Perspective_politice_2015_iunie.pdf O analizã a mediului universitar românesc. Cadru legislativ actual ºi þinte viitoare Abstract: In this article I am trying to analyze the relation between the dynamics present the academic environment and the institutional framework. I will focus particularly on the process of adapting the Ro- manian legislation to the European one and on the inherent instability caused by decades of continuous reforms without a specific and clear set of targets. Therefore, I plan to answer the following question: what is the impact of the constantly changing institutional frame on the academic community and what further developments are to be expected in the future? Keywords: romanian higher education, legislative framework, organizational culture, academic perfor- mance and advance, university funding and management Marcat de schimbãri importante, învãþãmântul universitar românesc s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani sub presiunea masificãrii ºi a expan- siunii instituþionale accelerate într-un mediu politic ºi social caracteri- zat de instabilitate ºi incoerenþã. Contextul care a determinat reforma- rea continuã a domeniului ºi adaptarea la cadrul legislativ european este deosebit de important în înþelegerea evo- luþiilor actuale1 ºi a modului de funcþionare internã a universitãþilor în urmãtorii ani, ra- portat atât la comunitatea academicã cât ºi la gestionarea numãrului de studenþi. Dezvoltarea spectaculoasã a reþelei unitãþilor de învãþãmânt supe- rior ºi lãrgirea condiþiilor de acces al tinerilor la acest nivel de educaþie au condus la o creºtere semnificativã a numãrului de studenþi, urmatã de o scãdere în ultimii ani2. Scãderile demografice în rândul populaþiei tinere, slaba promovare a examenului de bacalaureat, fenomenul mi- graþiei externe, pierderea relevanþei diplomelor pe piaþa muncii afec- teazã în acest moment instituþiile de învãþãmânt care, în lupta lor pen- tru supravieþuire pe un fond de recesiune economicã, într-un domeniu slab finanþat ºi cu tot mai puþini studenþi, sunt tentate sã facã rabat de la calitate ºi performanþã. În afarã de aceste probleme, învãþãmântul superior se mai confrun- tã ºi cu o serie de fenomene pentru care trebuie sã gãseascã soluþii rapi- de de corectare, mã refer aici la rata scãzutã de participare a tinerilor la educaþia continuã3, rata de absolvire a programelor de licenþã (apro- ximativ 60%) ºi perioada medie foarte scurtã petrecutã de un student în cadrul unui program de studii (doar 1,3 ani)4. Din perspectiva atingerii þintei europene privind participarea la învãþãmântul universitar, acest indicator poate constitui o problemã serioasã pe termen scurt pentru sistemul educaþio- nal, mai ales cã unele cercetãri preconizeazã cã acest trend descrescãtor se va menþine ºi în ur- mãtorii ani, pe fondul prognozelor demografice negative ºi al lipsei de strategii instituþionale care sã atragã persoanele sã intre în sistem5. Evoluþiile din ultimii ani pot fi interpretate ca un efect al mãsurilor impuse, de la blocarea angajãrilor în sistem, reducerea cheltuielilor ºi a alocãrilor bugetare, pânã la prevederile bul- versante ale Legii Educaþiei, completatã ºi modificatã permanent. Universitãþile pun accentul mai degrabã pe încadrarea personalului didactic în grile de salarizare de nivel mediu, decât pe încurajarea promovãrii în posturi didactice superioare, care implicã o cheltuialã mult mai mare cu resursa umanã. Acest fapt semnaleazã existenþa unei bariere importante care îngreuneazã urcarea spre vârful ierarhiei universitare. Trebuie remarcat faptul cã reducerea numãrului de angajaþi se produce în ciuda deblocãrii posturilor în universitãþile publice. O explicaþie pentru aceste diminuãri o putem gãsi în crite- riile foarte stricte de ocupare a funcþiilor ºi implicit de avansare în ierarhia universitarã, pre- vãzute de actuala Lege a Educaþiei Naþionale (1/2011). Unul din aceste criterii de evaluare este ºi procedura de abilitare, menitã sã certifice cali- tatea ºi capacitatea unei persoane de a ocupa funcþia didacticã de profesor universitar ºi de a conduce lucrãri de doctorat. Aceastã procedurã constã în elaborarea ºi susþinerea unei teze de abilitare care prezintã în mod documentat realizãrile profesionale obþinute ulterior conferirii titlului de doctor în ºtiinþã, care probeazã originalitatea ºi relevanþa contribuþiilor academice, ºtiinþifice ºi profesionale ºi care anticipeazã o dezvoltare independentã a viitoarei cariere de cercetare ºi/sau universitare6. Deþinerea atestatului de abilitare este o condiþie obligatorie pen- tru accederea la poziþii academice de vârf în învãþãmântul superior7. Procedura de evaluare utilizatã este una colegialã, la fel ºi procesul de titularizare care pre- supune de obicei interviuri cu o comisie de profesori, specializatã în disciplina care urmeazã a fi predatã sau cercetatã de candidat/ã. Odatã obþinutã, titularizarea oferã cadrului didactic res- pectiv securitate ocupaþionalã chiar ºi la nivelurile de jos ale ierarhiei universitare, asigurân- du-i longevitate în sistem8, fãrã a-l condiþiona însã sã performeze sau sã-ºi pãstreze motivaþia pentru producþia academicã de-a lungul timpului. Deºi înãspreºte condiþiile de promovare, abilitarea este o practicã care s-a folosit cu succes în multe þãri europene9 . Per ansamblu, se poate vorbi de domeniul educaþional ca fiind unul foarte sigur ºi foarte stabil pentru angajaþii sãi, fapt care reiese ºi din valoarea foarte mare a indicatorului privind proporþia cadrelor didactice cu normã întreagã (99,3%)10. Se remarcã o creºtere procentualã constantã în ultimii patru ani, ceea ce este un lucru pozitiv din perspectiva nivelului de stabi- litate oferit angajaþilor, dar ºi un lucru negativ din perspectiva nivelului redus de accesibilitate pentru colaboratorii din afara sistemului. Dacã ne raportãm strict la mediul universitar, acesta rãmâne unul închis ºi izolat în relaþia cu alte domenii de activitate ºi greu accesibil pentru persoanele care vor sã pãtrundã în sistem. La aceastã stare de fapt au contribuit ºi noile prevederi legislative cu privire la îndeplinirea ce- rinþelor minimale legale pentru autorizarea ºi acreditarea universitãþilor ºi a programelor de studii, care impun o pondere relativ mare a personalului cu normã de bazã. În plus, configurarea funcþiilor manageriale la nivelul universitãþilor se dovedeºte a fi un proces complex, în condiþiile în care implicã numeroºi actori ºi necesitã armonizarea unor prioritãþi asimetrice, care trebuie sã fie susþinute într-un climat de colaborare în care consen- sul este necesar, dar foarte greu de obþinut. 22 Perspective politice Universitatea ca organizaþie promoveazã conceptele de merit, echitate ºi ºanse egale ca fiind universale ºi obiective ºi singurele criterii care stau la baza selectãrii personalului aca- demic. Teoretic, politicile de numire pe diferite posturi au legãturã cu meritul. Candidata/ul, fie cã doreºte sã se angajeze sau sã promoveze, trebuie sã-ºi demonstreze meritul pentru a ocupa poziþia academicã doritã. Practic, procedurile de promovare ºi recrutare sunt atent controlate ºi ghidate de politica uni- versitãþii. Acestea implicã o serie întreagã de presiuni ºi influenþe exercitate de reþeaua de relaþii de putere ºi ierarhii formate în interiorul instituþiei ºi care stabilesc modul în care se distribuie resursele ºi ce valori ºi cunoºtinþe sunt apreciate ºi reprezentate. Puterea, în acest caz, se bazeazã pe ansamblul complex de relaþii care acordã autoritate unor indivizi în detrimentul altora, fã- când ca ideea de control sã fie ceva subtil. În special procedurile de promovare internã implicã un proces de planificare pe termen lung, o documentare extinsã ºi o pregãtire prealabilã. O abordare interesantã asupra relaþiilor de putere din interiorul universitãþilor este cea a lui Mintzberg (1993). Autorul vede universitãþile ca pe niºte mari birocraþii profesionale care da- toritã puterii celor care le conduc, pot fi denumite ºi organizaþii �colegiale�, pentru cã sunt for- mate din grupuri de profesioniºti reuniþi pentru a beneficia de aceleaºi resurse ºi servicii de susþinere. Ele funcþioneazã ca niºte piramide inverse prin care cei din vârf, profesioniºtii11, îi controleazã pe administratorii aflaþi în subordinea lor12 . Practic, el separã comunitatea academicã formatã din cadre didactice, cercetãtori ºi stu- denþi, de comunitatea non-academicã formatã din personalul administrativ. Puterea acesteia din urmã este doar una informalã ºi subtilã, ºi se supune voinþei celeilalte, care se aflã la con- ducere. Cu alte cuvinte, personalul administrativ sprijinã activitatea profesionalã ºi aplicã stra- tegiile adoptate la nivel de conducere, dar nu are putere de decizie sau de influenþã asupra modului în care se face evaluarea ºi promovarea cadrelor didactice. Acest lucru este hotãrât de conducerea academicã într-un mod colegial dupã propriile reguli. Chiar dacã cooperarea ºi loialitatea, în viziunea lui Mintzberg, sunt cruciale pentru func- þionarea structurii administrative, se pare cã cei care conduc pun mai mult accent pe afirmare personalã ºi pe competiþie, ºi mai puþin pe interesele organizaþiei sau ale propriilor colegi. Ei ºtiu cã reputaþia ºi experienþa vin odatã cu trecerea prin toate gradele didactice, iar avansarea în ierarhia profesionalã este condiþionatã de nivelul de performanþã atins. Impunerea autoritãþii profesionale în faþa celei administrative va conduce întotdeauna la tensiune ºi conflict, fapt care va avea repercusiuni negative asupra performanþelor organiza- þionale. Soluþia ar fi pãrãsirea terenului tradiþionalist ºi o deschidere mai mare spre moderni- tate ºi competitivitate13. Mult timp colegialitatea academicã a fost singura formã de organizare ºi conducere, de se- lectare ºi promovare în universitate. Chiar dacã colaborarea este o strategie de conducere efi- cientã, ea nu este de dorit pentru cã faciliteazã concentrarea puterii ºi a privilegiilor în mâinile unui grup relativ închis care conduce în numele interesului propriu. Mai exact, ale unei oli- garhii care poate afecta autonomia universitarã. În prezent, se resimte necesitatea adaptãrii universitãþilor la schimbãrile din ultimele de- cenii, prin adoptarea unui nou sistem de organizare ºi guvernare, mai apropiat de modelul cor- poratist întâlnit în mediul de afaceri, ºi mai puþin de modelul colegial, suspectat cã ar încura- ja nominalizãrile persoanelor în echipele manageriale pe alte criterii decât cele de prestigiu academic, experienþã internaþionalã, experienþã managerialã ºi integritate moralã. În noul context european, tendinþa este de a schimba acest tip de management cu unul de tip corporatist, care sã permitã o mai mare autonomie în structurã ºi management14. România iunie 2015 23Perspective politice se aliniazã ºi ea tendinþei internaþionale ºi produce schimbãri în structura de conducere, per- miþând accesul unor persoane din exteriorul universitãþii în sistemul decizional format pânã acum doar din reprezentanti ai propriei comunitãþi academice15 . Învãþãmântul superior românesc este organizat dupã un astfel de model tradiþional care pre- supune o implicare mai mare din partea statului în deciziile financiare ºi administrative, fiind reticent în a introduce mecanisme de control a performanþei academice. Interesant este cã ma- joritatea celor implicaþi în sistem nu considerã cã ar trebui schimbat ceva în modul de alegere a conducerii universitare, nefiind de acord cu modelul antreprenorial care presupune alegerea rectorului sau a decanului prin concurs public, pe baza competenþelor profesionale. Cadrele di- dactice considerã cã sistemul de alegere prin vot, inclusiv în ceea ce priveºte alegerea mem- brilor Senatului ºi ai Consiliului Facultãþii, ar reduce ºansele ca grupurile de influenþã sã mai conducã16. În ciuda rezistenþei la schimbare ºi sub presiunea adaptãrii la un model educaþional euro- pean, cadrul legislativ din România cu privire la modul de organizare ºi funcþionare a învãþã- mântului se modificã ºi se readapteazã permanent. Întrebarea este dacã actuala lege a educaþiei naþionale reuºeºte sã corecteze procesul de selecþie prin transparentizarea criteriilor, sã slãbeascã ºi în timp sã elimine reþelele de influenþã ºi colegialitate, sã aplatizeze structurile ºi sã reducã politizarea? Un prim pas spre modernizarea sistemului a fost fãcut atunci când unul dintre obiectivele legislative a fost sã întãreascã la nivel managerial orientarea spre perfor- manþã ºi competitivitatea instituþiilor de învãþãmânt superior prin înlocuirea sistemului de con- ducere colegial cu cel antreprenorial. La fel de importantã este ºi mãsura în care universitãþile vor reuºi sã gãseascã metode de încurajare ºi finanþare a activitãþii de cercetare, rezultatele obþinute la acest capitol reprezen- tând un criteriu de bazã pentru o evaluare instituþionalã cât mai bunã de care depinde ulterior soarta universitãþii. Cercetarea este un criteriu deosebit de important ºi în alte sisteme internaþionale de ier- arhizare universitarã. Dacã adevãrata menire a universitãþilor este acum cercetarea, atunci sta- tul, pe de o parte, ar trebui sã aloce mai mulþi bani pentru activitatea de cercetare 17 iar cadrele didactice, pe de altã parte, sã îndeplineascã cele mai exigente criterii de performanþã. Tendinþa este ca, treptat, avansarea în carierã sã depindã tot mai mult de rezultatele în cer- cetare ºi mai puþin de calitãþile în predare. S-a dovedit însã cã aceastã trecere nu este uºoarã, iar universitãþile din România nu sunt încã pregãtite pentru schimbarea centrului de greutate. Exerciþiul de ierarhizare instituþionalã18 a scos la ivealã faptul cã majoritatea universitãþilor par sã aibã o culturã axatã mai degrabã pe educaþie decât pe cercetare19, deºi indicatorul legat de numãrul ºi calitatea publicaþiilor a reprezentat cel mai important element supus evaluãrii20. În România, salariile corpului profesoral din învãþãmântul superior sunt calculate þinân- du-se cont de mai multe variabile relaþionate cu vechimea în învãþãmânt, vechimea în muncã, gradul ocupat (asistent, lector, conferenþiar, profesor), programe de platã diferite (accesul la plãþi suplimentare � sporuri, prime, bonusuri), durata numirii în funcþie, politicile de evaluare ºi promovare21, tipul de job (full-time sau part-time), volumul publicaþiilor etc. Criteriile defi- nitorii care stabilesc salariul de încadrare sunt vechimea în muncã ºi gradul de evaluare primit de fiecare cadru didactic în funcþie de activitatea de cercetare realizatã pânã la acel moment22. Cu cât cerinþele ºi indicatorii necesari pentru a urca în ierarhia profesionalã sunt mai stricþi, cu atât ºansele de promovare sunt mai mici. Trebuie sã þinem cont ºi de faptul cã salariile în învãþãmânt, ca ºi în alte sectoare de activitate, au fost afectate negativ în perioada 2009-2012 24 Perspective politice de o serie de mãsuri legislative generate de recesiunea economicã. Angajãrile pe posturi ca ºi promovãrile au fost blocate, sporul de doctorat nu s-a mai acordat din ianuarie 2010 celor nou- intraþi în sistem, o serie de sporuri ºi prime anuale au fost sistate, iar încadrarea angajaþilor s-a fãcut la un plafon salarial minim. Dincolo de acest context descurajant ºi total nemotivant pentru orice persoanã care ºi-ar dori sã urmeze o carierã universitarã, se observã ºi o diferenþã de salarizare considerabilã între funcþiile didactice, în special când se face trecerea de la gradul de conferenþiar la cel de profe- sor universitar ºi între gradul de lector ºi de profesor, în acest ultim caz asistând la o dublare a veniturilor23 . Meseria de profesor poate fi ºi atractivã, dacã ne gândim cã ea conferã o anumitã demni- tate ºi un statut social, însã pentru persoanele tinere care abia intrã în sistemul de învãþãmânt, salariile nu sunt deloc motivante, chiar dacã perspectiva în timp aduce multe provocãri. Dife- renþele salariale între cei aflaþi la începutul carierei ºi cei aflaþi spre sfârºitul carierei sunt foarte mari, chiar dacã cei tineri au poate o pregãtire bunã sau lucrãri de cercetare bine cotate. În acest context, apar ºi o serie de mãsuri legislative orientate spre protejarea personalului didactic în vârstã, prin menþinerea acestuia în sistem ºi acordarea de beneficii: reducerea nor- melor didactice fãrã ca drepturile salariale sã le fie afectate, menþinerea în sistem peste vârsta legalã de pensionare (dupã pãrerea mea, o mãsurã populistã ºi parþialã, pentru cã limiteazã scoaterea la concurs a unor posturi pentru tinerii care ar dori sã intre în sistem, în favoarea celor în vârstã, care se bucurã încã de privilegii ºi avantaje datorate prestigiul social ºi profe- sional, aceºtia având ºi dreptul de a ocupa funcþii de conducere ºi control). Per ansamblu, pe lângã reformarea politicilor privind resursele umane, actuala Lege a edu- caþiei mai urmãreºte ºi reorganizarea sistemului de cercetare-inovare-dezvoltare, promovarea conceptului de universitate centratã pe student, asigurarea calitãþii ºi relevanþei în învãþãmân- tul universitar, propune înfiinþarea de firme particulare de cãtre instituþiile de învãþãmânt, un control mai mare asupra managementului universitãþilor private, suplimentarea cifrei de ºco- larizare peste cea aprobatã de ARACIS precum ºi impunerea unor schimbãri în modul de fi- nanþare a universitãþilor. Acest din urmã aspect este deosebit de important în înþelegerea con- textului în care vor funcþiona universitãþile în viitor. Dacã dupã 1989 mecanismul de finanþare a universitãþilor era strict controlat de stat, finanþarea depinzând doar de numãrul angajaþilor, ceea ce le permitea acestora sã cumuleze mai multe norme ºi sã obþinã salarii foarte bune, în 1999 formula se schimbã, criteriul de bazã fiind nu- mãrul de studenþi înscriºi în cadrul diverselor programe de studiu. Aceastã formulã a stimulat universitãþile sã atragã un numãr tot mai mare de studenþi, mai ales pe locurile cu taxã ºi a încurajat acreditarea unor noi programe de studiu. În acest fel, in- stituþiile de învãþãmânt superior publice primesc aparent o finanþare tot mai mare de la buget, dar dacã aceste sume sunt raportate la creºterea puterii de cumpãrare ºi la un nivel mai mare al ratei inflaþiei, ne dãm seama cã de fapt valoarea finanþãrii a fost aceeaºi24 . Legea educaþiei apãrutã în 2011 schimbã acest mecanism de finanþare prin introducerea unui nou program de evaluare instituþionalã. Finanþarea depinde acum de categoria din care face parte universitatea în urma acestei evaluãri. Indicatorii de bazã în clasificarea universitãþilor25 se aflã în strânsã legãturã cu interesele de cercetare ºtiinþificã ºi de dezvoltare instituþionalã pe iunie 2015 25Perspective politice care conducerea strategicã26 a fiecãrei universitãþi le are în vedere în demersul ei de îmbunã- tãþire a performanþei organizaþionale, a calitãþii în predare ºi cercetare. Practic, prin acest proces de ierarhizare a programelor de studii se urmãreºte stimularea uni- versitãþilor de a cãuta strategii eficiente pentru obþinerea unor indicatori superiori ºi pentru atragerea unei finanþãri publice mai mari27. În acelaºi timp, universitãþile trebuie sã identifice ºi surse alternative de finanþare, în afarã de cele ale statului, pentru a sprijini activitatea de cerce- tare ºtiinþificã de care depinde poziþionarea lor pe piaþa educaþionalã ºi implicit supravieþuirea. Acest lucru este tot mai greu de realizat în condiþiile actuale ale masificãrii învãþãmântu- lui, ale scãderii alarmante a numãrului de studenþi ºi odatã cu acesta ºi a exigenþelor impuse. Deficitul de candidaþi din ultimii ani, care se profileazã ºi mai puternic în perioada imediat urmãtoare, reprezintã una dintre principalele ameninþãri la adresa instituþiilor de învãþãmânt superior. Sistemul de învãþãmânt superior intrã astfel într-un amplu proces de modernizare cu scopul de a crea un spaþiu al calitãþii ºi al promovãrii performanþei în condiþii de competitivi- tate. Structura instituþionalã cunoaºte acum o reconfigurare fundamentalã, reformele având ca principal scop crearea unui sistem cât mai apropiat de cel al altor state dezvoltate de la nivel european28. În acest context, se pune tot mai mult accentul pe finanþarea diferenþiatã ºi flexibilã, pe de- scentralizarea ºi asigurarea unui climat democratic în universitãþi, pe premierea inovaþiei ºi ºtiinþei, ºi pe diversitatea instituþionalã. Chiar dacã în ultimii ani sistemul de învãþãmânt supe- rior din România a suferit numeroase modificãri ºi se aflã într-o continuã schimbare ºi reaºe- zare, el nu este conceput încã sã stimuleze aceastã diversitate ºi sã încurajeze antreprenoriatul social în condiþii de autonomie. El este mai degrabã fidel unui model clasic de dezvoltare aca- demicã care oferã aceleaºi condiþii de calitate pentru un numãr tot mai mare de persoane, be- neficiare ale serviciilor educaþionale. Acest lucru apare ºi în concluziile raportului aferent Programului Naþional de Reformã, care subliniazã faptul cã mediul universitar românesc se caracterizeazã printr-o diferenþiere ex- cesivã a specializãrilor universitare ºi o dispersie a resurselor umane, materiale ºi financiare29. În ceea ce priveºte personalul din învãþãmântul universitar, se evidenþiazã tot mai mult nevoia dezvoltãrii profesionale a personalului tânãr, dezvoltarea capacitãþii de management ºi guvernare a universitãþilor, precum ºi dezvoltarea ºi întãrirea funcþiilor de cercetare din uni- versitãþi30. Referitor la resursele financiare, s-a încercat în ultimii ani impunerea unei cote anuale mi- nime de 6% din PIB pentru finanþarea educaþiei naþionale. Chiar dacã acest lucru este stipulat clar în lege (art.8), statul nu a reuºit sã aloce mai mult de 4% din PIB. În acest context, þara noastrã se aflã sub media UE-27, de 5,1% din PIB, ºi la distanþã de þãri precum Danemarca (7,8%), Cipru (7,4%), Suedia (6,7%), Belgia (6,5%), Finlanda (6,1%) sau Malta (6%)31. Explicaþia cel mai des invocatã pentru subfinanþarea cronicã este datã de criza economicã traversatã. Efectele ei au dus la tãieri bugetare, cheltuieli publice reduse dramatic, mai puþine fonduri pentru cercetare ºi mai puþini studenþi la taxã32, salariile personalului angajat devenind tot mai puþin atractive33. Interesant este faptul cã statul a gãsit resursele financiare necesare pentru a finanþa domenii de activitate precum ordinea publicã ºi siguranþa naþionalã sau asigurãrile ºi asistenþa socialã, dovedind încã o datã cã educaþia, cultura ºi sãnãtatea nu reprezintã o prioritate, deºi nevoile reale ale acestor domenii depãºesc cu mult finanþarea alocatã de la buget34. Lipsa de interes pentru educaþie în general ºi pentru cercetare în special afecteazã perfor- manþele, mãsurile legislative actuale neurmãrind reducerea decalajelor sau creºterea valorii so- 26 Perspective politice ciale a educaþiei. Trebuie sã þinem cont de faptul cã cheltuielile pe care orice þarã le face în do- meniul educaþiei ºi cercetãrii sunt un barometru foarte important al gradului ei de dezvoltare. Este foarte probabil ca toate mãsurile legislative adoptate în ultimul timp sã vizeze cu pre- cãdere atingerea unor indicatori propuºi pentru anul 2020 cum ar fi: reducerea ratei de pãrãsire timpurie a ºcolii, creºterea ponderii absolvenþilor de învãþãmânt terþiar cu vârsta de 30-34 ani, alocarea unui minim de 6% din PIB-ul anual pentru educaþie, formarea continuã a angajaþilor ºi stimularea învãþãrii pe tot parcursul vieþii, includerea unei dimensiuni antreprenoriale mana- gementului colegial practicat de universitãþi, finanþarea universitãþilor în funcþie de evaluãrile ºi clasificãrile instituþionale. O parte din aceste prevederi legislative aduse în completare la legea 1/2011 au stârnit aprige controverse ºi nemulþumiri legate de caracterul puternic politizat al mãsurilor propuse. Guvernanþii considerã cã ar trebui sã ne concentrãm atenþia, resursele ºi eforturile pe prote- jarea ºi sprijinirea celor neperformanþi în educaþie, adicã a celor care nu învaþã, ºi nu pe atrage- rea sau stimularea tinerelor talente care pleacã din þarã. Cu alte cuvinte, statul vrea sã introducã dubla finanþare a bacalaureatului prin organizarea de cursuri pregãtitoare pentru promovarea examenului (datã fiind rata mare de nepromovabilitate sub 50%) ºi organizarea mai multor se- siuni de bacalaureat. De asemenea, introducerea doctoratului fãrã frecvenþã sau cu frecvenþã redusã, poate fi vãzutã ca o mãsurã disperatã de a creºte ponderea populaþiei cu studii supe- rioare chiar ºi în rândul acelora care nu au timpul necesar pentru a face cercetare ºtiinþificã. Aºadar, se urmãreºte cheltuirea unor sume suplimentare de bani, dar nu pentru creºterea calitãþii educaþiei, ci pentru menþinerea cu orice preþ a tinerilor în sistem pânã la cel mai înalt nivel de studii. Din dorinþa de a ºcolariza cât mai multe persoane, universitãþile vor fi nevoite sã facã un mare compromis în ceea ce priveºte nivelul de exigenþã impus tinerilor. Numai aºa vor putea supravieþui pe o piaþã marcatã de descreºtere demograficã, neperformanþã ºi migraþie externã. Tendinþa este ca elevii ºi studenþii sã se orienteze spre acele instituþii de unde îºi vor putea procura mai uºor diplomele de absolvire. Aspectele generale evidenþiate în analiza învãþãmântului superior din România scot la ivealã numeroasele probleme cu care se confruntã încã acest sistem, în ciuda reformelor ºi transformãrilor la care a fost supus cu precãdere în ultimii zece ani. Diminuarea numãrului de studenþi, neadaptarea ofertei educaþionale la cerinþele pieþei muncii aflate într-o continuã schimbare, atragerea precarã de fonduri, legislaþia incompletã ºi perma- nent modificatã, subfinanþarea acestui domeniu ºi slaba investiþie în cercetare, absenþa partene- riatului public-privat, adâncirea dezechilibrului dintre învãþãmântul superior public ºi cel pri- vat în privinþa calitãþii, toate acestea reprezintã factori critici care necesitã soluþii ºi strategii urgente de redresare, care sã atenueze mãcar o parte din efectele negative pe care le produc. 1 Mã refer aici la exerciþiul ierarhizãrii instituþionale, mecanismele de finanþare universitarã, modalitãþile de alegere a reprezentanþilor conducerii ºi tipurile de management abordate, criteriile de promovare cu accent pe procedura de abilitare care îngreuneazã accesul spre vârful ierarhiei academice ºi criteriile de salarizare, ni- velul productivitãþii ºtiinþifice, poziþionarea în cadrul academic european ºi þintele care trebuie atinse pânã în 2020. 2 Din 2008 ºi pânã în prezent scãderea efectivelor de studenþi a fost de aproximativ 100.000 de persoane anual, ajungând sã se înjumãtãþeascã într-o perioadã de cinci ani. În 2008/2009, se înregistrau 891.000 de stu- denþi, iar în 2012/2013, 464.592. Scãderea vizibilã se resimte mult mai pregnant la nivelul învãþãmântului par- iunie 2015 27Perspective politice ticular, unde numãrul studenþilor înmatriculaþi în 2012 a scãzut de aproape patru ori faþã de anul 2007. Sursa: Raport asupra stãrii sistemului de învãþãmânt universitar din România,Institutul de ªtiinþe ale Educaþiei, Bu- cureºti, 2013, p.11 3 În 2010 România avea cel mai scãzut index de participare la educaþia permanentã din Europa, cu un scor de 17,31, sub Bulgaria (20,07) sau Ungaria (27,11), ºi cu mult mai puþin decât Cehia (42,20), Germania (47,77), Olanda (66,13) sau Suedia (71,23). Sursa: www.elli.org. Pe sectorul de vârstã 25-29 de ani, România înregistreazã o ratã brutã de cuprindere în învãþãmântul su- perior de doar 7,4%, cu mult sub media UE de 27,1%. Valorile scãzute ale celor doi indicatori, rata de absol- vire ºi rata de participare sugereazã faptul cã studenþii nu dispun de resursele (financiare, aptitudinale, de timp) pentru a continua instrucþia, sau cã îºi pierd rapid interesul faþã de studiu. Sursa: http://www.edu2025.ro/UserF iles/File/Principale%20rezultate/cartea_alba_2_final.pdf 4 http://www.edu2025.ro/UserFiles/File/LivrabileR1/diagnostic_panel5.pdf 5 Tinerii de vârsta între 15-29 ani reprezintã 23,3% din populaþie, iar în 2025 se preconizeazã a fi 16,2%, sursa: Gheþãu,V., 2004 6 Legea Educatiei Naþionale, 1/2011, art. 300, alineatul 2 7 ibidem, al. 5 b 8 Procedura de concediere post-titularizare este complicatã ºi incomodã, în condiþiile semnãrii contractu- lui individual de muncã pe perioadã nedeterminatã. Riscul la care se supun universitãþile în acest caz este de a acumula foarte multe cadre didactice cu grade profesionale ºi vârste înaintate în detrimentului angajãrii per- sonalului academic tânãr. Integrarea tinerilor cercetãtori în comunitatea didacticã ar avea avantajul aducerii unui suflu nou în programa curricularã ºi o actualizare a materiilor oferite astfel încât acestea sã devinã atrac- tive ºi utile în rândul studenþilor. 9 Germania, care a introdus pentru prima oarã abilitarea, a decis acum sã recurgã ºi la alte metode alterna- tive de evaluare, mai rapide ºi mai puþin costisitoare. În cazul junioratului, de exemplu, persoana este deja an- gajatã în universitate ºi nu trebuie sã elaboreze o tezã de abilitare, în schimb trebuie sã realizeze mai multe ac- tivitãþi de cercetare ºi predare ºi are multiple sarcini de management ºi administraþie. În Franþa (ºi ea o þarã cu tradiþie în acest sens � a introdus procedura de abilitare în 1984), titlurile de conferenþiar ºi profesor universi- tar sunt valabile doar 4 ani 10 Raport asupra stãrii sistemului de învãþãmânt universitar din România, 2013, p.5 11 Este vorba de specialiºtii concentraþi în cadrul domeniului operativ care este cel mai important segment la nivel organizaþional 12 Mintzberg Henry, 1993, Structure in Fives. Designing effective organizations, New Jersey, Prentice Hall, SUA, p.197 13 Vlãsceanu M, 1999, p.203-204 14 �Cele mai performante universitãþi din lume opereazã acum dupã sistemul managerial în care top-mana- gementul (rectori, prorectori) ºi middle-managementul (decanii) sunt rezultatul unor procese de recrutare sau selecþie, nu al unor alegeri colegiale.� Acestea sunt concluziile Raportului Comisiei Prezidenþiale pentru ana- liza ºi elaborarea politicilor din domeniile educaþiei ºi cercetãrii, prezentat în iulie 2007, ºi care atrag atenþia asupra faptului cã �sistemul colegial de conducere din universitãþile româneºti încurajeazã impostura ºi uni- formitatea, acesta fiind responsabil pentru performanþele slabe obþinute de universitãþi în activitãþile de bazã: cercetare, inovare, educaþie�. Surse: Estermann T., Nokkala T., University Autonomy in Europe I. Exploratory Study, European University Association, 2009, p.72; Raportul Comisiei Prezidenþiale pentru analiza ºi elabo- rarea politicilor din domeniile educaþiei ºi cercetãrii, 2007, http://edu.presidency.ro/upload/raport_edu.pdf 15 Toate þãrile din UE includ actori-cheie externi în structura de decizie, cu excepþia a cinci þãri: România, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Polonia. 16 Sunt rezultatele unui studiu al Fundaþiei Soros, care aratã cã peste 40% din cadrele didactice din uni- versitãþile publice din România (în special pe parte administrativã), considerând cã statul are un control prea mare asupra universitãþilor. Sistemul Universitar Românesc, Opiniile cadrelor didactice ºi ale studenþilor, Fundaþia Soros România (FSR). Acelaºi studiu aratã cã peste 77% dintre respondenþi nu doresc ca rectorul sau 28 Perspective politice decanul sã fie aleºi prin concurs, pe baza competenþelor profesionale, aºa cum se întâmplã în modelul an- treprenorial, ci prin vot. ªeful de departament este ales ºi e/eal prin vot secret de cãtre cadrele didactice din facultate. Sursa: http://datedeschise.soros.ro/?q=sistemul-universitar-romanesc-comunicat-de-presa 17 România este printre þãrile cu cele mai mici cheltuieli de cercetare pe cap de locuitor. Statul alocã 0,39% din PIB pentru aceastã activitate, în condiþiile în care articolul 8 din Legea Educatiei Naþionale nr.1/2011 prevede un procent de 1% din PIB. 18 O metodã destul de controversatã din cauza dependenþei foarte mari de datele, uneori subiective sau in- corecte, furnizate de universitãþi. Mai mult decât atât, într-un articol publicat recent într-un numãr al Revistei de Politica ªtiinþei ºi Scientometrie (Vîiu, Miroiu: 2013), cei doi autori demonstreazã cum proceduri diferite de evaluare pot conduce la ierarhizãri diferite, ceea ce ridicã un mare semn de întrebare asupra metodologiei de ierarhizarea a programelor de studii. Încadrarea într-o categorie greºitã a unui program de studiu poate avea multiple efecte negative, inclusiv desfiinþarea respectivului program printr-o finanþare necorespunzatoare. So- luþia propusã de autori este aceea de construire a ierarhiilor universitare în funcþie de alte proceduri de agre- gare a performanþelor universitãþilor, care sã fie imune la efectul de inversare. Sursa: http://www.rpss.inoe.ro /articles/ierarhiile-universitare-si-efectul-de-inversare 19 Lucru confirmat ºi de majoritatea cadrelor didactice intervievate în perioada 2009-2011 în cadrul proiec- tului strategic �Asigurarea calitãþii în învãþãmântul superior din România în context european. Dezvoltarea managementului calitãþii academice la nivel de sistem ºi instituþional� � ACADEMIS. Mai precis, 81% din ca- drele didactice considerã cã adevãrata menire a universitãþii este predarea ºi doar 51% declarã cã scopul ar tre- bui sã fie activitatea de cercetare. Interesant este sã observãm cã personalul didactic din universitãþile de cer- cetare avansatã ºi de educaþie sau din domeniile ºtiinþelor exacte ºi ale ºtiinþelor socio-umane sprijinã în mai mare mãsurã decât restul misiunea de cercetare a universitãþilor din România. Sursa: Tufiº C, 2011, p.85-86 20 Rãspunsurile cadrelor didactice aratã cã acestea considerã cã cele mai importante criterii pentru acor- darea titlurilor universitare ar trebui sã fie manualele, cãrþile publicate la edituri din România ºi capitolele de carte publicate la edituri din România. Criteriile cãrora li se acordã cea mai micã importanþã sunt rapoartele de cercetare, articolele publicate în jurnale de specialitate indexate în baze de date internaþionale, articolele publicate în jurnale de specialitate indexate ISI ºi evaluãrile colegilor. De asemenea, 86% dintre respondenþi considerã cã finanþarea universitãþilor ar trebui sã se facã pe baza performanþei cadrelor didactice aflate în componenþa acestor instituþii de învãþãmânt. Ibidem. 21 Chiar dacã regulile contractului colectiv de munca prevãd plata nediferenþiatã, sistemul de promovare ºi plata suplimentelor sunt stabilite la nivel de conducere. Activitatea profesionalã se apreciazã anual, ca ur- mare a evaluãrii performanþelor profesionale individuale, de cãtre conducãtorul instituþiei/unitãþii de învãþã- mânt, la propunerea ºefului ierarhic, prin acordare de calificative: �excepþional�, �foarte bun�, �bun�, �satis- fãcãtor� ºi �nesatisfãcãtor�. Art.22, alineatul a, din Legea salarizarii nr.63/2011 22 Aceste grile de evaluare sunt de la minim la maxim, cu o scalã de variere între 1-25 de puncte, iar în- cadrarea se face în funcþie de evaluarea fiecãrui cadru didactic, pe baza metodologiei de evaluare stabilitã la nivel de facultate 23 De exemplu, la o grilã de salarizare de 10-15 ani vechime în învãþãmânt salariul de asistent universitar este de 1.642 RON, lector � 1.765 RON, conferenþiar � 2.030 RON, iar pentru profesor � 2.922 RON. La o ve- chime de 35-40 de ani în învãþãmânt, salariile de asistent universitar ºi lector suportã modificãri nesemnifica- tive, în timp ce salariile de conferenþiar ºi profesor cresc cu 25%, salariul de profesor ajungând la 4.030 RON 24 Valoarea finanþãrii în 2003 era de peste 610 milioane RON, pentru ca în 2011 sã ajungã la o valoare de 1.709 milioane RON. Raport public anual, aprilie 2012, Starea finanþãrii învãþãmântului superior ºi mãsurile de optimizare ce se impun, p.15 25 Ierarhizarea s-a fãcut conform art. 193 din Legea Educaþiei Naþionale nr. 1/2011 ºi prevederilor Hotã- rârii Guvernului nr. 789/2011 privind aprobarea Metodologiei de evaluare în scopul clasificãrii universitãþilor ºi ierarhizãrii programelor de studii. Metodologia de ierarhizare a utilizat patru criterii distincte: cercetarea ºtiinþificã, educaþia (predare/învãþare), relaþia cu mediul extern ºi capacitatea instituþionalã. iunie 2015 29Perspective politice 26 În opinia lui Mintzberg, conducerea strategicã este formatã din persoanele aflate în vârful ierarhiei pro- fesionale care controleazã ºi conduc organizaþia. În acest caz, promovarea în carierã vine odatã cu vechimea în muncã sau cu competenþele dovedite în realizarea activitãþilor. Practic, puterea derivã din poziþia ocupatã în ierarhie ºi se deosebeºte de conducerea intermediarã asiguratã de administratori, care pun mai mult accen- tul pe impunerea comunicãrii formale ºi rezolvarea tensiunilor sau conflictelor care pot apãrea în organizaþie. Mintzberg Henry, 1993, p.157-282 27 Dacã pânã nu demult finanþarea de bazã avea legãturã doar cu cifra de ºcolarizare, respectiv numãrul de studenþi echivalenþi unitari ai universitãþii, acum ea este influenþatã de categoria din care face parte universi- tatea respectivã (cele trei categorii sunt: universitatea centratã pe educaþie, universitatea centratã pe educaþie ºi cercetare, universitatea centratã pe cercetare avansatã ºi educaþie), precum ºi de categoria programului de studiu respectiv (sunt 5 categorii, A, B, C, D ºi E, dintre care programele din categoria A vor primi cei mai mulþi bani, în timp ce programele de studiu din categoria E nu vor primi nicio finanþare publicã) 28 Semnarea Declaraþiei de la Bologna, în 1999, a determinat redirecþionarea schimbãrilor în sensul unei convergenþe a politicilor din sistemul de învãþãmânt superior din România cu reformele întreprinse la nivel eu- ropean. Principalul scop urmãrit este asigurarea calitãþii în învãþãmântul superior. Declaraþia este în concor- danþã cu obiectivele programelor Educaþie ºi Formare Profesionalã 2020 ºi Europa 2020. Procesul Bologna a schimbat radical faþa învãþãmântului superior, atât la nivel european, cât ºi la nivel naþional. Sursa: Declaraþia de la Bologna, http://www.unitbv.ro/Portals/28/Declaratia_de_la_Bologna_19.06.99.pdf 29 Sursa: http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/nrp2014_romania_ro.pdf 30Sunt rezultatele unei analize SWOT realizatã de Ministerul Educaþiei Naþionale. Sursa: http://www.edu .ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=18118 31 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-CD-12-001/EN/KS-CD-12-001-EN.PDF 32 Fac precizarea cã numãrul locurilor subvenþionate de la buget nu a scãzut în aceºti ani de crizã economicã 33 Într-un articol publicat recent pe blogul sãu, prof.univ.dr. Adrian Miroiu vorbeºte despre subfinanþarea învãþãmântului superior românesc ºi despre cum s-a ajuns sã avem cel mai ieftin serviciu din România. Concu- renþa acerbã între universitãþi pentru atragerea unui numãr cât mai mare de studenþi nu a permis ºi creºterea taxelor de ºcolaritate, statul fiind un actor important pe aceastã piaþã. Statul intervine ºi constrânge univer- sitãþile sã adopte taxe foarte mici, prin plafonarea acestora la un anumit nivel. Autorul propune înlocuirea ac- tualului mecanism de subvenþionarea integralã a numãrului de studenþi de la bugetul statului cu un altul, mai puþin dependent de controlul statului. Sursa: http://adrianmiroiu.files.wordpress.com/2013/10/finantare-he-02_2.pdf 34 Platforma TEMPO-ONLINE aparþinând Institutului Naþional de Statisticã 1. Barometru Calitãþii, �Starea calitatii în învãþãmântul superior din România�, ARACIS, 2009, 2010 2. Bourdieu Pierre, (1988), Homo Academicus, Cambridge Polity Press 3. Eurostat, �Europe in Figures�, Statistical books, Eurostat Yearbook, 2012 4. Florian Bogdan., Hâncean Gabriel M., et al, (2012), Abilitarea�Practicã europeanã de certificare a celei mai înalte calficãri academice. Analizã instituþionalã comparativa, Bucuresti 5. Ghetau, Vasile, (2004), Anul 2050. Va ajunge populatia Romaniei la mai putin de 16 milioane de locui- tori?, Academia Romana, Bucuresti 6. Guvernul României, �Programul Naþional de Reformã (2011 � 2013)�, Bucureºti, aprilie 2011 7. Institutul National de Statistica, �Invãþãmântul superior la începutul anului universitar 2011-2012�, INS, Bucureºti, 2012 8. Institutul de ªtiinþe ale Educaþiei, �Raport asupra stãrii sistemului de învãþãmânt universitar din România�, Laboratorul Politici Educaþionale, Bucureºti, 2013 9. Legea Educaþiei Naþionale nr. 1/2011 10. Legea Salarizarii nr. 63/2011 30 Perspective politice 11. Mintzberg Henry, (1993), Structure in Fives. Designing effective organization., New Jersey, Prentice Hall, SUA 12. OECD, � Education at a Glance 2012: OECD Indicators�, OECD Publishing, 2012 13. Tufiº, Claudiu, (2011) Calitatea învãþãmântului superior din România, Editura Poliron, Iaºi 14. Vîiu, Gabriel Al., Miroiu, Adrian, �Evaluarea cercetãrii universitare din România. Abordãri metodologice alternative�, Revista de Politica ªiinþei ºi Scientometrie-seria nouã, Vol.2, Nr. 2, iunie 2013, 89 � 107 15. Vlãsceanu Lazar, Hâncean Gabriel M., �Policy and Prediction. The Case of Institutional Diversity in Ro- manian Higher Education�, C.E.P.S. Journal, Vol.2 , Nr. 4, 2012 16. Vlãsceanu, Mihaela, (1999), Organizaþiile ºi cultura organizarii, Editura Trei, Iaºi 17. World Bank, �Functional Review of the Higher Education Sector�, 2013 iunie 2015 31Perspective politice