniversare ONU, potrivit acestuia con- ceptul de „lume armonioasã” cuprinde „un multilateralism efectiv bazat pe un ONU reformat; securitate cooperativã ºi instituirea unui mecanism de securitate colectiv; prosperitate eco- nomicã prin cooperare beneficã mutualã; toleranþã ºi dialog între diverse civilizaþii”. Rezultã de aici faptul cã, China se baza în politica externã pe „soft-power”.47 În Rusia, odatã cu realizarea futilitãþii competiþiei sociale exprimate în a doua jumãtate a anilor `90, a fost încurajatã formarea unei noi strategii in politica externã, una care sã se bazeze pe o viziune mai realistã a ierarhiei de statut de dupã Rãzboiul Rece. Eforturile de a concura cu SUA au fost lipsite de rezultate, accentuând inferioritatea Moscovei faþã de Washington. Odatã cu venirea lui Putin, a apãrut ºi noua abordare în reconsolidarea poziþiei de mare putere mai ales pe plan economic, prin intermediul dezvoltãrii economice ºi o eventualã colaborare strânsã cu Vestul. Astfel, Rusia s-a aliat cu SUA in lupta comunã împotriva terorismului, în Rusia fiind prezentã problema cecenã, iar pentru SUA cea fundamentalist islamicã, Rusia ajungând un partener strategic pentru SUA.48 Dar, odatã cu revoluþiile din Georgia, Ucraina ºi Kirghistan regimul putinist a vãzut aceste evenimente ca o ingerinþã umilitoare în zona de influenþã tradiþionalã rusã. Pe lângã opoziþia faþã de invazia Iraq-ului, la Summit-ul de la Munchen din 2007 Putin acuza SUA cã „ºi-a depãºit frontierele naþionale în orice fel, evidenþiate de cãtre politicile economice , culturale, politice si educaþionale pe care le impune altor state”. De Ziua Victoriei, Putin a comparat „politicile SUA cu cele ale celui de- al treilea Reich”. Totodatã, intenþia NATO de a se extinde în zona de influenþã tradiþionalã rusã prin propunerea de a include noi membri, precum Geor- gia ºi Ucraina la Summit-ul NATO de la Bucuresti din 2008, a pornit o serie de proteste ale Rusiei pe plan extern, aceasta s-a opus împreunã cu Franþa ºi Germania încãlcãrii acestei „linii roºii”, acestea fiind state limitã, peste care nu se poate trece. Iar rãzboiul ruso-georgian din au- gust 2008, era vãzut de ruºi drept un mod de a-ºi apãra statutul de mare putere.49 În cadrul acestei etape, ambele state au ajuns la acelaºi nivel de creativitate socialã prin aportul adus formãrii unor instituþii comune. Una dintre acestea este Organizaþia de Cooperare de la Shanghai, care are ca obiectiv „ menþinerea stabilitãþii regionale, dar si antiradicalismul, securitatea energeticã si combaterea influenþei externe.” Practic, aceastã organizaþie multilate- ralã asigurã, în special Chinei, cel mai eficient mecanism de a avea acces in regiunea vecinã ºi a frontierelor nord-vestice, unde are cele mai mari interese. Cel mai mare obstacol pentru extinderea influenþei Chinei în zona din Asia Centralã este reþeaua adânc inter-conectatã între Rusia ºi statele din aceastã zonã – culturalã, istoricã si instituþionalã: Astfel, Organizaþia de Cooperare de la Shanghai, a oferit celor doi actori un context instituþional prin intermediul cãruia sã-ºi promoveze interesele în zona Asiei Centrale în comun, dar totodatã ºi menþinerea status-quo-ului regimurilor politice din zona respectivã.50 Dupã criza financiarã din 2008, China ºi Rusia au contestat sistemul economic liberal inter- naþional ºi au propus instituirea unor alternative, aceasta a pornit de la constituirea instituþio- nalã – BRICS în 2009 (BRIC în 2009 , devenit BRICS din 2010) . Moscova vedea în moder- nizarea economicã o metodã prin care sã-ºi consolideze statutul de mare putere.51 Iar lansarea „New Development Bank” reprezintã o alternativã la Banca Mondialã. Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 111 Ambele statuau aceeaºi conotaþie pro-activã instituþionalã, Rusia din 2015 lansând Uniunea Euro-Asiaticã, iar China – proiectul economic „One Belt, One Road” ºi Asian Infrastructure Investment Bank.52 6. Concluzii În urma efectuãrii acestei analize am observat cã relaþia bilateralã sino-rusã a avut parte de o evoluþie constantã în pofida factilor iniþiali de neîncredere, precum ameninþarea demograficã pentru Rusia ºi un eventual revizionism teritorial chinez, dar totodatã ºi influenþa tot mai mare a Beijingului în Asia Centralã, zonã tradiþionalã de influenþã ruseascã. Practic, clivajul cultu- ral din Rusia a marcat relaþia cu China la începutul anilor `90, se poate observa cã tabãra euro- asiaticã a mizat în special pe o apropiere bilateralã cu China pentru a stopa influenþa hege- moniei mondiale a SUA. În prezent, s-a ajuns la o încredere particularizatã între cei doi actori, ca urmare a izolaþio- nismului diplomatic în care a ajuns Federaþia Rusã. Dar ºi datoritã împãrtãºirii unei viziuni comune privind sistemul internaþional ºi a opoziþiei culturale faþã de Vest, prin promovarea ideilor de suveranitate ºi integritate teritorialã, opuse celor Occidentale cu o viziune antro- pocentricã, precum drepturile omului ºi aplicarea R2P (right to protect). Se poate observa fap- tul cã, relaþiile sino-ruse au evoluat de la începutul anilor `90 de la o relaþie de convenienþã, care sã serveascã strict intereselor fiecãrei pãrþi, la o relaþie de încredere, bazatã pe valori ºi in- terese comune, rezultând o nouã „Antantã”. În urma aplicãrii teoriei identitãþii sociale putem observa cã ambele state, deºi au evoluat diferit prin etapele acestei teorii, au ajuns sã aplice politici externe comune care pot fi incluse în etapa creativitãþii sociale. Ambii actori au recurs la politici externe care sã le susþinã ºi afirme statutul de mare putere. Note 1 Peter Duncan, „Contemporary Russian identity between East and West,” The Historical Journal 48, no.1 (2005): 277. 2 Andrey Tsygankov, „ Finding a civilisational idea: „ West”, „ Eurasia”, and „ Euroeast” in Russia s for- eign policy,” Geopolitics 12, no .3, (2007): 383. 3 Helen Belopolsky, Russia and the Challengers Russian Alignment with China, Iran and Iraq in the Unipolar Era, (London: Palgrave MacMillan, 2008), 17. 4 Peter Duncan, „Contemporary Russian identity between East and West”, The Historical Journal 48, no.1 (2005):277. 5 Helen Belopolsky, Russia and the Challengers Russian Alignment with China, Iran and Iraq in the Unipolar Era, (London: Palgrave MacMillan, 2008), 19. 6 Bobo Lo, Vladimir Putin and the Evolution of Russian Foreign Policy, (Oxford: Blackwell Publishing, 2003), 115-132. 7 Andrey Tsygankov, „ Finding a civilisational idea: „ West”, „ Eurasia”, and „ Euroeast” in Russia s for- eign policy,” Geopolitics 12, no .3, (2007): 386. 8 Idem 9 Suisheng Zhao, „Foreign policy implications of Chinese Nationalism Revisited: the strident turn,” Jour- nal of Contemporary China 22, no. 82 (2013): 553. 10 Suisheng Zhao, „Foreign policy implications of Chinese Nationalism Revisited: the strident turn,” Jour- nal of Contemporary China 22, no. 82 (2013): 537-538 Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 112 11 Idem 12 Zheng Wang, Never Forget National Humiliation: Historical Memory in Chinese Politics and Foreign Relations, (New York: Columbia University Press, 2014), 104. 13 Suisheng Zhao, „Foreign policy implications of Chinese Nationalism Revisited: the strident turn,” Jour- nal of Contemporary China 22, no. 82 (2013): 553 14 William Callahan, China. The Pessomptist nation, (New York: Oxford University Press, 2010), 162-166. 15 William Callahan, „National Insecurities: Humiliation, Salvation, and Chinese Nationalism,” Alterna- tives: Global, Local, Political 29 no. 2 (2004): 203. 16 Peter J. Burke, Contemporary Social Psychological Theories, (California: Stanford University Press, 2006, 113. 17 Jonathan Mercer, „ Anarchy and Identity”, International Organization 49 , no. 2, (1995): 241. 18 T. V. Paul and Deborah Larson and William Wohlforth, Status in World Politics, (New York: Camdridge University Press, 2014), 7. 19 Deborah Larson and Alexei Shevchenko, „ Status seekers: Chinese and Russian Responses to U.S. Pri- macy”, International Security 34, no .4 (2010):71 20 Ibidem, 72-73 21 Ibidem, 74-75 22 Vincent Charles Keating and Jan Ruzicka, „Trusting Relationships in international politics: No need to hedge”, Review of International Studies 40, no. 4 (2014): 755 23 Ibidem, 576. 24 Brian Rathbun, „It takes all tipes: social psychology, trust and the international relations paradigm in our minds” International Theory 1, no. 3 (2009): 346-347 25 Alicja Curanivic, „Why don’t Russians fear the Chinese ? The Chinese factor and the self identifica- tiona process of Russia”, Nationalities Pappers 40, no. 2 (2012): 226-227. 26 Natasha Kuhrt, Russian policy towards China and Japan, The Yeltsin and Putin periods, (New York: Routledge , 2007) , 12. 27 Ibidem, p. 14 28 Ibidem, p. 18 29 Harley Balzer and Maria Repnikova, „ Migration between China and Russia” Post-Soviet Affairs 26, no. 1 (2010): 2. 30 Natasha Kuhrt, Russian policy towords China and Japan, The Yeltin anp Putin periods.(New York: Routledge, 2007), 36. 31 Christian Thorun, Explaining Change In Russian Foreign Policy. The Role of Ideeas and Post-Soviet Russa’s Conduct Towars the West. (London:Palgrave Macmillan, 2009), 49. 32 Natasha Kuhrt, Russian policy towords China and Japan, The Yeltin anp Putin periods.(New York: Routledge , 2007), 19. 33 Gerald Chan, „Capturing China’s international identity: social evolution and it’s missing links,“ Chinese Journal of International Politics 7, no. 2 (2014) :265-267 34 Natasha Kuhrt, Russian policy towords China and Japan, The Yeltin anp Putin periods.(New York: Routledge , 2007), 20-21 35 Aglaya Snetkov, „When the Internal and the external collide: A Social Constructivist Reading of Rus- sia’s security policy” , Europe-Asia Studies 64, no. 3 ( 2012) :523. 36 Natasha Kuhrt, Russian policy towords China and Japan, The Yeltin anp Putin periods.(New York: Routledge , 2007), 112 37 Younkyoo Kim and Stephen Blank, „Same Bed , Difrent Dreams: China’s Peaceful Rise,“ Journal of Contemporary China 22, no. 83 (2013):112 38 Natasha Kuhrt, Russian policy towords China and Japan, The Yeltin anp Putin periods.(New York: Routledge , 2007), 116. 39 Bobo Lo, Axis of Convenience Moscow, Beijing, and the New Geopolitics, (Washington: Brookings In- stitution Press, 2008), 43-45. 40 Idem Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 113 41 Dmitri Trenin , „From Greater Europe to Greater Asia ?” Carnegie Moscow Center, accesat în data de 05.03.2016, http://carnegieendowment.org/files/CP_Trenin_To_Asia_WEB_2015Eng.pdf 42 Aglaya Snetkov and Marc Lanteigne, „The loud Dissenter and its cautious partner- Russia, China, Global Governance and Humanitarian Intervention”, International Relations of the Asia- Pacific 15, no. 1 (2015): 115. 43 Ibidem, 130-132 44 Deborah Larson and Alexei Shevchenko, „ Russia says no: Power, Status and Emorions in foreign pol- icy”, Communist and Post-Communist Studies 47, no. 3 (2014):272. 45 Deborah Larson and Alexei Shevchenko, „ Status seekers: Chinese and Russian Responses to U.S. Pri- macy”, International Security 34, no. 4 (2010): 77-78. 46 Deborah Larson and Alexei Shevchenko, „ Russia says no: Power, Status and Emorions in foreign pol- icy”, Communist and Post-Communist Studies 47, no. 3 (2014):272. 47 Deborah Larson, „Will China be a new tipe of great power ?”, The Chinese Journal of International Pol- itics 8 , no. 4 (2015): 337 -341. 48 Deborah Larson and Alexei Shevchenko, „ Russia says no: Power, Status and Emorions in foreign pol- icy”, Communist and Post-Communist Studies 47, no. 3 (2014):273 49 Ibidem, 273-274. 50 Weiquing Song, „Interests, Power and China`s Difficult Game in the Shanghai Cooperation Organiza- tion“, Journal of Contemporary China 23, no. 85 ( 2014): 86-93. 51 Cynthia Roberts, „Russias BRIC Diplomacy: Rising outsider with dreams of an insider,” Polity 42, no. 1 (2010): 43 52 Deborah Larson, „Will China be a new tipe of great power ?”, The Chinese Journal of International Pol- itics 8 , no. 4 (2015): 345-346. Bibliografie Balzer, Harley, and Repnikova,Maria. „ Migration betwen China and Russia.” Post-Soviet Affairs 26, no. 1 (2010) Belopolsky, Helen. Russia and the Challengers Russian Alignment with China, Iran and Iraq in the Unipolar Era. London: Palgrave MacMillan , 2008. Burke, Peter, J. Contemporary Social Psychological Teories. California: Stanford University Press, 2006. Callahan,William. China. The Pessomptist nation . New York: Oxford University Press, 2010. Callahan,William. „ National Insecurities: Humiliation, Salvation, and Chinese Nationalism.” Alternatives: Global, Local, Political 29, no. 2 (2004) Chan, Gerald. „Capturing China’s international identity: social evolution and it’s missing links.“ Chinese Journal of International Politics 7, no. 2 (2014). Curanivic, Alicja. „Why don’t Russians fear the Chinese ? The Chinese factor and the self identification pro- cess of Russia.” Nationalities Pappers 40 , no. 2 (2012) Duncan, Peter. „Contemporary Russian identity between East and West.” The Historical Journal 48, no. 1 (2005) Keating,Vincent C. and Ruzicka, Jan. „Trusting Relationships in international politics: No need to hedge.” Re- view of International Studies 40, no. 4 (2014) Kim, Younkyoo and Blank, Stephen. „Same Bed , Difrent Dreams: China’s Peaceful Rise.“ Journal of Con- temporary China 22, no. 83 (2013). Kuhrt, Natasha. Russian policy towords China and Japan, The Yeltin and Putin periods. New York: Rout- ledge, 2007. Larson, Deborah and Shevchenko, Alexei. „ Russia says no: Power, Status and Emorions in foreign policy.” Communist and Post-Communist Studies 47 no. 3 (2014) Larson, Deborah and Shevchenko, Alexei. „Status seekers: Chinese and Russian Responses to U.S. Primacy.” International Security 34, no .4 (2010). Larson, Deborah. „Will China be a new tipe of great power ?” The Chinese Journal of International Politics 8, no. 4 (2015) Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 114 Lo, Bobo. Vladimir Putin and the Evolution of Russian Foreign Policy. Oxford: Blackwell Publishing, 2003. Lo, Bobo. Axis of Convenience Moscow, Beijing, and the New Geopolitics. Washington: Brookings Institution Press, 2008. Mercer, Jonathan. „Anarchy and Identity.” International Organization 49 , no. 2 (1995). Paul, T. V. and Larson,Deborah and Wohlforth, William. Status in World Politics. New York: Camdridge Uni- versity Press, 2014. Rathbun, Brian. „It takes all tipes: social psychology, trust and the international relations paradigm in our minds.” International Theory 1, no. 3 (2009) Roberts, Cynthia. „Russias BRIC Diplomacy: Rising outsider with dreams of an insider.” Polity 42, no. 1 (2010) Snetkov, Aglaya. „When the Internal and the external collide: A Social Constructivist Reading of Russia’s se- curity policy.” Europe-Asia Studies 64, no. 3 (2012) Snetkov,Aglaya & Lanteigne, Marc. „The loud Dissenter and its cautious partner- Russia, China, Global Gov- ernance and Humanitarian Intervention.” International Relations of the Asia- Pacific 15, no. 1 (2015) Song, Weiquing. „Interests, Power and China`s Difficult Game in the Shanghai Cooperation Organization.“ Journal of Contemporary China 23, no. 85 (2014) Swanstrom, Niklas. „Sino-Russian relations at the start of the new millenium in central Asia and beyond.” Journal of Contemporary China 23 , no. 87 (2015) Thorun,Christian. Explaining Change In Russian Foreign Policy. The Role of Ideeas and Post-Soviet Russia’s Conduct Towars the West. London: Palgrave Macmillan, 2009. Trenin, Dmitri. „From Greater Europe to Greater Asia ?” Carnegie Moscow Center. accesat în data de 05.03.2016. http://carnegieendowment.org/files/CP_Trenin_To_Asia_WEB_2015Eng.pdf Tsygankov, Andrey. „ Finding a civilisational idea: „ West”, „ Eurasia”, and „ Euroeast” in Russia’s foreign policy.” Geopolitics 12, no. 3 (2007) Wang, Zheng. Never Forget National Humiliation:Historical Memory in Chinese Politics and Foreign Rela- tions. New York: Columbia University Press, 2014. Zhao, Suisheng. „Foreign policy implications of Chinese Nationalism Revisited: the strident turn.” Journal of Contemporary China 22, no. 82 (2013) Perspective_politice_2016_iunie.qxd 5/29/2016 9:35 PM Page 115